Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Mihai Eminescu - După ce atâta vreme
... Mihai Eminescu - După ce atâta vreme După ce atâta vreme de Mihai Eminescu După ce atâta vreme Laolaltă n-am vorbit, Mie-mi pare că uitarăm Cât de mult ne-am fost iubit. Dar acum te văd nainte-mi Dulce, palidă cum șezi  Lasă-mă ca altădată Umilit să-ngenunchez, Lasă-mă să-ți plâng de milă, Să-ți sărut a tale mâni... Mânușițe, ce făcurăți De
Grigore Alexandrescu - Catîrul ce-și laudă nobilitatea
... Grigore Alexandrescu - Catîrul ce-şi laudă nobilitatea Catîrul ce-și laudă nobilitatea de Grigore Alexandrescu Catîrul unui părinte Cu proastele lui cuvinte Noblețea își lăuda, Zicînd fără încetare Că de o virtute mare Exempluri mumă-sa da, Că ea a fost la războaie, Că la cutare bătaie Singură a biruit, Și ... aceea se cuvine Oamenii să i se-nchine, Domnul catîr socotea; Și uitînd a sa rea stare, Părinteasca naintare La lumină tot scotea. Dar cum se sfîrși noblețea? Cînd îi veni bătrînețea. La rîșniță el fu pus, Unde, prost, în scăpătare, De
Alexandru Vlahuță - Ce te uiți cu ochii galeși%3F
... în asfințit. Mai curând să vie sara, când, sfios, al tău iubit În poghiaz fără rost, rătăcind în voie. Se rupea din întuneric... Ah, cât de încet mai vine, Îți ziceai zărindu-i umbra. Pân s-ajungă lângă tine, Îți părea o veșnicie de-așteptare și de dor. Tu-l sorbeai din ochi, privindu-l. El s-apropia ușor... Tresăreai, înfiorată ca de-un farmec din povești, Și nemaiștiind ce cugeți și-n ce lume mai trăiești, Îi cădeai în brațe, moale de-a plăcerii dulce lene. Ca un flutur prins în pară tremurau a tale gene De atingerea și focul pururea-nsetatei guri. Când steteai a ta iubire pân la moarte să i-o juri, Găseai prea nencăpătoare, prea îngust ... îngust-a ta viață. Dar cum cade frigul vremii peste inimi și le-ngheață, Risipind atâtea visuri și atâtea jurăminte, Și cum râzi singur de tine când îți mai aduci aminte Ce clădiri durai vieții din nimicuri și păreri, Și ce mult credeai în vraja nebuniilor de ieri! Nu mai răscoli cenușa năruitelor povești! Strașnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgești. După anii duși în neguri nu te ...
Dimitrie Bolintineanu - Deșertul
... consumă Acum sufletul meu. Ăst suflet înflorise în vise de junețe. Așa în primăvară un câmp a înflorat. Dar visele căzură sub vântul de tristețe, Sub plânsu-mi înfocat. Așa un arbor pare în toamna ce sosește El poate să-nfrunzească în timpul de plăceri; Dar inima-mi zdrobită ce viața părăsește Nu are primăveri. Ea nu mai are viață, nu are nici iubire. S-a stins a sa lumină d ... o c-un suflu furios. Tot astfel p-acest suflet d-acum nu-l mai atinge Elanul generos. A inimii junețe s-adapă de credință Dar inima-mi nu crede d-acum în viitor. Din dimineața lumii trăim noi cu dorință Și tot gemem în dor! Frumoase zile, nouă, de soartă n-au fost date! O singură dorință măcar nu s-a-mplinit! Nici să vedem în lume o oară de dreptate? Vai! Răul crud domnește oriunde ai privit. Neamicul cel mai mare al omului e omul. Voi, stânci pe care iarna își face-al ei ... care crește pomul, Tu, vulture trufaș, În sânul vostru aspru primiți a mea ființă Ce-a fărâmat-o lumea în tot
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n astă lume, Nu am decît să mă mut În al apei voastre spume, Să m-ascund, însă, aleu, Ce ... urmă a afla De boier și soața sa. Din acel adînc troian, Între umbra tunecoasă, Ieșea un gros bolovan Cu o formă fioroasă, Ce vederea-nspăimînta Ș-o figură semăna. De spaimă atunci cuprins Pentru cele ce n-ar crede, Parcă viața-n el s-a stîns, Nimic n-aude, nici vede, Și mult timp n-a mai ... žIrino, iar a strigat Dar ego răspunse : — Irino ! De ce lumea ai lăsat ? L-al tău fiu, o, mumă, vino ! Teme-te de Domnul-zeu, Nu lăsa pre fătul tău !â€� Dar
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... în văzduh să plutesc, De unde să văd o mie De cadre ce se zăresc; Aice-un șir de culmi nalte. Acolo văi, râuri late, Ce Dacia sfâșuiesc Și-n bucăți o împărțesc... Acolo ziduri căzute De cetăți ce pomenesc Faima Daciei trecute Și-a neamului românesc. II Dar cum de au pierit oare A României3 nume mare, Ș-a celor principi faimoși Patriei părinți duioși? Unde-s oștele acele Care-odată ... dănțuiesc. Însă una dintre ele Saltă ca luna prin stele, Fiind gigâtă la stat Ca molidvul drept și nalt; Cu ochișorii ca mura, Sprinceana pană de corb, Fiindu-i întocmai gura Pe omăt de sânge strop; Mândră era copilița, Nu-i tăcea un ceas gurița, Și prin luncă alerga, Și fluturași alunga. IV Ah, dar cum se poate oare Să m-aprindă desfătare, Ce mă îndeamnă să uit Ca să spun ce-am început! Mă întorc dar cu priință Către timpul ce-au trecut, Simțind o mare duință De ce pe-atuncea n-am trăit! Să privesc biruitoare Oastea cea nemuritoare, Ce pe dușmani învingea Ș-a țării hotar lărgea; Să privesc solii triimise La scaunul românesc De craii
... de viță, Flori de crâng pui în cosiță Și pe-alesul tău visându-l Treci prin văi, cu blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte Vine-nfiorat ca vântul Cu o sută de picioare Cu mugiri șuierătoare, Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc! Prahova năvalnic sare, Neștiind aceasta ce-i. Pletele-i rămân răzlețe, Ochii plini de spaimă-i are Și cu pieptul gol s-aruncă Peste liniștita luncă Părul ei sunt valuri crețe, Spuma albă-i pieptul ei! Te-ai speriat ... Pe sub el dacă vei trece! Uite, parcă-l mișcă vântul! Să ne-ajute Domnul sfântul! Uite-acum, să nu ne vadă Am scăpat! dar ce fiori! Dar de ce-ți astâmperi pasul? Prahova, de ce te miri? De ce vezi, îți moare mintea Și-ți întinerește glasul Iată, vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! Tu te-nchini pe dinaintea Învechitei mânăstiri. Vezi castelul în lumină ... iese-n cale Și noi tot călătorim. Și-acum trenul când mai vine Nu te temi! Cu el în pas Fugi alături, salți nebună, Râzi de el, și el de tine! El ușor și tu ușoară Dar ...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte sânt ...
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
... MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor... DARIUS Eu voi muri de dorul Meduzei mele... Poți să-ntrebi izvorul De ce și zi și noapte plânge-ntruna? MEDUZA Poți spune pentru ce apune luna? DARIUS Dar luna-i castă, luna nu cunoaște Iubirea și nici chinul care-l naște. MEDUZA Când cântă în umbrar privighetoarea, Poți spune pentru ce-nflorește floarea? DARIUS Sunt flori cari nu dau floare niciodată... MEDUZA O! primăvara fie lăudată: Ea are flori destule, dar le ține Ascunse-n umbră numai pentru tine... DARIUS Ți-aș da o floare, dacă ai primi-o. MEDUZA O, Darius, e floare de adio? DARIUS Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă. MEDUZA Atunci s-o port în păr ... așa de tânăr?... O comoară! Vai, cine e așa nebun să moară?! DARIUS Dar ochii tăi cu nesfârșite visuri Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri... MEDUZA O, Darius, sărută-mă și lasă Apoi să vină noaptea-ntunecoasă... DARIUS
... Și biata mă-sa! Vezi-o azi Cum plânge-n hohot ea? Același plâns, pe care-atunci Sărmana îl plângea. Sărmana! și vă bateți joc De traiul ei d-acum; Dar mama voastră n-ar putea S-ajungă oarecum Nebună? V-ar plăcea s-o știți De râs obștesc pe drum? Oh, leacul! unde-i? Din pământ, Din foc ea l-ar fi scos! Erau săraci. Bărbatul ei, De mult bolnăvicios, Zăcea și el, puteai de slab Să-i numeri os de os. Pe laiț fecior, părinte-n pat, Pe răni al cârpei nod, Și-n vatră focul stâns de mult Și nu-i porumb în pod: Trei zile, iar a patra zi Doi morți sub un prohod! Iar azi când se trezește ... casa ei S-abate un argat: Vrea domnul o cămașă-n flori Cu portul de la sat Tu, Sando, coși cea mai isteț, Să mergi dar la palat! S-a dus. Dar Arpad, el fierbea De parimi păgânești. De ce-ncui ușa? Ce vrei tu? Turbatule ce ești! Și capul ea și l-a zdrobit
... lor, Te-au pus străjer la vie; Cei răi cu gândul, din popor, Ne-au zis într-o mânie: Ea are rochia până-n pulpi. Ce vrea cu el băiata? Sunt ambii tineri, dar sunt vulpi! Veniți să prindem fata! De ce așa? Căci m-ai iubit. Vigilii de la poartă Bătutu-te-au și te-au rănit De te-au lăsat mai moartă; Oh, nu ieși-n Ierusalim, Căci ei îți rump vestmântul! Dar ce ne pasă! Ne iubim Chiar de-ar pieri pământul! Și noaptea eu la voi am mers, Tu nobilă mireasă, La poartă rugătoru-mi vers Cerea să intr-un casă. Și tu ... atunci tu toat-ai tremurat. Mâncați și beți, tovarăși, Că eu d-acum nu sunt cu voi! Mă bate noaptea vântul Și, cum sunt plin de-a nopții ploi, Îi picură vestmântul, Și părul meu de rouă-i ud Voi, patimi, mai dormi-veți? Deșteaptă-te, tu vânt de sud, Ridică-te, tu crivăț! Eu ard în flăcări, ard detot! Prin mii de mări aș trece, De-aș ști că ele-n parte pot Iubirea să-mi înece! Aș vinde sceptru și popor Și-n joc mi-aș pune soartea, Dar ...