Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCA (CU PIETRE)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 227 pentru ARUNCA (CU PIETRE).
Mihai Eminescu - Codru și salon
... omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval ... îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin. Cunună împletește, o ... aș arunca  un demon  să cad o vecinicie, De-a pururea și singur deșertul să-l despic. Iar dacă liberate planetele cu-ncetul Ar reintra în viață în vechile lor legi, Ființele lor nouă privească-atunci cometul, Neliniștind ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul...  boierii lui de sfat  Pe tronu-i de-aur roșu sta mut ...  Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boierii dimprejuru-i pe scaune de-onoare, Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi ca raza cea de soare, Cărunți, cu barbe albe pe pieptul cel tăcut; Pe frunți ce grămădise a anilor ninsoare, Pe umerii lor vremea cu pași mari a trecut. Ca zilele alb stinse, ei din trecutul lor Priveau la acel soare ce le-a lucit cu ... răi. Și cine-enigma vieții voiește s-o descuie, Acela acel munte pe jos trebui să-l suie. Cu ...
... chipuri sigilate de o suferință-adâncă, Umbre searbăde și triste pe la ochi-mi n-au trecut! Am văzut și tinerețea în deplina-i bărbăție, Cu suavele ei forme și cu mușchii ei de fier, Cu privirea ei în care arde-o stea de poezie, Ridicând de disperare pumni nemernici către cer! În zadar sunt însă toate. Cel ce intr-aci ... putere, viață, să-și zdrobească singur cată, Și să lase-orice speranță pentru vecinicie-afar'! Am văzut și bătrânețea de ani mulți în două frântă, Cu o mână tremurândă ridicând greul ciocan Cum își plimbă împrejuru-i ochii care te-nspăimântă. Ochi în care nu mai arde nici-un simțământ uman ... le-arunce? Și pe-a răului cărare cin' le-a-mpins a rătăci? Ce?... Se naște omu-ntr-însul cu a răului menire? Merge el ca să omoare numai pentru-a omorî? Ce?... Tâlhar te-ații la drumuri pentru gustul de ... iei pâinea, — îmi iei viața, și îmi ceri să nu te-omoare? Ești bogat, dar din spinarea bietului popor nerod! Vai! Ce-am convenit cu ...
Alexandru Vlahuță - Vechilor ateneiști
... Vechilor ateneişti Vechilor ateneiști de Alexandru Vlahuță Acei ce v-ați legat viața De-un vis frumos și fericit, Pentru a cărui întrupare Cu-atâta dragoste-ați muncit, Voi toți, cari-ați păzit cu cinste Stindardul sfânt ce-ați ridicat, Și cari-ați pus întâia piatră Acestui strălucit palat, Puteți în adevăr fi mândri Și fericiți c-ați izbutit: A prins ființa visul nostru De-acuma drumul e croit ... ură și blestem; Vor șterge vrajba dintre oameni Ș-or face traiul mai senin: Aceasta-i nobila chemare A luptătorilor ce vin, Ostași cu fruntea luminată De raza unui ideal, Vibrând de marea suferință Și de suspinul general. Acum ți-s ușile deschise, Ia-ți locul, viguros popor, Ș ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut ... fie fapte bune, Să n'ascult decât glasu - adevărului senin; Și sarcina vieți-mi să-mi fie cât de grea, Voiu ști s'urmez, părinte, cu râvnă calea ta». II În munți ce puternici din codri s'ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii 'n creeri palate-și ridică Ș'uimiți stau în soare privindu-l țintit . Acolo prin ruini, prin stânci ... copacii de fag. Vuind furtunoasa-i și strașnică arpă Trec vânturi și clatin pădurea de brad, Prăval pietre mari din culmea cea stearpă, Aruncă bucăți cu ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în ... a Ie împrăștia darnic în calea mea, șăgalnic ca un călător plictisit de cale voi ridica din cînd în cînd un cuvînt greu ca o piatră ca să-l arunc în grădinile vecinilor, misterios ca un zoolog ce trezește o amibă cu un strop de apă, voi picura calda lacrimă pe o amintire ca s-o fac să renască, și astfel voi mulțămi puterii ocrotitoare ce m ... intrat odată, într-un ceas de noapte tîrzie, în odaia mea și mi s-a așezat ușor Ia căpătîi, întunecîndu-mi albul pernelor cu umbra lui, mă va îndrăgi cu totul și mă va lua cu ...
... se îmbine cu galbena haină ca aurul, un trandafir roșu îi trebuia. Și dacă a priceput împăratul că i se ofilește odorul văzînd cu ochii, a trimis crainici în toate părțile lumii, să caute ceea ce era cu neputință de găsit. Grădinile nu aveau așa minune ; codrii, nici ei ; cîmpurile, nici atîta. Dumbrăvi și sihăstrii au cercetat, înșelătoare culori i-au chemat pretutindeni ... și lăstunii își abătuseră zborul aiurea. Și dintre toți cîți erau pe lîngă curtea împăratului, mai mîhnit de jalea bietei fete era un tînăr grădinar cu părul bălai și cu ochii limpezi ca două cicori. Văzînd-o cum se stinge încetul cu încetul și cum nimic n-o mai poate abate din visarea ei, se ofilea și el visînd, cum ar putea să găsească floarea nevăzută, să ... să poarte domnița, poruncind grădinarului ca în fiecare dimineață să-i aducă unul. Și în fiecare zi, mai ofilit, mai palid, mai lunar, venea tînărul cu ochii albaștri ca două cicori și cu mîna tot mai tremurătoare îi întindea trandafirul pe care strop cu strop îl împurpura cu ...
Mihai Eminescu - Amorul unei marmure
... Mihai Eminescu - Amorul unei marmure Amorul unei marmure de Mihai Eminescu Oștirile-i alungă în spaimă înghețată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată Gemîndul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere ... cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere O piatră să ador. Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ți ... mîna blîndă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mînie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvinețită, cu
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... acum, dar Hipparc revedea înfiorat amurgul tulbure cînd ca atîția alții, lăsînd în urmă țărmul înflorit al țării lui, încredințîndu-și valurilor nesigure zilele, plecase cu Didona să-și caute norocul aiurea. Cu inima strînsă, retrăia încă minutul cînd puntea îngustă s-a ridicat, rupînd pentru totdeauna șubreda legătură ce-l ținea de pămîntul unde se ... natura, se răzvrătea în mii și mii de curbe, de vîrfuri și zigzaguri, zuliar de-a nu putea fi niciodată armonios și împăcat cu sine. Capricios zugrăvea noianul contururi, arunca la întîmplare o linie imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă și apoi, reîncepînd din nou, spumega ... Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet, Didona neștiutoare de ura abisului ce niciodată nu se poate stîmpăra în deplin, ca prefăcut în oglindă să poată măcar răsfrînge frumosul ... ...
George Coșbuc - Crăciunul în tabără
... Ard vesele flăcări pe vatră; Și-ai casei, la masă, gătiți. Vin oaspeți, și canele latră; Le ies înainte grăbiți Ai casei pe pragul de piatră. Iar pînea pe masă, vecină, Pe neted-întinsul ștergar, Cu vinul din oala cea plină; Și însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. Cu cîrpa la spate legată Nevasta se-nvîrte, avînd Spre toți cîte-o vorbă-mbunată Și, locuri pe laviți făcînd, E suflet și inima toată. Din ... e norul. Și-i hohot de rîset în stradă, Și însuși bunicul acum Se-ndoaie spre geamuri să vadă Amestecul vesel din drum Și lupta cu plumbi de zăpadă: O ceată mai mare de fete Au prins de flăcăi, mai puțini. Și-aprinsă e lupta-ntre cete, Și toți de zăpadă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... întovărășit de un copil, ca de vreo opt ani, bălai, cârlionțat, îmbrăcat într-o cămașă petic de petic. Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în urechi. Mirea, sărac de tată, n-are altă mângâiere decât pe nea Zobie. Cu el se-nțelege. Cu el și cu pisoiul. Și când mă-sa îi caută, adesea îi găsește ghemuiți unul peste altul. Gușatul orcăie cu fața în sus. Pisoiul, lipit de fruntea lui îngustă, toarce caierul său neisprăvit. Copilul stă lângă acest sân zbârcit și negru ca pământul. — Nea ... începu să alălăie un cântec înfiorător. — A, la, la, la, lu, la, lu, la, lu! Mirea începu să țipe ascuțit, vesel de cu ziuă de ce-o să câștige de la cucoanele lui cu mâinile moi ca puful, cu ochii blajini, cu zâmbetul pe buze. Și juca în jurul gușatului, tremurând de răcoarea dimineții. Și Zobie cânta mereu, arătând cu ciomagul spre soarele care se aprinsese în vârful munților. În toată liniștea surdă a platoului nu se-auzea decât glasul ascuțit al copilului ... Soarele se ridicase ca la două sulițe și scânteia pe cerul fără pic de nori, amenințând să zăpușească orașul cu arșița sa. Carele cu ...