Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE UNDE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 1274 pentru FACE UNDE.

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

... a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar ... păreri ori școli, de diferite vîrste și cu diferite aptitudini diametralmente opuse, și toți, în sfîrșit, au fost bine primiți și cinstiți, ceea ce, firește, face onoare gazdei. Un singur scriitor, care a scris la toate revistele și la toate ziarele, a stat deoparte, și acela e ... ingeniozitate m-au fermecat totdeauna. Cînd iată că ultimul număr al "Vieții românești" îmi dă un fel de explicație, prin pana d-lui Ibrăileanu, care face o crimă de lès-umanitate autorului cu pricina, pentru că ar fi cerut să supuie unui tratament inventat de domnia-sa pe mult oropsitul ... noastră, mi-au revenit în minte. Pornirea aceea la omor a brutelor sanguinare, lipsite de orice control, care au făcut hecatombe pretutindeni pe unde au trecut prin sate, tot poporul acela de cruci și troițe ce-și întind deznădăjduit brațele la toate marginile drumurilor de țară, toate urmele de ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... ți-am spus eu că nu se mănâncă tot ceea ce zboară? - Adevărat este, tată, așa mi-ai zis: dară prea era grozav acel lup. Unde deschisese o gură mare de se mă îmbuce dintr-o dată, și unde se uita cu niște ochi din cari parcă ieșeau niște săgeți de mă săgetau la inimă! - Șezi acasă dar, îi răspunse împăratul, de vezi de ... mănâncă mămăliga. Și se cerca în tot felul să-i taie pofta de plecare, dar în zadar. - Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc; însă dacă Dumnezeu îmi va sta împotrivă, mă voi întoarce iarăși la tine, și fără să mă rușinez ... n-are cine să mă hrănească ca el. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva cum să-mi priiască mie, în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece ca d-alde ăștia. Atunci, fata zise: - Și cum trebuie să te îngrijească? - Să mă spele în toate ... zi o baniță de jăratec. - Când aș ști că-mi vei fi de ajutor să sfârșesc ce am pus de gând, mai-mai că aș ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română

... a învățat acuma să arate și persoana, dar nu cu masa, zice că l-a învățatără niște profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: "dezbracă-te (senzație în auditoriu) ; scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și ... parc-am văzut pe soră-mea, am țipat și am căzut jos leșinată. Când m-a deșteptat Tincuța, ia-l pe domnul de unde nu e; caută ceasul și inelele în sus, caută-le-n jos - nicăiri. Martora Tincuța face o mărturisire care confirmă în totul plângerile reclamantei. Avocatul ex-officio al apărării (după o pledoarie de două ore, încheie): Domnilor magistrați, voi fi scurt ... o greșală de care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face! Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie? Inculpatul: De rușine! Avocatul: Vedeți, d-lor magistrați, de rușine... Apoi poate avea ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională

... a învățat acuma să arate și persoana, dar nu cu masa, zice că l-a învățatără niște profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: „dezbracă-te (senzație în auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul ... parc-am văzut pe soră-mea, am țipat și am căzut jos leșinată. Când m-a deșteptat Tincuța, ia-l pe domnul de unde nu e; caută ceasul și inelele în sus, caută-le-n jos — nicăiri. Martora Tincuța face o mărturisire care confirmă în totul plângerile reclamantei. Avocatul ex-officio al apărării (după o pledoarie de două ore, încheie): Domnilor magistrați, voi fi scurt ... o greșală de care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face! Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie? Inculpatul: De rușine! Avocatul: Vedeți, d-lor magistrați, de rușine... Apoi poate avea ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică fața apei lucie ca o oglindă. El ... Nu mai simțea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei, și se uita galeș la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, și unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, țâșt! și dânsa, și ochii de la dânsul nu și-i mai lua. Se uita la dânsul ... văzu, tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, își zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la ... de mătase și în țesătură cu fir de cel mai bun și cu mărgăritare. După ce ieșiră din baie și se îmbrăcară, trecură prin grădină, ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

... abătut din drumul către Paris; iar peste puțină vreme năprasnica lui oaste de netoți a fost sfărâmată de oastea galică în câmpiile catalonice, unde s-a făcut nemaipomenită vărsare de sânge, după care câți puțini au mai rămas dintre acei sălba-tici s-au împrăștiat care-ncotro ... pe un stâlp în post și-n cucernicie, când vedea pântre mulțimea târgului negustori din Galia, le zicea: — Dar sfânta voastră Ghenoveva ce mai face?... Să-i spuneți când v-ăți duce la urma voastră multă închinăciune din partea robului lui Dumnezeu Simion, care o roagă să-l pomenească și ... pe apă, de multe piedici au dat, dar pe toate acestea le-a biruit sfânta cu semnul crucii; că dacă năvăleau, venind pe unde la vale, bușteni și răgălii, la un semn al sfintei se dau în lături, lăsând cale deschisă caicelor, cărora vântul, la poruncă, le bătea mereu ... ușurare. Acu vreo sută și cinzeci de ani, s-a fost hotărât să-i ridice întru pomenire, cu hramul ei, o biserică nouă, unde să-i așeze și moaștele. Dar ce s-a-ntâmplat? Până să se isprăvească biserica, a izbucnit Revoluția cea mare, una

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... nu mai văzuse el în viața lui. Când, ce să vezi d-ta? o dată îi ieși înainte trei zmei. Aceștia era stăpânii palatului. Și unde se repeziră la dânsul de pare că să­l ia în unghii, și cu grai răstit, dojenindu-l, îi ziseră: - Cum de ai cutezat, spurcatule ... Voinicul nu zise nici cârc! ci, aducând toroipanul, mai iute decât fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. Al treilea zmeu, văzând ... viclene ale zmeului și, făcându-i-se milă de nenorocirile lui, îi făgădui că va vorbi fiului ei de dânsul. Cum veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată șiretenia nenorocirei omului ce năzuia la mila lor, și îl rugă să aibă milă de ticăloșia lui, căci, zicea ... de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roșu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa sănătoasă, și se hotărî a se duce tocmai acolo ...

 

Ion Creangă - Acul și barosul

... ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte ... nu lungesc vorba, hainele bărbătești și femeiești, din creștet până în tălpi, și alte nenumărate lucruri frumoase și scumpe, fără de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intră în bordeiu, suie-te în palat, ai să mă găsești. Fetele mă pun în cutiuțe aurite, mă înfing în perinuțe de ... ciocanul, cleștele, vătraiul și nenumărate unelte și mașini de fer, unele de-o mărime urieșă, iar altele mici și bicisnice ca tine, pututu-s-au face până n-au trecut pintre nicovală și ilău? Casa, bisericile, corabia, puștile, tunurile și alte lucruri nenumărate, așa-i că n-ar fi, de nu ...

 

Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului

... de Ofir, În fața celui roșu Granit nespus de tare A marmurei ca chipul Frumoaselor fecioare, În locul rugăciunii Ș-al darului ceresc, Unde scârbiții oameni Durerea-și potolesc, Aici unde se pleacă Genunchiul cu plânsoare Și ochii varsă lacrimi Și frunțile — sudoare; Iubirea negrăită Adâncă, mare, sfântă În inimă pătrunde Ca o lucire blândă ... îl face mare, Pe mare-l face mic, Măria omenească Zdrobește în nimic; În locul unde lina, Netulburata pace Din umbre trecătoare Oglinzi de soare face, Văzut-au Domnul nostru O mare spurcăciune: Pe piatră, unde numai Genunchi plecat se pune, Hristos găsit-au marfă Și aur și argint, Iar primprejur — pe-aceia Ce spurcă lucrul sfânt: Găsit-au târgoveții ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... 15 iunie 1867 Iași, 4 mai Onisim cerențel, D-nei Florineasca Eram încă sub plăcuta impresiune a petrecerei ce am avut la Brustureni, unde grațioasa voastră ospeție ne făcea a uita supărările vieței, când m-am trezit în oraș unde pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. Unde sunt șesurile verzi a râulețului ce curge prin grădina d-voastră? Unde sunt rediurile umbroase? Unde florile acele rari pentru care ne sfădeam totdeauna? Unde mai ales amabila d-voastră societate? Petrecere, flori, verdeața au lăsat numai o dulce și neștearsă suvenire! Precum vedeți, doamna mea, eram trist cu tot ... onoare a-mi vizita grădina. Parterul meu e semănat cu chir agropyron, neghină lolium perenne și trifoi. Neghina, atât de uricioasă în grâu, face cel mai frumos efect ca gazon, încât pare că e un covor verde împestrițat de dedițe pulsatilla și de brândușe galanthus nivalis. Unde și unde am răsădite flori, însă numai flori române. Dă-mi voie, doamna mea, a vă trămite un buchet compus din acele ce am găsit ... ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... și pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-și ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coș în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om, luă vinele din cutie și le puse la picioarele ... că doară nu va fi adus cioara osciorul și vântul perișorul lui Țugulea pe aici, căci vinele lui sunt la soacră-mea după sobă. - De unde știi tu așa bine? îi zise Țugulea. Dă-te jos să ne vedem și să ne luptăm. Zmeul, cum îl văzu, îngheță sângele într-însul ... mic, căci era mai vânjos. Zmeoaica, văzând că întârzie ginerii, zise fiicelor sale: - Asta nu e lucru curat. Ia vedeți vinele lui Țugulea sunt ele unde le-am pus eu? - Ba nici ca cât, îi răspunseră fetele, după ce căutară. - Bărbații voștri trebuie să fie răpuși. Țugulea a făcut ... măi, zise el. Vine după mine. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă, ca să nu vă aflați în calea ei, căci vă face mici fărâmi. După ce se despărțiră, Țugulea intră într-o peșteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>