Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂLĂTORIE (PE MARE)

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 158 pentru CĂLĂTORIE (PE MARE).

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici

... leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând ... i se închid, de ce adoarme ținându-mă la piept. În curând buzele ei se răciră și brațul îi înțepeni; ea adormise som­nul etern, pe care eu nu-l înțelegeam, precum nu știam și ce soartă mă așteaptă. Trist îmi este gândul că, ajungând la ultima stațiune a călătoriei ... nu-mi voi vedea aievea patria. Genii renumiți împodobesc altarul patriei cu cununi nemuri­toare, cu trofee cucerite în luptă cu dușmanii, cu comori de mare preț. Eu însă, neavând alta nimică, îi aduc lumânărica săracului, ce o lipesc de altarul ei, aprinsă de flacăra unei sincere iubiri. Și dacă invidioșii ... veți găsi câteva idei demne de a le insufla românilor noștri și, dacă dintr-un pumn de grăunțe va răsări măcar un fir pe ...

 

Mihai Eminescu - Umbra mea

... ănîfășasem înfundat în manta cu pălăria peste ochi și mergeam astfel pe luminatele strade, fără ca luna să îmi facă vo umbră pe ziduri, căci pe-a mea o lăsasem acasă, astfel încât eu însumi nu păream a fi decât o umbră neîncăpută ce fugea pe murii caselor înșirate pe rând. Cam la finea orașului era o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea. — Tu ești ... astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în extaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă! Ca să petrecem făcurăm un joc de cărți. Regii, reginele și fanții de pe cărți erau toți chipuri copiate din basmele ce ni le spuneam, spre petrecere, serile, iar fiindcă nu aveam bani, ea se duse la un lac ... sori, în haine roz, culegea mărgăritarele de argint de prin grădinile noastre și, râzând cu glasul ei de ciocârlie, ni le arunca din poalele ei pe față ăși înî patul nostru. Roua rece cădea pe ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră. Convorbirea noastră se putea asemăna fără greșeală cu un sabaș jidovesc: toți vorbeam deodată făr-a ... că auzeam un soi de geamăt slab, care se prefăcu la urmă într-o psalmodie tristă și monotonă. Aprinși de curiozitate, ne agățarăm ca mâțele pe o scară ce se îndoia scârțâind sub picioarele noastre și ne găsirăm deodată cu toții înșirați pe un dulap îngust ce slujea de cerdac pe dinaintea acelor chilii. Poziția noastră era cu atât mai ciudată că trebuia să călcăm prin întuneric, lipindu-ne cu mâinile și cu trupul de zid ... ca un lucru ce a pricinuit toată nenorocirea vieții mele! Auzind aceste cuvinte, ne-am apropiat toți de călugăr. El își lăsase capul pe piept, și două lacrimi îi curgeau pe ...

 

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"

... pentru a răsufla și pentru a zice ca cel cântec mai moldovenesc decât toate cântecele: Vară, vară, muma noastră, Ia bruma de pe fereastră Și zăpada de pe coastă, Și o fă iar rotăgoală, Să mă mai dau ici de vale, Să mai clănțăi din pistoale; Să mai văd soarele lucind, Să mai ... locuitor, am făcut mai multe descoperiri, ce simt nevoia de a ți le împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori ... înăduși, întocmai ca acei făcători de bine, care scot pe nas binele ce au avut noroc de a putea face. Ești înțelept, îndatorește pe corespondenții d-tale la înțelepciune. II. Altă descoperire, ce nu este nouă, este neregulata expediție a Iașilor. III. Greutatea ce simte românul de ... uniți a cere ca Steaua să scrie pentru obște, obștea cea nepoligloată, nelatină, nefranțuscă, ca să poată bieții oameni avea o legătură, un locușor pe ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale și ale dădacei. El știa că astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, și lângă ea cinci pâini și un urcioraș cu apă, și îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoață la liman bun, ca unul ce cunoaște nevinovăția ei, și ca ... l, îi ziseră: - Cum de ai cutezat, spurcatule, să ne calci casa? Voinicul nu zise nici cârc! ci, aducând toroipanul, mai iute decât fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă ... învăță cum să facă ca să ia merele. După ce-și luă ziua-bună și de la măiastră și-i făgădui că se va întoarce ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... o veche familie anglo-saxonă, după tată Brunswick, după mamă Smith. El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatăl generalului Carol Scheleti, care-i dădu numele de Dimitrie și ... meu mai avea și o voce foarte plăcută și cânta destul de bine. Amintirile cele mai îndepărtate ale copilăriei mele mi-l arată luându-mă pe genunchi și alintându-mă cu melodii triste și melancolice din tara lui îndepărtată. Apoi mai cânta cu mare plăcere și un cântec francez: Malborough s'en va-t-en guerre Mirionton ton ton mirion terre Malborough s'en va-t-en guerre Ne ... meu îmbrățișase credința ortodoxă cu sfințenie și hotărîse de a fi un bun închinător al ei. La Paști și la Crăciun era sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare nerăbdare pentru mâncările mai alese ce le pregătea mama, la Paști mai ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul ... avut o înrâurire asupra desvoltării mele intelectuale, mai ales în ce privește cunoștințele mai desăvârșite ale limbei franceze. Tatăl meu primind propunerea marelui ban de ...

 

Constantin Stamati - Mincinosul

... Constantin Stamati - Mincinosul Mincinosul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Întorcându-se din călătorie Un boiernaș odată, sau poate și boier mare, Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari ... eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna ... de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un perete, Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munteâ€�... „Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis, Când pământul este plin de aceste minuni multe; Precum și eu înadins ... arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul

... Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul Mincinosul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Întorcându-se din călătorie Un boiernaș odată, sau poate și boier mare, Au ieșit cu un amic sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari ... eu, Îi mai frumos decât în rai. Oh, fraților, ce trai! Oh, cât sufletul meu plânge Și cât îmi pare de rău Că am venit pe aice! În sfârșit, n-am ce mai zice, Decât îți spun că nici știi acolo când este noapte, Și anul întreg petreci frumos ca luna ... de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un perete, Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munteâ€�... „Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis, Când pământul este plin de aceste minuni multe; Precum și eu înadins ... arăta acum o minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca să ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... mergeau Că-n drum ajungeau Pe-un biet ciobănaș Din fluier doinaș, [3] Și cum îl vedea Domnul îi zicea: ,,Mândre ciobănaș, Din fluier doinaș! Pe Argeș în sus Cu turma te-ai dus, Pe Argeș în jos Cu turma ai fost. Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai trecut Un zid părăsit Și neisprăvit La loc de grindiș, La verde-aluniș?" ,,Ba, doamne,-am văzut Pe unde-am trecut Un zid părăsit Și neisprăvit. Câinii cum îl văd, La el se repăd Și latră-a pustiu Și urlă-a ... sta, Apoi poruncea Schelele să strice, Scări să le ridice. Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească Ca să putrezească Colo pe grindiș, Sus pe coperiș. Meșterii gândeau Și ei își făceau Aripi zburătoare De șindrili ușoare, Apoi le-ntindeau Și-n văzduh săreau Dar pe loc cădeau, Și unde picau Trupu-și despicau. Iar bietul Manole, Meșterul Manole, Când se încerca De-a se arunca, Iată c-auzea ... Apoi a descălecat pe Argeș, unde și-a pus scaunul domniei zidind curți de piatră și case domnești, și o biserică ...

 

Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță

... memoriile unui călător) Obiceiul meu cînd călătoresc este a mă ocupa mai totdauna de persoane decît de lucruri. În deligență esaminez mai mult pe companionii mei de călătorie, decît frumoasele peisage ale localităților prin care trec. Ajungînd la ospelerie, în loc să mă ocup de camera mea, din contra, toată atențiunea o pui ... întristătoare note, din care se compune mai totdauna muzica italiană. Ascultai cu plăcere melodioasele lor duete; îmi păru rău numai de a vedea pe cea mai mare dintre dînsele cum își deforma obrajii săi rumeni ca cel mai fin carmin, pentru ca să scoată sunete din acel ingrat instrument. Dar, ca să ... Rossini și Tu vedrai la sventurata . de pateticul Bellini, erau ariile pe care ea le cînta cu un aer melancolic și un simtiment atît de mare, încît ar fi crezut cineva că cînta pasiunile ce rodea inima ei, iar nu ca să desfăteze pe convivii de la otelul New York. Cînd intra în sală și saluta adunarea, o făcea aceasta cu un surîs inocent și plin de demnitate; dar ... totdauna ...

 

Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)

... Prosper MĂ©rimĂ©e e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză. Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le ... și se zăreau câteva bărci, lunecând cu o mișcare nesimțită. Eram în cele mai bune condiții de trai plăcut: soare luminos, natură înflorită, cer senin, mare admirabilă, și mă preumblam cu o vie mulțumire prin aleile parfumate ale grădinii. Deodată zării pe o bancă un om palid, trist, suferitor, care se răsufla greu și privea cu jale splendorile naturii; era Prosper MĂ©rimĂ©e! Mă apropiai de ... de științele sale, îi arătă rochia sa favorită, și noul sapient, examinând poalele, traduse pe loc cusuturile lor în modul următor: „Nimeni nu-i mare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>