Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUPRINDE ÎN SINE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 138 pentru CUPRINDE ÎN SINE.
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E greu, ori e de-a dreptul imposibil, a justifica în întregime, pentru vreunul din poeții de pe atunci, calificativul de primul poet român modern; însă versuri se găsesc, desigur, la acei scriitori, versuri pe care ... care francezii îl numesc pompier, epitet ajuns apoi inevitabil la Alecsandri și la alții; un adevărat recvizit nenorocit din acele care fac modă și durează în desăvârșită banalizare. Altminteri, Andrei Popa este o bucată ce poate fi pomenită ca prim monument al poeziei române de sine stătătoare. Pentru a reprezenta viu distanța istorică între generațiile de poeți problema generațiilor preocupă cu drept cuvânt mult astăzi pe istoricii literari pentru ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... tineri ce se absorb într-una, Ca două atribute ce întregesc ideea În mintea concentrată, se înțeleg în clipă Și ambii fac un angel mulțit în atribute. Ca fulger sunt în curte, ating tot ce veghează ! Soldați în sentinelă, în prag adorm custodul, Străbat la domn în domă, și scapără lucirea Din candela ce arde, și stau în oratoriu. Aci viața vieții, simbolul libertății Icoana învierii când în triumf CUVÂNTUL Dărapănă sclavia a sufletelor moarte, Și înnoiește omul spre cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa ... ndată Desparte de la sine pe fratele său angel, Ca pe o calitate abstrasă din substanță; Îl lasă la solia-i, și singur el, arhangel, În toată frumusețea-i în umbră se deseamnă. S-apropie d-eroul, ș-asupra lui întinde O aripă alină și albă ca lumina; Pe splendidele margini de fulguri diafane Se ... aură ușure îi mângâie-ncet fruntea Și părul îi răsfiră și-i răcorește pieptul. Se reazemă pe brațe și se răpește-n cuget, Revine iar în sine, și orele-i par secoli Ce trec, cu toate astea, cu viața dimpreună, Ce și ea ni se pare ca ziua strecurată. Trec orele și ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... mare; că așa să cuvine, mai vârtos judecătoriului. Iară acuma, pentru că nu vine să judece, ci vine ca să răscumpere și să întoarcă cătră sine neamul omenesc, precum însuș grăiaște, n-au trimis Dumnezeu pre Fiiul său în lume, ca să judece lumea, ci pentru ca să mântuiască lumea printr-însul. Și tocma pentru aceasta i-au trebuit să vie îmbrăcat cu blândĂ ... și orbilor vedĂ©re; a chiema Domnului ai priimit, ca să mângâie tot jalnicul și ca să puiu tărie tuturor celora ce jăluiesc în Sion și ca să le dau lor coroană pentru cenușă, untul veseliei pentru suspine, haina bucuriei pentru întristare. Ce iaste, drept, acĂ©ia, mai dulce ... iaste mai iubit? De iaste, drept acĂ©ia, trimis Hristos de la Dumnezeu Tatăl spre săvârșirea acestor faceri de bine, să fie blagoslovită venirea lui în lume și să fie blagoslovit și acela ce l-au trimis pre el la noi și să fie blagoslovit și acela ce vine, a ... mene glasuri strigând, pruncii o propeveduesc: Blagoslovit iaste cel ce vine în numele Domnului, Osanna întru cei de sus, care cuvânt nu numai astăzi, ci
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă moralitatea artei. Pe lângă această teorie, adaugă d-sa o garnitură de argumentări, de deducții, de ... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... ca să poți intra la taină. Eu mă chiem acum LeĂ²n Dianeu, sau Leon Ă¡chi Dianeu (precum ști tu bine, că la noi în Țara Muntenească, ba și la Moldova, toți ș-adaugă numele cu achi sau cachi , după grecie, fiind că sună mai cilibiu; adecă, în loc de Leonaș sau Leonuț, ei zic Leonachi ș. c.) Dar' să știi că acest nume, Leon Dianeu, cuprinde în sine întreg numele mieu, prin strămutarea slovelor sau anagrĂ¡mă . Deacă-ți vei aduce aminte de toți cunoscuții și de unul care odată trecând prin SĂ ... au armat oarecând împrotiva turcilor, scriu ș-unele cronice scrise cu mâna muntenești; însă istoria alcătuită întracest chip este ostăneala mea, ce am pus'o în stihuri, după izvodul ce am aflat la mănăstirea Cioarei, în Ardeal, care întru toate să lovește cu pergamèna ce s-au aflat, nu demult, în mănăstirea Zănoaghei. Eu socotesc că țiganii noștri sunt foarte bine zugrăviți în povestea aceasta care să zice că ar fi fost scrisă mai întâi de MitrofĂ n ce au fost de față la toate și care la ... poeților (cântăreților
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică ... unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a ... prin minte nu-mi trece. Urât sau iubit, oricare obiect sau relațiune care e capabil de-a stârni unul din aceste două afecte în sufletul nostru este în sine considerabil. Pe secături însă nu se supără omul cuminte, pentru că n-are pe ce și la ce. Te miră numai cum s-au putut ...
... carte. Și harnic și grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe și face din nimica ceva. Strânge, drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. Iară cu capul ... ei în cracul de pe Valea-Seacă, și asta încetează de a mai fi "seacă". În câteva ceasuri Sărăcenii sunt numai prea bogați în apă. Așa o pat aproape în fiecare an. Când semănăturile din vale par mai frumoase, Valea-Seacă minte cu numele și spală tot ce-i pică în cale. Ar fi încă bine dacă această năpădire ar ținea numai scurtă vreme. Apa rămâne însă pe vale, formând multe locuri de adăpost pentru neamul ... Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți de când a bătut vântul cel mare, s-au plecat spre răbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială. Așa a și rămas apoi, fiind biserica, cel puțin în
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... simțit atinși; cel cu pricina... a rămas ca opărit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mâna prietenește cu moș Ion Roată. În sfârșit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a încuviințat "Unirea", și apoi deputații s-au întors fiecare pe la vetrele lor. Peste câțiva ani după aceasta ... ce le-am zis și eu atunci, într-un necaz. Numai Dumnezeu să-i dea sănătate și bine, dar amarnic m-a lovit în avere și în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n-am fost așa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, de cum am ajuns ... o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jeluiesc. Și boierul, în loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept în obraz, de față cu slugile sale și cu alți oameni ce se aflau atunci la curte, încât am crezut că a căzut cerul ... călca piciorul în
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... consumă mult, împinge societatea spre o lucrare stăruitoare. Nici prin lucrarea aceasta însă nici prin satisfacerea trebuințelor sale omul nu se fericește, ci se consumă în sbuciumare necurmată, și de aceea în lumea ariană singură stăpânirea de sine e socotită drept virtute și oamenii sunt stăpâniți de gândul, că cu cât trebuințele îți sunt mai puține și mai mici, cu atât ești mai ... știm în viața evreilor, sunt nota caracteristică a tuturor societăților semitice. Dacă în mica Fenicie erau șase state, nu puteĂ să fie cohesiune în marea împărăție asiriană, care se întinideĂ din Iran până în pustiurile Saharei. Ridicându se dar împotriva stăpânirii asiriene, mezii găsesc un razim puternic chiar în lumea semitică, și la sfârșitul secolului al șaptelea ei dărimă și pustiesc în unire cu babilonenii Niniva și pun capăt stăpânirii asisiene. Cu aceasta se începe lupta cea mare, pe care lumea ariană o poartă împotriva semitisinului și ... Romei era virtutea romanilor. Plugari lipsiți de cultură întelectuală, romanii erau în timpul acela ajunși la o stare de înaltă cultură morală, stăpâni fiecare pe sine însuși, neșovăitori în ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... piere". Pe urmă se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găsește nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș la foc. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nimic, își pune în gând una : așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râdeau; pe urmă unge toți păreții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos ... proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă ? Un fior rece ca gheața îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, și ochii i se păinjinesc. și ce era nu era a bine !... Ea însă tot merge pân' la ușă, cum poate ... spune : - Mămucă, mămucă, uite ce am pățit noi ! Mare foc și potop au căzut pe capul nostru ! Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima și rămâne încremenită !... Dar mai pe urmă, îmbărbătându-se, și-a mai venit puțin ...
... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă ... motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ... ...