Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CURTEA UNEI CASE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 192 pentru CURTEA UNEI CASE.
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... duse și tot se duse mereu, de dimineață până la prânz și de la prânz până seara. Când era pe înserate, el se opri într-un sat de la marginea drumului și se uită împrejurul său, ca să-și găsească vreo casă la care să mâie, vreo văduvă ori vreo femeie al cărei bărbat nu-i acasă. Nu poate, că — Doamne ferește! — ce, dar Păcală ... spunea mereu că teacă, că pungă, că nu-i este bărbatul acasă, că ce va zice lumea; Păcală ținea și el să rămână așa într-un unghi al casei, într-un șopron, în pridvor, unde o fi, numai ca să nu fie casa pustie. N-avea biata muiere încotro, trebuia să-l primească, dar îi și ... mai vârî tot iute-iute și rachiul sub perina de la căpătâiul patului, iar vinul sub pat, și pe când carul cu boii intrară în curte, toate erau în cea mai bună rânduială. Nu poate că Doamne ferește ce!... dar de! tot era mai bine să nu afle bărbatul. Văzându-se ... și credincioasă, îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de ...
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
... sfânt Și Maria sfântă, Care așa cuvântă: — Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars ... mi-o blestema: — Tufă-afurisită, Să nu crești în sus, Cine de tine se va-mpiedica, Toți te-or blestema... Iar au mai plecat, Un măr au aflat. Și ei s-au odihnit, Mărul i-au umbrit, Umbra ș-au lățit, Soarele au pierit. Sfânta Maria Către măr zicea: â ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... sforăiau și ninchezau, deși îi îngheață inima să mai auză „Nu l-am văzut, cumătrăâ€�, „nu i-am dat de urmă cu nici un chipâ€�, deși abia-și stăpânește plânsul ca să nu-și sperie copilul, nu mai poate răbda și întreabă de la un cârd de vreme pe toți, în șir, și oftează adânc, neavând veste de zilele Sandului. Din căruță în căruță, din „nu știuâ€� în â ... la sân, care, neștiutor de grijile și durerile mumii, ațipise, ostenit de drum și de căldură. Când intrară pe ștreajă, soarele apusese; luceafărul clipea ca un ochi de diamant, singur și viu în toată nemărginirea seninului albastru. Apropiindu-se de casă, Maria Sandului nu-și mai putu prididi plânsul; lăcrămile îi picurau câte trei-patru boabe dodată, scuturându-se de pe cerculețele ei pe picioarele goale ... Ah! cum mă ustură... Maria ajunse în poartă, o dăschise, ocoli grădina, se întoarse spre grajd și când șopti: „O fi avut zile?â€�, un cârlan, legat la ieslea grajdului, nichează; copilul tresări speriat și începu să plângă. Ea intă în casă
... de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un popor îi dobitoc sau om. Așadară, pe când treptele ridicate ale societății fug, se vaietă, se înflanelesc, pe când doctorii lipsesc și spitalurile se închid ... bătrână sau slută, iar cu cele frumoase vorbea multă vreme și altele... Ce era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și de slab, că se vedea printr-însul, și se părea un ... care înainte și în urma primejdiei îi chemăm șarlatani.Câtu-i viața înflorită, o cheltuim nebunește; când moartea bate laușă, stăruind la leacul hotărât ca un creditor îndărătnic, ne rugămsă mai aștepte o minută. Doctorul îmi dădu râzând un șipușor și-mi prescri să beau tutun: "Holera — zice el — e boala văzduhului,fumul îl curăță; fumă și nu te teme... căci dacă ... în buzunări leacuri și flanele, doctoream șiîncurajam soldații, care de multe ori mureau în brațele mele. Într-ozi însă am crezut că rândul meu sosi... ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... Că n-am să fac bătălii". Stihul lui Ghica Vodă Sâmbătă la 1 octombrie 1777, pe vremea chindiei, într-o odaie a Beilicului, casă zidită pentru primirea turcilor trecători prin Iași și a căreia de-abia-i mai zărim temeliile lângă Sfântul Ioan, pe un loc sterp ce se numește încă La Beilic, în acea odaie, zic, decorată după moda orientală, ședea pe un divan de postav roșu, rezemându-se pe niște perini de porfir cu canafuri de fir, un bătrân măreț, cu barba albă, cu o figură mândră și deosebită; în ochii săi însă fizionimistul ar fi descoperit vicleșugul crud al tigrului. El era ... semnul cel mai caracteristic al bărbăției! O blană frumoasă de samur învelea antereul și șalul adevărat cașemir al acelui bătrân. Capul său era acoperit de un turban alb, împodobit cu un surguciu înalt legat în brilanturi. La picioarele lui pe covor era o narghile de cristal bătută cu pietre scumpe; și, când trăgea câteodată din ea ... Și mai degrabă s-ar deschide mormintele decât gura noastră. Capigebașa zâmbi de bucurie; trăsurile sale se mișcară și fața sa posomorâtă se învie pentru un minut.
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată Zilele mi-a îndulcit, Este un câmp lat, ce are De vechi și firești hotare Un mal către răsărit, Iar către apus o apă, Ce saduri, grădini adapă, Ce udă țărmul setos, Și-n ramuri multe-mpărțită Curge mândră, liniștită, Pe ... neplăcută Ca să nu ne încurcăm, Și ca nu, din întâmplare, S-aduc la mulți supărare, Descrierea începută, Mai bine să o urmăm. Aproape de casă-ndată, Spre miazănoapte s-arată O biserică smerită, Un templu dumnezeiesc, Unde muncitorul vine Prinoasele să-și închine; Unde ruga umilită, Ca tămâia cea sfințită Este la cer priimită De părintele obștesc. Tot către ... cea armonioasă A unui ascuns izvor, Ca o șoaptă amoroasă S-auzea în preajma lor. Curmând adânca tăcere A câmpului liniștit, Un glas cânta cu plăcere Un cântec obișnuit. Ăst glas, această câmpie, Noaptea care mă-nvelea Gândiri de melancolie În inimă-mi învia, Și florile tinereții, Visuri, nădejdi, amăgiri, Acea ghirlandă ... Aș cerca să vă pornesc: Aș pune mica mea parte, Silința-vă lăudând, Isprava nu prea departe, Bună, dreaptă arătând, V-aș arăta răsplătirea. Ș-un
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... în ochii Domnului: nici unul nu s-ar fi dus fără botini în picioare, căci desculți nu i-ar fi primit decât Nea Nicuță, c-un sfanț pe lună. Noaptea visam școala: un palat mare, mare și frumos, ca în basme, cu porți de fer, cu geamlâcuri, cu uși de cleștari, cu ziduri văpsite ca niște icoane, și ... Dar n-avea porți înalte de fer, căci n-avea de loc. În fața școlii, o veche pivniță, plină cu gunoi; în jurul ei, o curte mare cu bălării. Așa case văzusem și eu. Frate-meu mă lăsă în curte. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la șodron, se jucau cu sâmburi de roșcovă și cu nasturi. Poi așa școlari mai văzusem și eu!... De nu m-ar trânti... Și ... dat bilet să te înscriu. Când intrai în clasă văzui o vergea lungă, galbenă și lucioasă, rezemată de masa profesorului, a Domnului. Domnul - un om nalt, slab, cu barba rară și înspicată. Domnul era încruntat și galben. Domnul striga pe băieți c-un glas ascuțit. Băieții stau ca sfinții în bănci. Vro trei, cu urechile roșii și aprinse ca focul, în genuchi, lângă o tablă neagră; lăcrâmile le ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... întoarce. Câteodată iarăși zic o vorbă, două la femeile cele bătrâne, și ele mă împacă câteodată și cu cele tinere. În altele, sunt făcut dintr-un aluat destul de nemulțumitor și puțin însușit spre a face din mine un om căruia-i zicem că este plăcut . Plăcut? Ce însemnează acest cuvânt? Un om plăcut, pentru multe femei, este acela care într-un bal joacă totdeauna și nu se odihnește niciodată, jucând deopotrivă cu toate, cu cele frumoase și cu cele urâte, bun, tânăr și de treabă, care ... fetelor celor bătrâne și care crede că are vreo îndatorire către gazda ce-l poftește la bal. Un om plăcut este și acela care face curte mamelor, spre a avea dritul de a face și fetelor, și care are totdeauna două mâini, două picioare și o droșcă ... posmag. Trebuie să-l vezi pe bietul băiet când își scoate mănușile și-și întinde tremurânda mână pe tabla și, când a luat un posmag fără să răstoarne tablalele, cum se trage înapoi în grămadă, ca un câine ce fuge cu un ...
... Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe plac, numai să scape de urechile veci- nilor. Astfel, cam într-un chip și cam într-altul, Safta face să treacă de stăpână în casă. Dar se zice că nu-i stăpân fără stăpân. E cineva și mai presus de Safta. Nenea Mihu are doi feciori voinici și o fiică ... se ridică din umbră, sparg sfatul și grăbesc să mai vadă și ei o dată. Așa se petrec lucrurile. Dar gura satului prea face dintr-un țânțar un armăsar. Pe când Marta și Toader vorbesc numai așa, ca să nu tacă, cei ce n-au ce face le pun floare la ureche. Cu ... fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e ... și eu mă simt bine când sunt aproape de tine. După aceste ei își mai steteră câtva timp tăcuți în față, apoi Marta plecă spre ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo ... putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN De la Vârciorova malurile se pleacă și se netezesc. Întinse ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ies la ... bate-o bucată bună spre răsărit și se-ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova ...
... către curtea din fund... Dar dacă ferestrele or fi tot închise?... Nu - și n-apucă să ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade la picioare... Asta nu mai e prins cu un ac – e legat cu o cordeluță roșie: "Treci la miezul nopții... Te aștept... 0 să vezi cât te iubesc". Și nici o mișcare la ... ia de mână și să-l ducă prin întuneric încetișor. O scară strâmtă... încăperi întunecoase... iar câteva trepte. Voinicul merge machinal, lăsându-se târât ca un copil somnoros de mâna femeii. La fiece pas nesigur, la fiece șovăire, o oprire de un moment, o povățuire discretă, o șoaptă de încurajare și înainte! Se opresc... Femeia îl lasă de mână... O clipă, părăsit în locul orb și necunoscut ... are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai multe de spus, și povestea ei era destul de tristă. Cinci ani de viață cu un om istovit, apoi nebun și paralitic; în urmă, văduvă, cu un copil bolnav și capiu - o fetiță, care roade și mănâncă lucrurile din casă ...