Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA CU BANUL

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 295 pentru DA CU BANUL.

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... dintr­însul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze. Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot și-a pierdut el ziua de muncă, și cu ce va prinde pe dânsul să ia nițel mălai. Toți găsiră cu cale că așa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se așeză și bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum ... venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de sărăcie el și cu ...

 

Vasile Alecsandri - Vidra

... Vidra Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Frunză verde peliniță, Pe cel deal, pe cea colniță, Primblă-mi-se-o cătăniță Cu doi bani în punguliță, Și cu doi în buzunari, Cu doisprece lăutari, Și cu doi, trei călușei Încărcați de gălbenei. Iar cu dânsa se afla, Tot pe lună se primbla, Stoian Șoimul, popă vechi, [1] Cu potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de ... Să mă scoată de la greu." ,,-mi pe Vidra ta de vamă Și îți cată-apoi de seamă." ,,Ba, pe Vidra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta Că mi-a dat-o soacra mea Ca să țin casă cu ea." ,,-mi baltagul tău de vamă Și îți cată-apoi de seamă." ,,Eu să-ți dau baltagul, eu? Vin de-l ia tu, fătul ... Câți cărbuni în cel cuptori Atâți mândri gonitori, Câte fire în manta Atâtea vaci a făta. URARE DE DIMINEAȚA ANULUI NOU Anul nou cu fericire Vă dorim și cu-nflorire Ca merii Ca perii În mijlocul verii. ↑ Românii au obicei a-și strânge mijlocul ...

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod

... mademuri, Ce aur, pietre și sidef Pe lângă vinul copt de vremuri, Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef. Împresurat-am eu și Beciul Cu oaste bună și strânsuri; Soroca, Vrancea și Tigheciul Trimis-au mii viteze guri Să certe craii cu mânie... Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace Să-mi duc Moldova-n bătălie Cu mii de mii de poloboace. Atunci când turcii, agarenii Mureau în iuruș cu halai, Oștirea noastră, moldovenii Se prăpădeau într-un gulai. Și zimbrul cel cu trei luceferi Lucea voios pe orice cort. Precum ne-am dus, venirăm teferi Și toți cu chef și nime mort. Nici vin cu apă n-am să mestec, Nici dau un ban pe toată fala. De-aceea n-am nici un amestec Oriunde nu îmi fierbe oala. Când calcă țara hantatarii, Eu bucuros în lupte merg, Când ... cupe multe Și la pământ vo două-trei. Căci are-n sân Moldova noastră Viteze inimi de creștin; Tineri, în veselia voastră, Stropiți-le duios cu vin! Și în Moldova mea cea dulce Orânduit-am cu prisos: Ca butea plină să o culce, Cea goală iar cu ...

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod

... mademuri, Ce aur, pietre și sidef Pe lângă vinul copt de vremuri, Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef. Împresurat-am eu și Beciul Cu oaste bună și strânsuri; Soroca, Vrancea și Tigheciul Trimis-au mii viteze guri Să certe craii cu mânie... Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace Să-mi duc Moldova-n bătălie Cu mii de mii de poloboace. Atunci când turcii, agarenii Mureau în iuruș cu halai, Oștirea noastră, moldovenii Se prăpădeau într-un gulai. Și zimbrul cel cu trei luceferi Lucea voios pe orice cort. Precum ne-am dus, venirăm teferi Și toți cu chef și nime mort. Nici vin cu apă n-am să mestec, Nici dau un ban pe toată fala. De-aceea n-am nici un amestec Oriunde nu îmi fierbe oala. Când calcă țara hantatarii, Eu bucuros în lupte merg, Când ... cupe multe Și la pământ vo două-trei. Căci are-n sân Moldova noastră Viteze inimi de creștin; Tineri, în veselia voastră, Stropiți-le duios cu vin! Și în Moldova mea cea dulce Orânduit-am cu prisos: Ca butea plină să o culce, Cea goală iar cu ...

 

Mihai Eminescu - Poesis

... camera ei. Era ca în ziua întâia a amorului meu. Pianul sta deschis și scaunul înaintea lui, înaintea gurii sobei stătea încă scaunul cu sprijoane a bătrânului. Patul ei alb și curat era lângă peretele stâng. Pusei lampa pe masă ― și privirea dădu de-o epistolsigilată ... pe hârtie. O reproduc tot așa cum era scrisă: Amantul meu, dulcele meu amant! M-ai crezut trădătoare, desfrânată, și-ai luat lumea-n cap. Da, am fost criminală, inima mea, criminală cum a fost Maria Magdalena. Tomo, nu mai cer iubirea ta, căci când vei citi aceste șire ... iubirea pentru bătrânul ei tată. Tata bolea, eu nu puteam câștiga nimic. Ce eram să fac? Să cerșesc, aș fi roșit. M-am vândut dar. Cu-acest mijloc am căpătat bani mulți, prea mulți încă ― căci tata a murit. Să-ți descriu ce-am simțit după ce l ... mai puteam spera. Așa-i că tu mă ierți? De-ai fi fost numai tu și eu în lume... ce mult ne iubeam eu și cu tine. Traversam codrii cei verzi până muream amândoi unu-n brațele altuia, pentru ca în cealaltă lume să traversăm de braț, doi îngeri, stelele cerului ...

 

Constantin Stamati - Răpitorul

... Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe ... cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru ... casă mare în care să-i adăpostească Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai ... zidit această casă Frumoasă, Ba încă te și fălești că le dai degeaba masăâ€�. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu zic că vai de-aceia ce pe săraci miluiesc Cu banii ce de la alții cu

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel ... să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care muncesc și care au adeseori parale, sunt gâștele de jumulit ale șmecherilor, cu ajutorul femeilor de stradă. Șmecherii cu cocotele duc un trai foarte pitoresc din punct de vedere literar și cât se poate de straniu pentru înțelegerea noastră, a fraierilor, ca ... bătaie cu un fel de voluptate sadică. Și ce bătaie! — „Omoară-mă, tăticule!... Aș vrea să mor de mâna ta!...â€� șoptește ea, cu voce tremurătoare de plăcere. „Tăticulâ€�, de rândul acesta, e un pușcăriaș respingător, care împreună cu alți golani și cu amanta lui își trece nopțile și mare parte din zi în “culcușulâ€� de la „Trei gâșteâ€�, adică în iarbă, sub un nuc pântecos ...

 

Alexei Mateevici - Iuda

... Nădăjduind la vindecare Ea peste mări și peste țări Venit-a, poate, ușurare Să-i deie Cel trimis din cer? Era de-acum cu rugăciune 'Naintea lui Hristos să cadă Și iată, cu amărăciune, Aude vestea minunată: Cel ce a dragostei lumini În rele inimi a aprins, Stăpân, ce n-a știut ... Nu — îi Iuda. Nu dorința De rugăciune l-a adus La crucea Domnului Iisus: A se ruga el nu putea Cu firea ce-n păcat ardea; A se ierta cu Trupul Sfânt Nu i-a trecut prin negrul gând... El singur sta nedumerit Și nu știa de ce-a venit. IV ... nu-i găsi Tu nicăierea liniștire, Și pentru aspra-ți pedepsire Hristos în veci ți s-a ivi. Fugi de această cruce sfântă, Cu sărutare n-o spurca, Cu-a lui Hristos Ființă blândă În veci nu te vei împăca... . . . . . . . . . . . . . . . . . Și a fugit... . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII În depărtare, A zilei ... a lăsat Viața, — parcă îl cuprinde. Este Iuda. A pierit În pătimiri nesuferite Și nimenea nu l-a jelit ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... lăcaș. Haida hăi, căpăi, hai la la, hăi hăi! Prin desiș pe căi, hăi la la, căpăi! Așa din zori cu multe sudori Tinărul gonea, cu o săgețea Pintr-un făgețel, sobol mititel, Ce-încoace-încolea fugea, să-învârtea. Păn' la un țipiș, unde lăturiș Sărind pe furiș, să băgă-în ... poale de munte-în vale, Mergi tot pogorâș, păn' dai de țipiș; De-acolea mai zios, supt un gruiu tufos, Mergi pe părăuț pănă-i da de-un puț, Acolo vârtos stai și nu da dos, Că-acolo-i drăguț ție soboluț, Acolo gata fi cu săgeata Și cumu-i data, să-i dai zăgneata." Voinicul marghiol tot mearsă domol Păn' dede în vale de salbă moale, Păn' dede de gol ... copilă zisă-i cu milă Suspinând mereu: ,,Ah, sobolul mieu! Ah, fie-ți milă, nu-i face sâlă, Să nu-i cază rău, că-i cu tot al tău. Dintr-astă oară, din astă sară, A ta-s fecioară și surioară!" Tânărul fecior grăi plin de dor: ,,Dragă fecioară ... lumea și zilele dragi. Într-o zi fără nor și lĂșcedă, Tocma pe vremea când să coc fragi, Toate mearsără prunce tinere La fragi, vesele,

 

Anton Pann - Cine știe carte are patru ochi

... are patru ochi Cine știe carte are patru ochi de Anton Pann Un țăran tot auzind Pe unii, alții vorbind: Cîți știu carte și citesc Cu patru ochi să numesc", A plecat la tîrg și el. În desagă cu un miel. Vîndu mielu, luă bani Și merse prin lipscani De ochi de om întrebînd La ce negustori să vînd, Cu care poate citi, A scrie ș-a socoti. Un boltaș l-a auzit Și după ce l-a ... vede că n-am noroc. Boltașul, privind la el, I-a zis : -Eu mai am un fel Și crez c-o să poți cu ei, Dar sînt prea scumpi și nu iei. El zise : -Adu-i încoci, F'e scumpi numai să poci. Dacă i-a dat ...

 

George Coșbuc - Ziua-nvierii

... George Coșbuc E soare-n cer și cântec de clopote e-n sat Biserica e plină de cei cari au plecat Din zori și de cu noapte, din dealuri și cătune Sunt Paștele! Văzduhul e parc-o rugăciune, Și totu-i sărbătoare pe deal și pe câmpii, Cu flori și cu izvoare, cu glas de ciocârlii: El, El zilei farmec și farmec dimineții, El morții repaos, dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine ... măicuța, pe tine și pe tata! Și strânge-apoi copila la sufletul ei plâns, Că moartă să nu fie, murea de-atâta strâns, Și iese cu ea-n brațe, spre sat apoi s-abate Cu ochi așa năprasnici, cu mâinile-ncleștate, Aleargă, ține drumul bisericii, și-n drum Se dau creștinii-n lături, cruciți, că văd acum Ce n-au văzut în viață: văd ... ai lui: Iar dacă plângi el tace; sub pază-i de te pui, El tace; și durerea când urlă și te face Să rupi pământ cu dinții de mult amar, el tace! Și ea, lăsând copila din mâini, a ridicat Cu vuiet pumnii-n aer: ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>