Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CELUI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 803 pentru CELUI.
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
Antim Ivireanul - Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și stăpânitor a toată Ungrovlahia, domnului domn Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață îndelungată și bună sortire de la Dumnezeu și cea mai înaltă fericire. Începutul, mijlocul și sfârșitul, stăpânul și domnul tuturor ființelor și simțitoare și înțelegătoare este făcătorul tuturor, Dumnezeu. Stăpânul însă și sfârșitul tuturor celor de sub lună este omul. Iar sfârșitul omului, pentru care s-a creat de Dumnezeu, este câștigarea și fericirea lui Dumnezeu însăși; fiindcă pentru om s-a făcut toată lumea aceasta, iar omul, se zice că s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și se cunoaște iubirea cătră Dumnezeu, când păzim, cum am zis, cu scumpătate sfintele lui ...
Constantin Negruzzi - Întâia noapte a lui Iung
... Ca un prietin vânzători fugi de cei nenorociți Sădi în culcușul numai a celor fericiți. De glasul cel tânguitor fugi, să depărtează, Glasul celui nenorocit pe el îl spăimântează! După câtiva menunte unii odihni tulburate, Mă deștept. Fericit cel ci nu să trezăști Șâ este tot în noapte și ...
... întîlniră și luminile ochilor. În nuanța țesăturii ce-o flutura, era ochii femeii, și străluciri tot așa de reci și de tăioase aruncau spre ochii celui ce-i avea ca și stofa ce și-o alesese. O vorbă rea porni de pe gura de floare, apoi obișnuitele cuvinte, vocabularul întreg ce ...
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
... fie mai interesanți monștrii lui Aldea, decît micele personagii din Lumea celor ce nu cuvîntă , să fie mai simpatică lumea de mahala a celui ce înjosește o memorie scumpă decît minunatele juvaere ale lui Gîrleanu ? Ori poate toate acestea își aveau explicația într-o antipatie personală, care, la drept ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... mîinile albe, ca și cum sîngele tot s-ar fi retras din ele, au rămas locului pe clape. Tristă și cu ochii aproape plînși, fața celui ce cînta s-a întors și a privit peste umăr la portretul de pe masă. Drept geamul deschis, luna se oprise ... chip al celei deșteptate din somn privi o clipă nedumerit la cealaltă față și trecu apoi peste ea într-o furtună de sunete. Mînios, chipul celui ce cînta se brăzdă de zbîrcituri adînci și mînele lui, ce alergau acum pe clape, păreau că amenință însuși destinul și că luptă cu el ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
... el îi atrăgea luare-aminte... Blondul vizitiu din înălțimea lui găsea, se vede, însă, mai demnă de luare-aminte tovărășia celor ce-l precedau decît celui dindărătul lui. Era și firesc dealtfel să fie o legătură mai apropiată, căci, ca unul ce ținea hățurile în mînă, nu putea fi decît o ... atîta vreme. Grămadă curseseră anii, neagra estompă a morței îndoliase multe case, epidemii nenumărate dăruise moșteniri neașteptate, mii de rețete semnase acuma mîna celui ce acum douăzeci de ani nu-și pusese încă iscălitura sub nici un decret de moarte... Ca o pacientă rău îngrijită ce nu mai are ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în minte, îndoiala și deznădejdea celui ce visa privind cu fruntea lipită de geamuri la negrii copaci de afară, prin ramurile cărora surele neguri veneau să se așeze ca niște pasări ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
Emil Gârleanu - După asemănarea lor! După asemănarea lor! de Emil Gârleanu Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de înviețuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte. Așa, după povața leului, care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată ...
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... cel mai mare decât tine a exprimat lucrul asemănător cu acel ceva al tău, și atunci vei împrumuta forma, chipul de exprimare al celui mai mare decât tine. Așa că, un poet care simte ca și Eminescu ar trebui să aibă temperamentul foarte puternic, adică să fie un poet ... fondul eminescienilor nu-i deosebit, că ei împreună au un fond, ca să zic așa, colectiv, a cărui formă e a celui mai talentat, a lui Eminescu. Pentru a încheia, vom rezuma ambele articole: O lucrare literară, din punct de vedere psihologic, e ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... nasc, trec, se strecoară, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii încroire și au văzut, fecioară, Din mâna celui vecinic natur-abia ieșind; Dar tu, zi augustă, născuși întru mărire, Stătuși cu mare slavă, și-n slav-a ta sfințire Lumii celei ... în cercetare, Zi ce renaști noroade, spune-mi: atunci pe care Vei arăta-mplinirea astor voinți cerești? Păstrează al lui nume-n tine cu cinstire Celui ce-a-nvins noroade cu-a sa milostivire Și ale sale fapte cu fală să vestești. X Te cânt eu în ...