Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DESCOPERI (O CASA)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 87 pentru DESCOPERI (O CASA).
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi noaptea care învăli pământul cu mantaua sa cernită și o tăcere adâncă se făcu într-un întuneric și mai adânc. Nici o lumină, nici o șoaptă; numai scânteile ce ieșeau din copitele calului se vedeau din când în când, numai tropotul lui se auzea răsunând sec pe prundiș. Ceriul era ... se opri un moment, descălecă, strânse chingile la șea, cercetă cremenele la pistoale, încălecă și plecă iarăși ca vântul și ca gândul. Mergea întocmai ca o fantasmă, tăind întunericul, despicând vântul, încrucișând urletele, când deodată zări înaintea sa două lumini ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între ... roi grozav de lăcuste. III Dacă răsăritul avea pe Timuș de stăpân, și apusul avea eroul său, însă acesta se deosebea de cel dintâi prin o figură gingașă de FătFrumos. El era polon și se numea Coribut. Nobil, bogat, june și înflăcărat, el culese multe izbânzi în câmpul războaielor și mai ... ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... de Bolonia, Viena are Praterul, Berlinul Tier-Garten, Madritul El-Prado și Atocia. Prin urmare și Iașii, ca o capitalie, trebuie și ea să aibă o primblare pentru societatea aleasă a sa. Această primblare este Copoul , care se deosebește de toate primblările din lume. În adevăr, Câmpii Elisei merită ... nu mai puțină râvnă decât posturile statului; lungi șiruri de trăsuri stau dinainte; și nu este rar de a vedea un ministru sau o damă de sferă înaltă ocupând locul unde cu câteva minute mai înainte șezuse un simplu șef de masă, un laureat al Academiei, un actor românesc ... cutăruia. Această cofetărie sau cel puțin localul ei, în minutul când vă scriu, nu mai este. Dl Felix își așază acum magazinul de bomboane într-o casă frumoasă, zidită de curând de d-lui, tot pe ulița mare, ceva mai la vale, cu antrelele mari și cu ferestre largi. Lăuntrul are să ... istoria ce am a vă desfășura, cofetăria dlui Felix era cu totul altfel, și încă astăzi acei ce se vor grăbi vor putea-o ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... și sunt multe, e netăgăduit cea mai desăvârșită, cea mai adâncă. Ce a fost acea vorbă pe care a ținut să o lase, cui și unde ? Toate întrebările ce s-au pus au rămas fără răspuns, toate presupunerile, neîndreptățite, toate cercetările, sterpe. O felie de oraș am luat-o sub plasă, am împănat-o cu agenți, am puricat casă cu casă, din pod până în pivniță, am descusut pe toată lumea dela mic la mare, am surchidit mișuna bărbătească și femeiască a hanurilor, cârciumilor ... cer. Și, la taina aceasta, se adăogase pentru mine, mai ațâțătoare alta, aceea a nepăsării nevestei lui. Nenorocirea care a lovit-o - dacă pentru dânsa a însemnat nenorocire - a întâmpinat-o cu o seninătate aproape disprețuitoare, mergând până la nesimțire sau... știu eu ce să mai zic ? - tulburată nu s-a arătat o singură clipă, o lacrimă, un suspin cât de ușor, un cât de slab semn de părere de rău măcar n-a surprins la dânsa nimeni, port ... suferit nicio schimbare : în Duminica următoare aceleia în care soțul ei s-a dus și n-a mai venit, am văzut-
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... — Te aștept de-un ceas, zise Cosmin. Mănoiu nu vine? — Mon cher ami , răspunse pripit Candian, m-am încurcat la "Noua generație". Era o bancă... era o vijelie... băiete, șterge scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care ... atâtea degete la amândouă mâinile câte case are el în București. Fiecare cărămidă din casele lui este un delict, fiecare zid, un testament forțat, fiecare casă, o BÄ™te — dobitoc ( fr. ). crimă. Și plecându-se la urechea lui Cosmin: Administrează averea unei bătrâne cu istericale. Un altul stă patru ceasuri pe ... melodii pentru voce și piano. coale de fum pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie, altora le dă femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... vin să vi le împărtășesc. Lancereaux, murind, mi-a lăsat mie greaua poÂvară de a duce la bun sfârÂșit o carte [3] , de o importanță capitală, pe care n-a avut vremea s-o termine. În același timp, mi-a dat și sarcina morală să fac cunosÂcută lumii opera lui, care e imensă. Dar, o asemenea moștenire e peste puterile mele. Aici, în București, mai ales, sunt ca într-un puț. Oricât voi strigă, nu mă va auzi nimeni. Voi ... viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, mediÂcina este cea mai bineÂfăcătoare. Dar, - în plus, - medicul, prin profesia sa, devine prietenul și ... de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... cată să zicem și slujnicărie, precum militar — militărie, cizmar — cizmărie și altele mai multe ce se termină prin ar și rie. Slujnicăria este o societate secretă ca a francmasonilor, carbonarilor și sansimonienilor [1], este o plantă exotică și detestabilă, a căria naștere și întindere în țara noastră o datorăm sărăciei vicioase și marei lipse de cultură morală a unei părți din junimea noastră. Ca societate secretă, slujnicăria are maeștrii ei, lojile ... orașul București în stare de asediu, ca să asigureze viața unuia din membrii căimăcămiii de trei, pe care umbla să-l asasineze un factor cu o sfeclă găurită sau cu o sticlă de cerneală turcească umplută cu nisip, pe care voia să o facă a trece în ochii nobilului caimacam de o bombă fulminantă. Adevărul poate să fie altfel, dar asta nu ne privește. Noi facem romanț, iar nu istorie. Pe acest grozav timp, un june ca ... și lasă-mă-n pace. — Deschide, Rezi! Deschide, Rezișoara mea, că mă lovește guturaiul de frig. — Nu, nicidecum. — Deschide, că-ți dau o ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într ... cum de să se întâmple una ca asta, fără să știe fata de bărbat. Frica ce le coprinsese pe amândouă era de nepovestit. - Ca ce o să zică tată-tău acum când va afla, se văieta dădaca, ce o să-i răspunz eu, când mă va întreba? - Cum o să mă înfățișez eu acum înaintea tată-meu cu borțul la gură, zise și fata, când numai unul Dumnezeu știe cât sunt de nevinovată? Și ... țara ei, iară mai cu seamă suferințele ei când se gândea la rușinea ce rămăsese asupra numelui său în casa părinților ei, ea fiind nevinovată, o făcu de lâncezea și se topea d-a-n picioarele. Văzând-
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul își îndeasă căciula pe urechi, tușește ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă: — Ia vedeți, băieții ăia să înceapă să adune uscături! La aceste cuvinte, femeia și liota de copii tușesc și se înfioară la răndul lor ... cojocul lui de iarnă și se pune să-i tragă un pui de somn care ține șase luni. Dar ciulinii? Ei își continuă povestea. E o poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să ... sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai doi anișori. Și ce s-o mai lungesc? După nesfârșite pribegii prin nu știu câte județe, își aruncară dăsagii și pe mine, care eram cât ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... o bragagirie. "Ei... să gust... ce bașibuzuc aveți?" Suge un fund de tinichea, ghiorț, ghiorț, ghiorț. "Zeamă de aguridă. Cin' s-o bea? Cin' s-o plătească? Vremuri"... Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă. Și bătrânii - hi-hi, ho-ho, hi-hi - râd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvânt și mai ... nasului. - Carâmbii cizmelor?... De când era flăcău... - I se scâlcie tocurile?... Le bate singur câteva flecuri... - Pe mine, de câte ori mă vede: "Dă-mi o pustie de țigare, că-mi uitai păpușa acasă". - Aș! ce-a uitat acasă?... Bea peliniță. O adună vara, o usucă, o freacă în mâni ș-o așează în lacră. Bea toată iarna și tușește să-și dea sufletul. - Da' v-ați uitat pe sub scurteica Hagiului? zise ctitorul, râzând și ciupindu ... hărtănea rochița. Pe ce punea mâna punea bine. Ajuns calfă la găitănărie, vorbea frumos și cu patimă în mijlocul tovarășilor săi. - De când eram d-o șchioapă pricepusem lumea, le zicea el. Înțelesesem bine de tot că o cârpă din gunoi este o ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... pe malul Dunării, sau a nemților care au degerat de frig în Moldova, zicând că le era kald ? ș.c.l. Cine, ajungând noaptea la o casă țărănească, a întrebat: bucuros la oaspeți ? și n-a auzit îndată: bucuros! sau trecând pe lângă o masă de țărani, a zis: masă bună! fără a fi poftit îndată la dânsa? sau, fiind față la o nuntă din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voioși și nu s-a încredințat de respectul tinerilor către bătrâni? Cine ... român nu și-a dorit patria cu lacrimi, când s-a găsit în străinătate? și care nu se simte pătruns de o jale tainică și nesfârșită, când aude buciumul și doinele de la munte? O! trebuie să nu aibă cineva nici o picătură de sânge în vine, nici o scânteie de simțire în inimă, pentru ca să nu se înduioșeze la priveliștea patriei sale și să nu iubească pe fratele său, poporul român. Aruncă ... de figurat într-un tablou. De va ședea lungit pe iarbă, la poalele unui codru; de va sta pe picioare, rezemat într-un toiag, lângă
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... om însurat... Bietul Aghiuță! știa el de ce sta pitit pântre plevușcă, măcar că era un drac și jumatate: bănuise ce-l aștepta, că iar o să-i dea cine știe ce grea sarcină. Când a mai auzit că o să aibă a face și cu femeie, a vârât coada-ntre picioare; încă n-o putea uita pe baba la care intrase să slugărească trei ani... Îi dedese baba de lucru - să-i îndrepteze un fir de păr creț: l ... i afle rostul - că de unde e, cine e, cu ce trăiește, ce caută aici și câte altele - a chemat pe jupâneasa bătrână - o cotoroanță zugrăvită și smălțuită, pe care o pusese mai mare peste slugi, să poarte cheile și să ducă grija de toate - a poftit-o să șază jos pe chilim, iar el, de pe divan, trăgând ciubuc, s-a apucat a-i povesti pă cum urmează ... sparge praporul - și se prăpădește omul de hurdukarismĂ³s - așa zic grecii la năpasnica asta de boală. - Dar nu se ia? - Deloc; n-ai nici o ...