Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COCHETĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 83 pentru COCHETĂ.
George Coşbuc - Rodovica Rodovica de George Coșbuc Baladă din popor Tot cerul la vest era-n purpur scăldat Doinind treceau vesel flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust, Și fete, cu ochii din soare de-august, Treceau, având furcă la brâne. Pe-un laiț sub veche tulpină de fag, Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc, Ca sfânt trai din vremuri bătrâne. Era după Paști, și era un timp bun. Vedeam îndeparte un vânăt cordun De munți și pe dânșii al iernilor giulgi; Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. Ici-colo vreo fată fugea la fântâni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât, Copii se jucau lângă plopii din rât Și-un fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe- ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... o lună a mea casă în palat fu prefăcută; Pe păreți tapete-ntinde și covoare pe parchet, Draperia la fereastră pentru planul cel cochet, Noaptea-n ziuă o preface, toată ziua parcă-i sară, Încât ziua prin tuneric eu plâng soarta cea amară! Nu-i de-agiuns, că iată ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind, Zâmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez  Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi. Fii binecuvântată și fericită tu, Copil cu păr de aur, ce mintea mi-o pierdu. Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț; Și-n a mea socotință mă simt atât de mic  Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic. Da, da... numai natura dreptate are-n veci, Copil cu gură caldă, cu mici picioare reci, Căci ea-n înțelepciune-i creează-astfel de chip Pe lângă care toate sunt pleavă și nisip. Ironic pare-a zice: nemernici râmători, Visat-ați vreodată asemenea comori? Pe tine-apoi te-arată în drepata ei mândrie: Turbând de-mpătimire, murind de gelozie, Te văd cum al tău zâmbet voioasă ...
Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea V Scrisoarea V de Mihai Eminescu Biblia ne povesteste de Samson, cum că muierea, Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și cînd rîde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mînii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încît ai ce strînge-n brațe — numai bună ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855 Suvenire din 1855 de Vasile Alecsandri Lui Ion Ghica Amice, În cumplitele catastrofe de la Sedan și de la Metz, doi oameni nenorociți, mareșalul Bazaine și generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulații din istoria militară a lumii. Acești doi capi de oaste, dintre care unul, mareșalul Bazaine, implicat într-un proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu) Dumnezeu de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. VII, nr. 3, decembrie 1894. Avez-vous entendu, quand la nuit est sans voiles La vaste mer chanter sa chanson aux ètoiles? Quelle musique, amis! Dieu parle en cette voix. Sublime crĂ©ateur de l’infini — son monde — Dieu prĂȘte Ă l’ocĂ©an cette basse-profonde Et l’ocĂ©an chante ses lois. Bonsoir, amis! Ce Dieu, par qui le flot murmure, Par qui tout prend naissance, et vit dans la nature Qui fit ce qu’on ne peut ni comprendre ni voir, Comme les flots des mers, comme les choeurs des anges, BĂ©nissez-le sans cesse et chantez ses louanges. Au clair de lune, amis, bonsoir! Iulia Hasdeu , Au bord de la mer Aș vrea să smulg din mine un cântec, numai unul, Un singur de pe urmă: copil întârziat Ce nu se naște încă, dar, totuși, plin de viață, Duioasa mumă-l simte sub inimă zvâcnind. Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi va zice: dintr-însul m- ...
Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...