Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DULCEȚURI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 178 pentru DULCEȚURI.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - Frumusețe
Grigore Alexandrescu - Frumuseţe Frumusețe de Grigore Alexandrescu D-ei * * Adesea pe câmpie Auz o armonie, Un ce melodios: Un glas care se pare Ascuns în depărtare, Un imn misterios. De unde oare vine? Din sferele senine? Din zefirii ce zbor? Din iarba ce șoptește? Din planta ce trăiește? Din floare? din izvor? Din nici una în parte, Din multe-mpreunate, Din toate e-ntocmit; E glas al suferinței, Al lumii ș-al ființei Suspin nemărginit. Așa e frumusețea: Dulceața, tinerețea, Blândețea, eleganța, o-ncing, o încunun: Chipu-i e crin, profiră, Inima ei o liră, Cuvintele ei șoapte, ce-n inimă răsun. Și flacăra privirii Și grația zâmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. Din preajmă-i ea gonește Durerea ce muncește, Icoană-a fericirii, iluzii o-nsoțesc. Un dar, ce nume n-are În limbă muritoare, Mișcările-i însuflă, în umbletu-i îl vezi; Și toate, în unire, Câștig acea numire, Ce rar e meritată, ce tu o
Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița
Grigore Alexandrescu - Mierla şi bufniţa Mierla și bufnița de Grigore Alexandrescu Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută? Nu cunoști, cum se vede, razele dimineței, Dulceața primăverei, plăcerile vieței. Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cînți bine: Dar eu și alte păsări mai vrednici decît mine Îți vom da-nvățătură, și vom pune silință Să-ți mai supțiem glasul cît va fi prin putință. Vino mîine la mine să mergem la plimbare, Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.“ Bufnița îi răspunse: „Îți mulțumesc, iubită, Eu cu soarele vostru nu sînt obicinuită; Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază, Însă, cînd m-oi deprinde cu a luminei rază.“ Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare, Ca altele, să facă cercări de-naintare, Că-nvățătur-adîncă, idei, filosofie Sînt prea vătămătoare l-a lui copilărie, Declamația-aceasta, pompoasă, îngîmfată, De vreți, ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă mare lucru, cască ochii mari în fața adâncimii marelui: naturalist, care ...
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
... oamenilor pe pământ, Și dă-mi laba!â€� “Na-ți-o, frate!â€� Deci îndată apucând Unul pe altul să strângă, Se săruta cu dulceață Și se ținea strâns în brațe, Neștiind de bucurie ce nume să-și potrivească. Orest al meu! O, Pilade! începu să se numească, De-acum ...
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F
... mori tu%3F De ce să mori tu? de Mihai Eminescu Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină. Ori o lună gânditoare pe ...
... n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume ...
Mihai Eminescu - Dragoste adevărată
... De fecioară prea curată; Tânără-ntineritoare, Dragoste de fată mare; Însă plină-i de durere Dragostea cea de muiere, De durere și de haz, De dulceață și necaz; Îndărătnică și dragă Cată ceartă ziua-ntreagă, Iară sara se împacă, Că tot ție va să-ți placă; Dragostea de la muieri E ...
Mihai Eminescu - Fiind băiet păduri cutreieram
... Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpi un val de arginție ceață, Sclipiri pe cer, văpaie preste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceață, Sunând din ce în ce tot mai aproape... Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii, Părea c-aud venind în cete cerbii. Alături teiul vechi ...
Mihai Eminescu - Gândind la tine
... Gândind la tine fruntea-acum mă doare. Nu știu ce rost mai are-a mea viață Când n-am avut o clipă de dulceață: Amar etern și visuri pieritoare! De ce în noapte glasul tău îngheață! Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare Frumosul trup, Â femeie zâmbitoare ...