Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEA BĂTĂI

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 265 pentru AVEA BĂTĂI.

Ion Luca Caragiale - Reformă

Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...

 

Ion Luca Caragiale - Șah și mat!

... la războaiele între două puteri gigantice, sunt mulți mititei pe de lături, cari, cu cât pontează mai mărunțel, cu atât privesc jocul cu mai multă bătaie de inimă. Pe Rin, între alte mize mărunte, era una, care pentru noi avea o importanță colosală, cum s-a dovedit ulterior — soarta hotărâtoare a dinastiei noastre. Mica republică de zece ore de la ...

 

Emil Gârleanu - Bătrânii

... Spiridon, unde învățau pe bucoavnă, i-au tăiat, bietului plăpumar, funia pe care întinsese câteva fețe de plapumă, nou-nouțe, și vorbeau, râzând, de strașnica bătaie ce le-o dase la amândoi aga Racliș, tatăl boierului Toader. Acum se potolise din vorbă. Boierului Gavrilă îi e puțin cam somn; acasă, nu ... de-a doua oară, cu vreun an înainte. — Cu un an? — Da câți crezi? Când ai venit la nunta mea, nevastă-ta avea, de două luni, pe băiatul care ți-o murit... Ai venit de-a dreptul de la moșie. Acesta era lucru știut: pe când ...

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul național

... am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși. Sunt, fără îndoială, doi-trei maniaci care urmăresc mersul ... așa, ca să mai bată în cei de la teatru; s-amestecă în amănuntele bugetare, care privesc pe direcțiune, căci ea are răspunderea, ea va avea meritul, ea va căpăta biciuiala; se fac ecoul tuturor rivalităților, discuțiunilor și paraponelor actoricești; tipăresc orice cancan, orice dezbinare momentană între actor și autoritatea teatrală ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... ședea pe un trunchi de copac și cânta din fluier acea doină tristă care-l mișcase așa de mult. Ea era în toată frumuseța vârstei; avea părul auriu, ochii mari, albaștri; hainele sale simple și ușoare destăinuiau formele cele mai regulate; dar pe fața ei se oglindea o neliniște mare interioară ... voce slabă: — Dacă vrei să știi necazul meu, ascultă: Eu mă numesc Maria. Sunt fata unui locuitor fruntaș din satul Frăsinenii. El era bogat, avea cirezi, oi multe și mă purta totdeauna cu haine curate. Aveam cordele în cosițe și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău ... jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac. N-avea altă avere decât inima lui cea bună și fluierul de la brâu. Într-o zi, îmi aduc aminte, am jucat hora mult cu el, ș ...

 

Dimitrie Anghel - În furtună...

... în aer ca și cum ar fi vrut să-și arate virtuozitatea, sfidătoare trecea deasupra stîncilor ascuțite, căutînd primejdia și pierea din nou într-o bătaie de aripă. Și în acest timp, furtuna creștea, aducînd negrele catifele ale nopții pe valuri, purpurii lumini se aprindeau licărind pe subt obloane, arătînd parcă ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... mă întâlneam. Eram mâhnit cum nu fusesem niciodată... și de ce, nu știu... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită ... Ajuns în sat, auzii felurite zvonuri care posomorau fețele; ba că rușii trec Prutul, ba că turcii năvălesc în țară, ba că românii intră în bătaie cu turcii ori cu rușii, nimic lămurit, tot vorbe fără șir, însă era ceva; văzduhul părea a furtună! Peste câteva zile un vătăjel ...

 

Vasile Alecsandri - Oda ostașilor români

Vasile Alecsandri - Oda ostaşilor români Oda ostașilor români de Vasile Alecsandri Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte! Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei șoimani de munte! Am cântat în tinerețe strămoșeasca vitejie, Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume Dus pe Dunărea în Marea și din Marea dus în lume! Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare, Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare, Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față, Voi, nepăsători de moarte, disprețuitori de viață, Ce-ați probat cu-avântul vostru lumei pusă în mirare, Că din vultur vultur naște, din stejar stejar răsare! De la domn pân' la opincă, duși de-o soartă norocoasă, V-ați legat în logodire cu izbânda glorioasă Ș-ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime, Măsurându-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime, Ș-arătând, precum prin nouri mândrul soare se arată, Cine am fost odinioară, cine iar vom fi odată! Să trăiți, feciori de oaste. Domnul sfânt să vă ajute A străbate triumfalnic în cetăți și ...

 

Ion Luca Caragiale - Arendașul român

... de datorie. Țăranul se duce la târg cu chirie și dă o hârtie prefectului, jeluindu-se de încărcarea la datorie din partea arendașului și de bătaie. Prefectul nu-și mai vede capul de treburi, căci e aproape să se declare o dizidență în partidul local guvernamental, și dacă guvernul pierde câțiva ...

 

Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F

Alexandru Vlahuţă - Ce te uiţi cu ochii galeşi%3F Ce te uiți cu ochii galeși? de Alexandru Vlahuță Ce te uiți cu ochii galeși la copacii triști și goi, Și oftezi, dând pas gândirii să mai lunece-napoi?... Lasă frunzele pustiei și bătăilor de vânt! Tinerețe, farmec, visuri... toate-s țăndări de vas frânt, Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. Strânge-ți gândurile-acasă, nu le mai lăsa-n poghiazuri, Palide-n puterea nopții să mai tremure pe drum... Nici te mai uita în urmă-ți la grămezile de scrum... Nu vezi tu că îndărătu-ți e-ntuneric și pustiu!... Și n-auzi cât de sinistru sun-a groapă ș-a sicriu Glasul tinereții duse ș-al iluziilor șterse?... Înțelege că-i zadarnic pe-un mort lacrimi să se verse!... Negreșit, avut-ai zile de noroc și de iubire... Cine n-are-n lumea asta partea lui de fericire? Ai trăit și tu în basme... Te credeai și tu o zână, Ș-așteptai, ca să te fure, vreun făt-frumos să vină, De-ți roteai pe lanul vieții ochii mari și visători, Nu-ntâlneai decât podoabe, fluturi, pajiște și flori! Și când pentru- ...

 

Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț

Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>