Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DURERE(POETIC)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 85 pentru DURERE(POETIC).
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui Eminescu și poeziile lui de Titu Maiorescu 1889 Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului în care trăim, predomnea în limba și literatura română o tendență semierudită de latinizare, pornită din o legitimă revendicare națională, dar care aducea cu sine pericolul unei înstrăinări între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... înalță și nobilitează figuri și expresii cari în alte împrejurări s-ar împotrivi la orce mcercare de poezie în limba românească. Un lăutar poate fi poetic de la sine, și ce simpatie duioasa. deșteaptă Barbu Lâutaru în cîntecelul lui Alecsandri ! Dar un lăutar țigan cu numele Nicolae, în prescurtare Laie â ... stinge-atunci necazul Ce de mult ne petrecea : Între stelele de pazâ Am avea și noi o stea !" Cînd suntem mișcați de puterea unui limbagiu poetic care e în stare să dea cetățenia literarî și unor nume proprii așa de familiare; cînd mai cetim strofe ca acestea: „Domol purcede glas ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... liberale, progresiste? În cele câteva pagini unde e vorba despre mine dl Roman zice: ,,Greșeala dlui Gherea este că nu face deosebirea între util și poetic, pe care o face H. Spencer..." Mai departe, dl Roman îmi ține o lecție despre faptul că poate să fie un lucru foarte folositor, fără ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... mie? El jură că nu și cere botișor de împăcare. Cum să nu-i dea? Poate dânsa să refuze-o rugăciune, Spusă cu delicateță și poetic-formulată? S-ar cădea ca să reziste? șade bine? înfocată, Fericită e că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei. Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de ... la cotețe. Cu plăcere ea admite curtea junelui șagalnic. Orice-obrăznicie, rugă, ea îi trece cu vedere, Ca-n sultanul vechi să-escite gelozie și durere  Vai ! de unde poate crede un sfârșit atât de jalnic! Căci sultanul, care-o crede cum că e necredincioasă, Tânărului Cicisbeo el acum căta ... sânge și sultanul trâmbiță pe el cu fală. Iară doÅ„a nu trădează ce-n simțire-i se petrece, Nu trădează de-i durere, voioșie, nepăsare  Poate vru să deie prețul părții cei învingătoare Și de-aceea rămăsese ca și marmura de rece. Ci profetic se arată preoteasa ...
... iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte! mă iubește Margărita!... Pe când Alexis improviza în sine acel monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ... universale, și apoi din Englitera poate că mă voi îmbarca pentru ca să mă duc în America. — Tocmai în America!... singur! replică Margărita cu durere. — Singur în America sau singur în Europa nu e totuna pentru mine? observă Alexis suspinând. Deodată, Margărita își ridică ochii, îi ținti drept în ...
... se încep cu frunzele de lăcrimioară, de sulcină, de busuioc, pentru că aceste flori, după crederea poporului, au o menire fermecătoare. Când e cântecul de durere sau de moarte, el preferă frunzele de mărăcină, de mohor etc. În legendele și în baladele unde figurează copile frumoase, acestea sunt întovărășite de cele ...
Nicolae Gane - Ion Urdilă Ion Urdilă de Nicolae Gane I — Dau unde dau și iar mă-ntorc la timpul tinerețelor mele... zise Constantin prietenului său Gheorghie. Amândoi stăteau la gura sobei, adânciți câte într-un jilț și pufăiau din lulele. — Să vedem ce vei dezgropa dintr-însele? răspunse Gheorghie, care se așeză mai îndemănatic spre a asculta. Constantin tuși, își drese glasul, se uită un moment gânditor la roțile de fum ce ieșeau din lulea, apoi începu astfel pe un ton melancolic: — O să-mi zici: Ce-i pasă lumii de tinerețele tale!... Așa-i!... dar ce să fac, dacă, mie unuia, acolo îmi place să-mi desfătez gândul, dacă numai acolo regăsesc zilele cele frumoase, pline de sănătate, de speranță și de voie bună, zile care n-au să se mai întoarcă... Am ajuns și eu ca bogătașul sărăcit, căzut în slăbiciunea de-a nu mai vorbi decât de pierdutele lui averi... Răscolind, deci, vraful filelor rupte din viața mea, iată că dau peste o istorioară, uitată sub colbul trecutului, care însă se leagă atât de strâns cu inima mea, încât nici astăzi, că au trecut zecimi de ani la mijloc, ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului. Într-o duminică, trecând pe piața ... grație deosebită, ne prezenta buchete de flori. Un nour de melancolie flutura pe fața sa palidă și arăta că inima ei era zdrobită de vro durere secretă; părul său negru și luciu ieșea în bucle unduioase de sub o capelă de paie subțire și se împrăștia împrejurul gâtului său alb ca ...
... cu vile răcoroase și vesele pe țărmurile-i fericite, al acelui frumos Leman care slujește de oglindă Muntelui Alb, ca unei bătrâne cochete, mare și poetic prin el însuși, și mai mare de când, în entuziasmu-i de poet, Voltaire zicea: "Lacul meu e întâiul!" Cine n-a trecut ... ți un drum din gândurile tale, ori aruncă în trecere o privire de admirație înlăcrimată spre Neamț, lasă altă lacrimă în locul acela cu nume poetic care se cheamă Valea Albă, pe unde rătăcesc umbrele războinicilor lui Ștefan! Ce-mi pasă mie, moldovan ruginit, de scenele voastre din Italia, de serile ... cam acestea într-o frază lungă și sforăitoare: "Într-un ținut neștiut al Europei, ori necunoscut bine, am găsit un popor bun și naiv încă, poetic în tradițiile lui de obârșie, poetic chiar în sălbatica neștiință, un popor cu bun-simț, din care ai putea să faci tot ce vrei, impresionabil, locuind o țară pe care destinul ...