Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ASCULTĂTOR

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 77 pentru ASCULTĂTOR.

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi Cronica de joi de Ion Luca Caragiale I Alaltăieri, în faptul zilii, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. Știu cine e și ce veste-mi aduce. E cumnatul meu, un tânăr funcționar la C.F.R. și poet liric în momentele-i pierdute. Soția sa e însărcinată — a doua naștere; la cea dântâia, acum un an și jumătate, a avut impierioasă nevoie de forceps. Desigur, mi-aduce poetul vestea că au început durerile unei nașteri mai grele decât a unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite nerăbdarea familiei și mai ales a femeii. De două săptămâni, tot așteptam zadarnic... E curios cum întârziarea sosirii momentelor grele inspiră mai multă nerăbdare decât a sosirii momentelor plăcute. La prima ciocănire în geam, sar din pat. Nu m-am înșelat. Deschid geamul. Au început durerile! Un fior rece, produs desigur ...

 

Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor

Nicolae Filimon - Lăutarii şi compoziţiunile lor Lăutarii și compozițiunile lor de Nicolae Filimon Scriind acest articol asupra lăutarilor din România, nu ne propunem a face o dizertațiune istorică, căci atunci am atinge, fără voia noastră, cestiunea muzicei naționale, și nu a sosit încă timpul spre a ne ocupa de o materie atît de importantă și dificilă de tratat. Scopul dar al acestei scrieri este de a da lectorilor noștri o idee mai lămurită asupra muzicei compusă de lăutari și asupra instrumentelor cu care esecută ei acea muzică; iară dupe aceea, ne vom da opiniunea și asupra îmbunătățirii ce se zice că a să se facă bandelor lăutărești. Muzica, la noi, luată chiar din timpii cei mai depărtați, s-a cultivat numai de cîntăreții bisericești și de lăutari; cei dintîi s-au ocupat cu muzica bisericească bizantină și s-au mărginit în cîntările neapărat trebuincioase la săvîrșirea cultului divin, fără a le modifica cît de puțin, atît în formă, cît și în simț, iar cei d-al doilea s-au ocupat numai cu muzica profană. Acești din urmă însă, fiind obligați de meseria lor ...

 

Nicolae Gane - Aliuță

Nicolae Gane - Aliuţă Aliuță de Nicolae Gane I Într-o sară de iarnă noi toți frații și surorile ședeam dinaintea focului și ascultam pe tata care ne spunea o istorie a lui din copilărie. Tata era bătrân și văzuse multe care acum nu mai sunt de văzut. — Hei! dragii mei!... zicea el. Era un timp pe când codrii Orheiului se uneau cu codrii Bâcului, și aceștia cu codrii Carpaților; iar plugul brăzda numai prin poiene și prin șesurile apelor curgătoare. Pe atunci nu erau nici șosele, nici drumuri bătute, ci oamenii mergeau călări de la sat la sat, de la târg la târg, și când aveau vreun drum mai lung de făcut se înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășeau mulți la un loc, neîndrăznind să treacă altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndestulare și nu se cunoșteau nevoile zilnice ale traiului, dar veneau câteodată și grele cumpene în viață ca de-alde-acele ce mi s-a întâmplat mie în copilărie. — Ce ți s-a întâmplat? îl întrebarăm noi nerăbdători. — Apoi ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

Vasile Alecsandri - Codreanul Cuprins 1 I 2 III 3 III 4 IV I Frunzuliță de dudău! [1] S-a aflat la Movilău [2] De Codreanul cela rău, Că se primblă prin ponoare Prin potice fără soare, Cu sarică bocsănească Și căciulă țurcănească, Nime să nu mi-l cunoască. Mult e mândru, sprintenel Cel voinic, cel voinicel! Și tot cată-un călușel Roibuleț, cu părul creț De-al lui Codrean drăguleț. Mult aleargă, s-ostenește, Cal pe gânduri nu găsește; Câți fugari i s-arăta, El de coamă-i apuca, Peste tufe-i arunca. Dacă vedea și vedea Că norocul nu-l slujea, În baltag se rezema, Colea-n vale se lăsa, Colea-n vale, la strâmtoare Unde trec mocani cu sare. [3] Iar în drum cât se punea, C-un mocan se întâlnea Și din gură-așa-i grăia: ,,Cale bună, măi muntene!" ,,Mulțumim, frate Codrene!" ,,Măi Mocane frățioare, Nu ți-e roibul de schimbare? Să-ți dau chebea din spinare Ș-un car mare plin de sare, Un car mare cu opt boi Să mergi bogat de la noi?" ,,Nu mi-e roibul de schimbare, Nici mi-e roibul de vânzare, Că cu mama roibului Plătesc ...

 

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte la giudecată de Constantin Negruzzi 1822 Trebuia, o, giudecători, să mori păn a nu mă însura, și să nu aud pe fimei vorbind atâte câte am auzit. Dar, fiindcă nu am scăpat de aceea pentru norocul meu cel rău, trebuiești îndată după nuntă să viu la voi, pentru cari, iată, am venit. și aceasta nedreptățăluit fiind de întârzierea me, mă rog vouă! Fiindcă acum de departe am priivit folosul ca să-mi dați sfârșit astăzi hotărârii, căci am agiuns întru atâta rău, încât de a nu trăi o socotesc mai bine decât de a fi cu fimeia. Dar însă, mai dați-mi, o, giudecători, înainte otrăvii încâ un mic dar: să nu mă băgați în lungi voroave, suferind pe acești guralivi ritori a cărora viiață este întru a vorbi și a răspunde. Căci mă tem ca nu cumva făcându-să întârzieri în cuvânt, va afla fimeia lucrul, va aduci aice ace limbă a ...

 

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat Porcul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și avea trei fete. Și fiind a merge la bătălie, își chemă fetele și le zise: - Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmașul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgați de seamă să fiți cu minte, să vă purtați bine și să îngrijiți de trebile casei. Aveți voie să vă preîmblați prin grădină, să intrați prin toate cămările casei: numai în cămara din fund, din colțul din dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi. - Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieșit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, și Dumnezeu să-ți dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându-le aminte încă o dată povețele ce le deduse, și-și luă ziua bună de la ele. Fetele împăratului, cu lacrămile în ochi, îi sărutară mâna, îi poftiră biruință; iar cea mai mare din ele priimi ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848 Un episod din anul 1848 de Vasile Alecsandri Fragment reprezentând partea a doua a romanului neterminat Dridri . Fragmentul a apărut, sub titlul de mai sus , în 1869. Încercarea de răscoală din ziua de 28 martie 1848, care avu în Iași o nereușire atât de tristă, grație unor șefi buni de gură și mai buni încă de fugă, a obligat pe mulți tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se desțăra, pentru ca să scape de persecutările unui guvern cuprins de spaimă. Unul din ei, pe care-l vom numi Vali, era mai cu deosebire amenințat de a resimți efectul acelei spaime domnești, ce se traducea în acte de cruzime, însă el parveni a se refugia în munții Hangului. Visul s[...]n urma evenimentelor din capitală, nu țintea la mai puțin decât la deșteptarea poporimii muntene, pe care el voia să o reverse ca un torent asupra tronului. Vis naiv al unei închipuiri de poet! Acel tron devenise în adevăr un simplu scaun rusesc, după zisul mulțimii; dar prestigiul său nu se stinsese încă de tot în ochii țării; ...

 

Alecu Russo - Soveja

Alecu Russo - Soveja Soveja de Alecu Russo Ziarul unui exilat politic la 1846 4 martie. Iată-mă dar pus la-nchisoare și singur. Temnicerul meu a pornit azi la Iași... Am rămas dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi- ...

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

George Coşbuc - Tulnic şi Lioara Tulnic și Lioara de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De când e lumea lume și rostul vorbei rost, Domn bun, cum a fost Stâlpeș, nici nu-i și nici n-a fost Și, de-ar trăi pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O țară, cât o lume, toiagu-i stăpânea, Și oști avea din plinul, și-a gurii sale graiuri, Treceau poruncitoare pe zece mii de plaiuri, Căci mejdele lui Stâlpeș băteau hotar rotund: Din granița lui Codru, ce-n preabătul afund Al Ostului domnește mulțimi ascultătoare, Trec mejdele trei sute de câmpi și văi vioare Spre munți până-n movile, pe cari le-au ridicat Bătrânii lui Crai-Verde și Vultur Împărat, De-aici apoi țin ață pe-a muntelui cunună Și dau hotar lui ținteș și craiului Fortună, Și trec pe la Crai-Sânger, se pierd apoi mai sus La Trăsnet împăratul, în margine de-apus. Așa era! și lumea de- ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu găsești în sat, Și oablă-n mers și dreaptă-n stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercând viață-n ei; Și-avea obraz rotund, molatec; Deci nu-i mirare, dragii mei, Savinca da din ochi scântei Și-Achim era tot-tot jeratec. Dar într-o zi—poznit itros!— Savincă-n sus, Savincă-n jos, Savinca taie cruce-n grindă: Din casă iese pănă-n tindă, Din tindă iese până-n drum, Din drum —„Dar flacără și fum Și patruzeci de zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuş Ciubucul logofătului Manole Buhuș de Nicolae Gane În vremile cele bătrânești, vremi de belșug, pe când boierii ședeau la moșiile lor și vara și iarna, fără altă grijă decât grija câmpului și a gospodăriei lor și aveau hambarele, coșarele și cămările totdeauna pline cu cele trebuitoare la o casă boierească, trăia la moșia sa Buhușul logofătul Manole Buhuș, boier de neam mare, bogat și cu dare de mână. El purta antereu lung până la călcâi, brâu la mijlocul trupului și fes roșu cu canaf albastru pe cap. Când ieșea la câmp sau mergea săși viziteze vecinii, îmbrăca peste antereu o giubea blănită sau numai căptușită, după cum era timpul și peste fes punea o pălărie neagră cu margini late. Tot luxul lui de bogătaș nu se învedera decât în scumpetea blănurilor, a mătăsurilor din care își croia antereiele și a șalurilor turcești din care își făcea brâiele. Întinsele lui holde și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>