Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DIN URMA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 212 pentru CEL MAI DIN URMA.

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... niște tătari ce-i călcaseră moșia însemnase postelnicul), și pe al Marghioalei, mătușa postelnicului Mihai. Boierul Iorgu apucase dar nu mai ținea minte pe cea din urmă femeie din neamul lui: pe Savasta, o soră mai mică a postelnicului. Aceasta murise de holeră, chiar în casele unde locuia acum boierul. În spița din molitvenic Savasta nu era trecută. Dintre toți Buhteștii, numai Gavril, fratele boierului, muri în floarea vârstei; călăreț vestit, jocul soartei făcu să fie omorât tocmai ... cele de pe urmă jupânițe ce mai trăiau ici-colo câte una? Putea îngădui dânsul ca urmașul său să amestece sângele Buhteștilor tare ca vinul cel vechi cu cel apos al domnișoarelor strânse și înzorzonate de astăzi? Dar mai bine i se stinge neamul pentru veșnicie decât ar fi lăsat una ca asta! Boierul Iorgu credea în adevăr că-i era dat să nu ... cobora spre biserica Domnească, unde avea să fie cununia nepotului boierului Buhtea cu fata boierului Furtună. A fost o nuntă cum nu se mai văzuse. Târgul se rumenise ca într-o noapte din povești, în lumina masalalelor ce ardeau de la casa boierului Iorgu până la ușa bisericii. Cursese toată boierimea ...

 

Vasile Alecsandri - Dolca

... cârlani, Și tărâțe, La oițe, Și glugi mari La cei zărari, Și opinci La cei voinici. Iară Costea cum mergea Cu Fulga se întâlnea. Fulga cel cu barba neagră Și cu mintea neîntreagă, Necăjit și obosit, De trei zile flămânzit: ,,Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu ... Să-ți iei un dar de la mine, [1] Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie de prânzare." Fulga cel cu barba neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Sus la stână se ducea Ș-oile cât le vedea, Cârduri, cârduri le rupea, Cu botâul le mâna ... judeca, Inima i-o despica, Și Dolcăi o arunca, Iară Dolca n-o mânca, Inima de vânzător [2] E venin otrăvitor! ↑ Generozitatea este una din calitățile românului. Inima lui blândă și darnică îl îndeamnă totdeauna a veni în ajutor celui nevoiaș. Lui îi place a împărți ... de frumoase simțăminte se află în inima poporului nostru. Această baladă a Dolcăi precum și acea a Mioriței le-am cules din gura unui baci, anume Udrea, de la stâna de pe muntele Ceahlău. Acel păstor suna din bucium cu o putere extraordinară, încât munții se răsunau în mare depărtare. El cânta și

 

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F

... dată a lui, asemenea aici trebuie să treacă împrejurări și prin urmare vreme reală pentru ca să se desăvîrșească arătarea intenționată. Faptul că unul din mijloacele sale de reprezentare este și vorbirea omenească, nu trebuie să facă a se lua teatrul ca un gen de literatură; din acest punct de vedere teatrul ar avea mai multă rudenie cu arta oratoriei. Se înțelege că, la urma urmelor, izvorul comun al tutulor artelor este conceptiunea omenească; dar formulările interne, manifestațiunile si modurile ... spre a găsi intocmirea, economia mecanică, pe care să poată sta clădirea ce a conceput și voiește să înfățișeze. Cu mult mai mult se aseamănă deci dramaturgul cu arhitectul care concepe clădirea, o plănuiește pe hîrtie, și tocmai apoi. o arată făcută gata din grămădirea întocmită a materialului voit. In acest sens gîndește și dramaturgul - nu la a gîndi ceva, ci la a ... plîngă, să riză, să se mîngîie, să se bată, ori să se ucidă chiar (fapte ce nu se pot întîmpla în lume tot pe tăcute) mai ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

... oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse ... se înflăcărară ca bujorul. Dar tăcerea se întinse peste capetele celor strânși să audă, și conul Tase începu să vorbească. Cele dintâi cuvinte îi ieșiră din gură mai mult suflate decât spuse. Întotdeauna pățea așa. Vorbele parcă se-necau, se amestecau, se îmbulzeau la poarta dinților, până ce, în sfârșit, stăpânirea de sine ... întrebuința și pe dos dacă nu ți-e de ce-or zice alții. Se potrivi bine în redingotă: — Așadar, iubiții mei prieteni, un lucru mai am să vă spun, și anume: drept semn al buletinelor noastre de vot, drept semn al biruinței noastre am ales Steaua. Cu ea să țineți ... bună, care veghează mereu, strălucitoare, deasupra partidului nostru; cu Steaua să țineți, căci fiecare dintre noi, o știți, avem câte o stea, care ne adumbrește ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... delicată ingeniozitate e construit ritmul larg, mișcarea rallentando, în perechile de versuri care încheie primele două strofe și în prima pereche a strofei din urmă! E liniștea serii rurale; e și calmul humorului, care ne așteaptă în cele două rânduri finale, din ce în ce mai scurte și mai uscate. Spanac rezonanță metaforică persiflantă; sonoritate colțuroasă, seacă, în finala cu măcăit batjocoritor: aci e maximum de contrast cu strofa centrală, neumoristică. Virtuozitatea căreia i ... zugrăveala mută și cuvintele negre. E meșteșug iritant ca nealtul. Cântecul vorbelor cântecul fizic e o scăpare. Dar nu e toată scăparea. Muzica suie tot mai sus, geometria gândului rămâne în urmă, ciudată ca râpile oarecum simetrice pe o planetă moartă... Trebuie să vie spiritul. Astfel: Avuzul. Copilul bolnav face gargară, scornind din boala lui o jucărie nouă. Schemă spirituală a unui poem care s-ar putea să fie extrem de geistreich, și de loc să ... la poznaș, o conștiință rafinată de valorile acustice ale graiului românesc le găsește cititorul bine deprins în orice duzină de pagini scrise de Maniu; însă mai sigur, cred, în afară de unele tablouri din Jupânul care făcea aur și

 

Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!

... pierzi! Cochetă, lunecoasă, lingușitoare, rece ­ Cu viața-mi sfărâmată urâtul tău petrece; Și să te vezi privită cu patimă, cu jind, Să vezi că cel mai tare se face om de rând, Cu gura numai spumă se pleacă în genunchi, ­ Priveliștea aceasta te bucură-n rărunchi ­ Să-l vezi ... să nu mai fi ajuns! Ce demon oare-n cale-ți m-a pus ca să pătrunz ­ Și de sub frunte ochii mai bine i-aș fi rupt Decât că sorb din ochi-ți veninul ce l-am supt, Decât să fiu un preot la un astfel de cult, Mai bine-mi rupeam capul ș-aș fi pierit demult! Și totuși, totuși, scumpo... de nu te-aș fi văzut, Au astă bogăție de-amor aș ... tine-mi vine Și îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine; Urăște-mă, privește la mine cu dispreț, Să te iubesc prin astea tu mai mult mă înveți. Spune-mi cum că fața o mască e de ceară Și mai mult o să crească iubirea mea amară! Că-n lupanar văzut-o-ați jucând, bătând din ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... îl vezi, cu ochii verzi, ș-o lingură de păsat, să nu zacă de vărsat. Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură. — Așa să se scurgă ochii fetelor după mine. — Ei, aș! ți-ai trăit traiul, ți-ai ... se unele spre răsărit, altele spre apus. Și lăsă în urma lui împărăția florilor, a păsărilor și a piticilor, unde cei mai mari sunt cei mai mici. Și tocmai când se gândea că lumea de-acolo încolo n-o să mai fie ca lumea, iar dete peste oameni ca și dânsul. — Un'te'ci, moșule? îl întrebară nouă frați, tot unul și unul, care se ... plugului adânc și spintecă în sus, apoi alunecă pe deasupra țelinei ca un călcâi pe gheață. Moșule, da' să nu uiți! — Bine, tată, bine. Mai merse ce mai merse, și întilni un flăcău, voinic, să fi spart pietre-n pumni. Și cât era de namilă și de rumen, sta despuiat și lungit pe ... ai întreba pe Sfânta Vineri, milostiva, că de ce izvorul meu, limpede ca roua și rece ca gheața, codește gura călătorilor și pleacă toți bombănind: "

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

... în cală! strigă și totul s-a pierdut! Atuncea comandantul răcnește cu tărie, Și vocea-i se aude tunând în vijelie. Toți câți mai au putere comanda lui urmez. Conrad se află-n fruntea acelor ce lucrez. Parvine să pătrunză el cel dintâi în cală Prin flacări și prin fumul ce flacăra exală. Vâslașii îl urmează; el tot a-mbărbătat, Iar pompele jucară și vasul ... ne-nvins, Cu patru mii palate, o mie de grădine, Trei sute teatre, circuri, de viață, oameni pline. Și astăzi nici o urmă! Nimic nu mai e viu: Abia în suvenire, de ele se mai știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de marmur ... bine tu găsești, Încât să n-ai putere, curagi să părăsești O vale de durere, de lacrimi, de-ntristare Pe care rătăcirea-ți le face mai amare, Pe care dulci iluzii cu raze le-nvelesc Cum p-un deșert de moarte miragele plutesc Și fac mai crudă setea ce sânul tău încinge Când mincinoasa rază din ...

 

Alexei Mateevici - Prădătorii

... de un om și se oprește. — Cum de-ai nimerit tu pe-aici? întreabă el. — Am rătăcit, bunule om. Mergeam la moara cea din Mitrievo ș-am rătăcit. — Tiu, măi! Parcă pe-aici e drumul la moara cea din Mitrievo? Cap de bou ce ești tu! La moara cea din Mitrievo trebuie să mergi mult mai în stânga, de-a dreptul din oraș pe drumul haznalei. Tu cu capul tulburat ai făcut trei vrâste de prisos. Ți-ai fi uns gâtul la oraș? — Am păcătuit, dragă ... un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se distinge (deosebește) numai colțul unui grilaj (gard de fier); al treilea chibrit luminează și din dreapta monumentul cel alb, crucea cea întunecată și grilajul din jurul unui mormânțel de copil. — Dorm răposații, dorm sărmanii! — bombănește trecătorul oftând tare. Dorm și cei bogați, și cei săraci, și cei înțelepți ... Of-of-of, oftează drumețul după puțină tăcere. Da eu acu așa socot, că n-am la ce să merg la moara cea din Mitrievo... La ce dracu să mă mai duc și eu acolo? Eu

 

Anton Cehov - Prădătorii

... de un om și se oprește. — Cum de-ai nimerit tu pe-aici? întreabă el. — Am rătăcit, bunule om. Mergeam la moara cea din Mitrievo ș-am rătăcit. — Tiu, măi! Parcă pe-aici e drumul la moara cea din Mitrievo? Cap de bou ce ești tu! La moara cea din Mitrievo trebuie să mergi mult mai în stânga, de-a dreptul din oraș pe drumul haznalei. Tu cu capul tulburat ai făcut trei vrâste de prisos. Ți-ai fi uns gâtul la oraș? — Am păcătuit, dragă ... un fulger, pe deasupra părții din stânga, și din întuneric se distinge (deosebește) numai colțul unui grilaj (gard de fier); al treilea chibrit luminează și din dreapta monumentul cel alb, crucea cea întunecată și grilajul din jurul unui mormânțel de copil. — Dorm răposații, dorm sărmanii! — bombănește trecătorul oftând tare. Dorm și cei bogați, și cei săraci, și cei înțelepți ... Of-of-of, oftează drumețul după puțină tăcere. Da eu acu așa socot, că n-am la ce să merg la moara cea din Mitrievo... La ce dracu să mă mai duc și eu acolo? Eu

 

Mihai Eminescu - Mitologicale

... Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ... a popoarelor blonde de stele guverne-îndărătnici, Vai! nu făcuse șosea cumsecade pe câmpii albaștri Și se răstoarnă carul și rău se-nglodează bătrânul. Mai că era să-i rămâie ciubotele-n glodul de nouri. Hei, ce-i pasă! El norii frământă jucând mocăneasca Și pe-un vânt l-apucă ... castelul de stânci, ce-și deschide uriașa lui poartă, Spre-a-l primi pe bolnavul bătrân în surele hale. El își ia coroana din cap și în cui o atârnă, De sclipește-n noapte frumoasă și roșă ­ un fulger Încremenit în nouri. Cojocul l-anină El de cuptor ... față albastră și-adânc se uită În luminoasele valuri a ei și sânu-i dezmiardă Cu tot aurul razelor lui. La pământ se mai uită... Florile toate ridică la el cochetele capuri Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi... Pe grădini se mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>