Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEASUPRA CAPULUI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 299 pentru DEASUPRA CAPULUI.
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... CAPITOLUL AL 8-LE - PENTRU GRĂIRE DE RĂU 9 CAPITOLUL AL 9-LE - PENTRU LĂUDARE CE MULTĂ 10 CAPITOLUL AL 10-LE - PENTRU LINGUȘIRE 11 CAP. AL 11-LE - PENTRU TRÂNDĂVIRE 12 CAP. AL 12-LE - PENTRU ISCODIREA 13 CAP. AL 13-LE - PENTRU FĂȚĂRIE 14 CAP. AL 14-LE- PENTRU SCUMPETI CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE Nestatornicie este o ades schimbări a socotinții, iar nestatornicul îi așĂ©: lasă celi mai ... de moarte îl cuprinde și să socotești prăpădit. De va auzi vreo cucuveică pe casa megieșului său, sau va vidĂ© sara vreun liliac zburând pe deasupra capului său, aleargâ cu multă grabă acasâ ca să-ș facă diata, și așază ale casii lui cu atâta fricâ, ca când i-ar ieși ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... cu aur. Astfel dusă de alaiul druștelor și al vorniceilor, trecuse bunica pragul bisericii, așa se risipise ploaia sunetelor argintii căzută din clopotele turnului străvechi, deasupra acestei mirese, cum am zugrăvit-o, așa era rochia celei ce nevrîstnică încă pășise în fața altarului ca să-și plece grațiosul cap peste care mîinile întinse ale preotului avea să așeze cercul de aur al cununiilor. Cu grijă strînsă a rămas apoi alba rochie de ... Cu legămînt însă lăsase ea să fie îngropată cu rochia aceasta, albă ca un torent spumegat, să-i prindă nepoatele în creștet vălul de promoroacă deasupra căruia trebuia să șerpuiască strălucitorul șivoi de beteală. În rigide și severe falduri, gîndea ea să-i cadă din nou pînă la piciorușele mici cutele ... albi au năvălit și au jucat împînzind ferestrele, grămezi de ani s-au scuturat din copacul timpului și au căzut și ei, aruncînd întîmplări felurite deasupra streșinei ce adumbrea casa bătrînă. Și tot mai mică, tot mai sculptată de zile, tot mai modelată de vremuri, tot mai micșurată de anotimpuri s ... bisericii, cum am zugrăvit-o la început, în alba rochie cu care pășise cînd era nevrîstnică în fața altarului, nu ca să-și plece grațiosul ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește ... cu negre note, ce ca o invazie de furnici au dat asalt portativelor, zac împrăștiate pretutindeni. O vioară într-un cui spînzură lîngă arcușul ei, deasupra unui divan străvechi. Pe masă, printre tomurile desperecheate ale tragediilor lui Shakespeare, un Plutarh cu scoarțe vechi spune faima atîtor vieți trecute. Singur un portret ...
... în care sunt icoanele nu încap poze, așa spuse boierul Toader fetei dumisale, Anghelina, când acesteia, într-o bună dimineață, îi venise gustul să spânzure deasupra ușii o vedere cu marea, corăbii și niște munți sinilii în fund. De când mănâncă împreună cu boierul Toader, prieten din copilărie, conul Gavrilă s ... Așa, dacă îl am pe dânsul, am și nădejdea cu mine. Băiat cuminte ca o fată, harnic, frumos, sănătos! — De frumos, frumos băiat, samănă, cap leit cu biata mâne-sa, Dumnezeu s-o ierte. — La ochi samănă cu mine. — Ei, asta-i!... — Zău așa! Și-i înțelept ... a boierului Toader își luă vânt: — Proști am fost, măi omule. — Cam proști, n-am ce zice, Toadere. Boierii se sculară și, pe deasupra mesei mici, rotunde, se sărutară frățește. Boierul Toader bătu în geam și strigă: — Sultano, adu două pahare cu vin roș! Când mama Sultana veni ... tremurau în mână. Vântul scutură mai tare crengile înflorite. În paharul boierului Gavrilă căzu o floare, dânsul îl ridică în sus și-l dete peste cap cu floare cu tot. — Așa te vreau, Gavrile. Boierul Toader dădu și dânsul paharul de dușcă. — Ei, și plângi, babo? Plângi? îi strigă ...
... pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins ... de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar ... mai de jos, văzuse că n-are încotro și-l lăsă în pace. Dar unde-i Puica? Asta, da, îi era dragă ca ochii din cap. Puica e o americancă albă ca laptele, puțin mai răsărită decât un ou și cu un cucui mai mare decât ea întreagă; îi place cum ... i-ar fi tras luarea-aminte: „Ghidi! ghidi!â€� Dar unde-i? Atunci un foșnet ușor de aripi îl făcu să ridice ochii; drept deasupra lui, Puica, șireată, întinse gâtul și, pe când celelalte visau încă, ștrengăriță, îl săruta de „bună dimineațaâ€�. Și-n aceeași vreme, într-o scăpărare ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând așa, apucă vulpea de după cap și, târând-o până la car, se opintește ș-o aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă la boi: "Hăis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc. Țăranul mergea pe lângă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute, ca ...
... mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față. E îmbrăcat într-un cojoc cu lâna mițoasă întoarsă în afară. Își tot trece ... sunt, mămucă, mi-o răspuns. I-am cunoscut glasul. Repede am tras zăvorul și numai ce-l văd cu mantaua peste mondir, cu șapca în cap și în mână cu tesaca, fără curea. Mamă, îmi zice el... Da era tare abătut, mamă, îmi zice el, am venit să-mi dai un ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... dânsul într-ascuns. Nimene nu era de față la această vorbire. Numai la perdeaua din afară păzeau doi arapi, negri ca abanosul și înarmați din cap pân' în picioare; ochii lor sticleau ca un luceafăr în întunericul nopții. Când își arătau dinții albi și ascuțiți, socotea cineva că vedea doi zăvozi ... mai că nu se puteau ține pe genunchi. Se uitau cu spaimă din toate părțile și căutau unde s-ar ascunde. Capigebașa zâmbi clătind din cap; în sfârșit, le arătă o perdea lăturalnică ce da într-altă odaie și le făcu semn să se ducă. Boierii se ridicară și se făcură ... în ochi. Turcul nu putu suferi această căutătură, ce cerca să-i pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din cap. După puțin, capigibașa deschise iarăși ochii și cu un glas slab ca de mort zise: — Spuneți stăpânului vostru să se grăbească să vie; porunci ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul ... care ți-i aduce aminte cât vei trăi. Ține-te bine, însă! Primii aceste sfaturi ca o glumă din partea compatriotului meu și, clătinând din cap, drept semn de îndoială, mă aruncai în cutie, strigând la postaș: allons ! Deodată căruța fugi de sub mine ca un șarpe! iar eu, făcând în ... în buzunarul cu pistoalele, aș fi intrat într-un păcat, negreșit. Un vârtej grozav mă cuprinsese în sânul acelui steplechasse diavolesc; ochii îmi ieșeau din cap, creierii mi se clătinau ca o apă într-o garafă, șoldurile mă dureau, dinții îmi clănțăneau, urechile îmi țiuiau; și de câte ori mă văitam ... Și astfel îmi vuia capul din pricina zdruncinărilor ce sufeream, că mi se părea că aud din vreme în vreme un hohot lung și răsunător deasupra
... frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră ... din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit. De dimineață până seara, și noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o ... se între celelalte. Într-o dimineață se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale) Calul dracului de Ion Luca Caragiale Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!" Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!... de unde dai să sporească și să izvorească!" Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: "Crede, bătrânico, altădată!" ea răspundea: "Crez, măiculiță, crez... să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!" Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit. Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo ...