Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE TOT POSIBILUL

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 60 pentru FACE TOT POSIBILUL.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul ... sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar ... textul, observam că nu reproduce fidel - "de truda de a-mi inventa noi și noi țesături de imagini, în cadrul cărora pretinzi că tot mă zărești în timpul dintre vederile noastre". Evident, nu puteam să transcriu, dar înțelesul multora mi-a rămas în memorie, ca și unele ... bătut capul, rotunjindu-le și întregindu-le necontenit, și asta ar fi nespus de mulțumitor pentru mine, că te-am avut astfel, la picioarele mele, tot timpul depărtării unul de altul." într-altă scrisoare donna Alba îi imputa lui Tudor Buzescu că într-o societate, în mijlocul căreia se găseau amândoi ...

 

Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti

... pînă atunci. Libretul operii Lucrezia Borgia , prin eleganța poeziei și fieroasele situațiuni, contribui prea mult ca maestrul Donizetti să poată scri acea frumoasă muzică ce face și pînă astăzi deliciul publicului. Într-acest timp Donizetti luă în căsătorie pe Virginia Vasselli, fiica unui avocat din Roma, faimoasă prin frumusețea ei și ... ale acestei opere îi procură postul de director al conservatorului neapolitan și pe acela de primul maestru de compozițiune, cu permisiune de a face oricîte călătorii artistice va voi el. Deși Donizetti părea mulțumit de fortunata sa pozițiune, dar pe la 1836 părăsi capitala celor două Sicilii și se ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... mintea noastră se coboară în mijlocul relativităților care ajută să ne înțelegem unii cu alții, atunci chibritul devine iarăși un obiect, banal, ca oricare altul. Tot astfel și femeia e o enigmă, întocmai ca bărbatul. Sufletul feminin, în opoziție cu celalt, nu e însă mai enigmatic decât el. Același determinism le ... sunt un sfinxâ€�. În cele ce urmează am să vă documentez acest lucru... Și Adriana, și mai ales Bianca, lăsată de capul ei, n-ar face așa; pentru că spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le ... trează, sufletul lacom de emoții, imaginația promptă în amăgiri. Caracterul subiectiv și liric al operei dnei Papadat-Bengescu ne arată că avem a face mai mult cu un poet decât cu un prozator. Dna Papadat-Bengescu nu zugrăvește viața, ci o cântă. Și aproape în toate eroinele sale ai ... ne înșelăm. În orice caz, intenția autoarei rămâne mai confuză decât aceea din Casa de păpuși . La Ibsen, concepția reiese puternic și unitar, fiindcă el face pe Nora să plece numai după ce ne-a arătat limpede motivele pentru care pleacă, motive de ordin mai înalt și mai general ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... Când pentru arta pentru arta! Și-n vrajba lor înflăcărată Să nu-i auzi nici un moment, Vorbind de arta-adevărată, Adică arta... cu talent! Tot atunci, cum maestrul Caragiale continua discuția cu o doamnă foarte simpatică din tabăra lui Tony Bacalbașa, iam făcut să se reconcilieze lângă un pahar de ... avut nici un rost din partea maestrului Caragiale această autoironie așa de exagerată. Iată epigrama în chestie: Iancu Luca Caragiale... Îți dă berea cu măsură... Face și literatură... Însă nu face... parale! Marele Caragiale, care scria îngrozitor de greu, se minuna de puterea ușurinței mele de a lega ideile în formă spontană și logică ... distincție, era nepoata castelanului. Ea auzise că nepoata ei, născută Burelly, luase în căsătorie pe un scriitor, care avea reputația că întârzie prin berării și face piese de teatru pe care le și joacă. (Îl confunda, desigur, cu artistul Caragiale, unchiul dnei Elena doctor Câmpeanu, născută V. Toneanu, din Brașov, și ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... mai ales ei, conștient ori instinctiv, să urmeze cu scumpătate lapidarele povețe ale ilustrului florentin, pe cari le ponigresc pe față, urmând și-n aceasta tot o povață a lui. Cine oare, nefiind de-a dreptul caraghioz, va cuteza să spună că celebrul secretar, în afară de ... alții constată lipsuri; calități se par unuia defectele ce izbesc pe altul, și de-a-ndăratele. În fine, câți mușterii, atâtea capete și tot atâtea, firește, pretenții și exigențe. Ba mai mult: unuia și aceluiași singur azi îi place așa, mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege ... M-am prefăcut că mă gândesc adânc si, cu tonul celei mai sigure teorii, am început: - Amatorul lucrează de plăcere morală, si ce produce îi face totdeuna plăcere — artistul lucrează de nevoie intelectuală, și foarte rar îi place ce face. Și e natural să fie așa. Amarorul nu cere să-și exprime în opera lui toată gândirea și simțirea: în orice producție, el își vede ... nu-și poate vedea intenția întreagă acoperită, pentru că el vrea să-și comunice toată gândirea și simțirea. Într-un cuvânt, artistul vrea să comunice ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... generală a teatrelor a voit să dovedească în stagiunea aceasta că și cu băieți și tinere de la noi se poale face ceea ce odinioară făcea papa Franchetticu ragazzi italiani — și a dovedit-o cu prisos: ragazzi bătrânului impresariu au rămas cu mult pe ... aceea și zic unii confrați “foaia de bulevardâ€� — pe onoarea mea! a început să cânte o flașnetă în curte — e tot cea de la berărie: “Tu, che al ciel...â€� Dacă Nazarineanul ar propovedui cuvântul astăzi la București literatura biblică s-ar înavuți cu încă ... M-a apucat însă șovinismul pe dinainte și am înghițit-o românește de la inceput până la partea flașnetii; și mergea încet, domol de tot, așa că șovinismul meu a fost pus, probabil, la vreo zece minute de încercare în plus peste vremea cerută de tempo obligato al ... de un succes nemaipomenit. Patru succese nemaipomenite la București însemnează ceva ! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu știu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găsești un găgăuță măcar, unul singur, care să aplaude fără ...

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

... de d-nii Salvi și Marini. D-astă-dată nu vom intra în amănuntele modului reprezentării primului său uvragiu, fiindcă voim mai întîi să finim tot ce privește la lucrările ilustrului maestru. Arătăm numai că avu un splendid succes și aceasta îi procură din partea impresariului imperialului Teatru de la Scala ... dete pe I Lombardi , care, deși fu reprezentată în timpul unor rivalități artistice ce făcuseră din scena Teatrului de la Scala o armă de lupte, tot avu unul din cele mai brilante succese. Cu Nabucodonosor și I Lombardi , fama compozitorului nostru deveni populară, numele său dobîndi în prea scurt timp o ... meritul compozitorului. El știu dar a prezinta înaintea publicului pe artistul mediocru subt un punct de vedere favorabil și pe cel superior în tot splendidul și putintul avînt al inspirațiunii sale, făcîndu-l să dispuie liber de meziile sale vocale și artistice. Am văzut ieșind de sub magica vargă ... incomplecte și talentele cele mai limitate, dar prin abilitatea sa scoase dintr-însele cele mai admirabile efecte; iată dar una din calitățile sale, care îl face atît de distins între maeștrii contimporani. Numele cele mai celebre ale lumii teatrale, care prin marele lor succese deteră o suvenire despre epocele cele mai ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a ... Cu dragoste amestecată și cu puțină mândrie zâmbește el când îi vine acum în minte mama lui. S-a înserat bine și seminaristul tot se plimbă de colo până colo pe dinaintea casei unde se află acea femeie care l-ar iubi mult “dacă ar vrea elâ€�... Clopotul ... pe mâna dreaptă, și pe cea stângă fruntea caldă - adoarme și doarme dus până la clopotul de gustare. Trei nopți de pândă... patru... cinci... și tot atâtea zile mai grele ca nopțile: ceasuri de cursuri și de meditații... zgomotul camarazilor, neputința de a sta singur cu închipuirea lui... și ... atâta sârguință. Dejunul s-a isprăvit... Acum școala este iar deșartă. Silitorul seminarist trece către curtea din fund... Dar dacă ferestrele or fi tot închise?... Nu - și n-apucă să ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade la ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm ... aceeași deosebire ca între madama care percepe la intrarea unui Panopticum taxa de 50 bani și figurile de ceară din năuntru. * Pentru a face o operă de artă, o operă viabilă, trebuie talent, talent și iar talent. Am zis într-adins viabilă, pentru ca dintru început să diminăm din ... lan dat pradă flăcărilor. * Dar să ne întoarcem la talent. Ce este talentul? De! aceasta este nu prea ușor de spus, dar poate nu de tot imposibil. Mai întâi, nu trebuie să ne grăbim. Apoi, voi cere voie cititorului să amânăm răspunsul la această întrebare pănă după ce vom fi dat ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice

... estetice nu-i rămâne nici vreme, nici bunăvoință și nici pricepere. O carte care iese de sub tipar, o piesă ce se reprezintă la teatru, face să se vorbească de ea două-trei zile și asta încă e mult și numai dacă reporterii de gazete, transformați în critici artistici, vor binevoi ... o mișcare literară fără literați e un nonsens, pricepe oricine; dar că o mișcare literară fără cititori e iarăși o imposibilitate, pentru unii nu-i tot așa de clar. Cauza acestei nepriceperi e că în toate istoriile literare se analizează numai scriitorii fiecărei epoci, nu însă și publicul cititor, parcă acesta ... în multe privințe cu transformarea operată și în Franța la 1789-1793 de burghezimea revoluționară de atunci. Zicem ,,asemănătoare în multe privințe" și nu de tot, pentru că sunt și deosebiri însemnate, provocate de diferența între felul dezvoltării istorice a țării noastre și a Occidentului european. Asupra ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... mâna la frunte și mijind ochii ca și cum ar voi să-și încerce memoria, apoi cu amărăciune. ) Memoria n-am pierdut-o încă de tot, dar nu mi-a mai rămas multă: datoriile uit totdeauna să le plătesc, dar tot mai țin minte la cine și cât sunt dator; da, dar dacă va urma nenorocirea mea ( trist ) cine știe dacă nu voi uita și aceasta ... de la mână până la gură. ( Victor ridică ochii la cer. ) Nu-nțelegi ce-ți vorbește omul, nu știi ce spui. ( Victor același joc. ) Râde tot otelul de tine; pentru asta madama te-a dat din birt aicea sus; se plângea toți mușteriii de tine; nu mai erai bun ... merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot pălăria, trăgându-l repede de mână. ) VICTOR: Nu vezi ce fac? periez hainele dobitocului de colo! Ce nesuferit pasajer! De-ar pleca mai curând!... LIZA ... cu hotărâre. ) Da! Când fatalitatea ne împinge, cată să mergem înainte. Da! Trebuie să sfârșesc astăzi cu soacră-mea... O soacră... vitregă... tânără... idealistă... care ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>