Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FORMAT IN PĂMÂNT

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 203 pentru FORMAT IN PĂMÂNT.

Anton Cehov - Prădătorii

... cei buni. Să-i mântuiască și să-i miluiască Domnul. Păzitorul se oprește pentru puțin timp, ca să-și aprindă luleaua. El se așează la pământ după spinarea trecătorului și arde vreo câteva chibrituri (sârnice). Lumina celui dintâi chibrit, scăpărând, luminează pentru o clipă o bucată de alee din stânga, un ... pe Domnul și n-o să-mi fie mie mântuire nici pe astă, nici pe ceea lume. M-am înglodat în păcate, ca viermele în pământ. — Așa, da tot trebuie să mori. — Asta-i, că trebuie. — Un drumeț o fi murind mai ușor decât unul de alde mine ...

 

Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova

... de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată ... prin fapte de virtute, scutind traiul de amar, Fericirea-n sânul casei nu s-ar face trecătoare. Dar sămânța, cât de bună, căzând pre petros pământ, Rourată de mii lacrimi, între suspinări crescută, Va da numai poame-amare, umbră și uitat mormânt, Când o mână priitoare a ei creștere ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

... Am spus-o-n cântecele mele și-o mai strig și din mormânt: Beți înainte de-a ajunge ca mine-o mână de pământ! La latini, epigrama a avut la început aceeași varietate. Poeții se serveau de forma ei metrică și concisă ca să exprime sentimentele lor personale de ură sau de iubire, de mânie, de indignare sau de admirație. Elegant și meșter ...

 

Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)

... altuia și sărmanul care sfarămă funia ce-l strânge. Grea e strâmbătatea... Și răsplata ei cumplită este... Viscolul pustiirii a suflat pe acest pământ... sângele părinților în vinele strâmte ale strănepoților a secat... Trist e cântecul în sărbătorile satului... Doina și iar doina!... suntem pribegi în coliba ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... se poată înstări urmașii celor ­răposați. Nobilul îi putea lua chiar și moșia. Fetele nu puteau moșteni fără învoirea no­bilului (nemeșului, domnului de pământ) nimlc afară de haine. Unii nobili opriau fetele și văduvele române dela măritat, numai ca să se pustiească neamul românesc, atâta frică aveau că odată ... haine de postav și cămăși de pânză. În veacul al 17-lea, principele Ar­dealului, Apafy, a oprit pe Români să mai cumpere pământ, întocmai ca guvernul unguresc din anii 1917 și 1918, în timpul răs­boiului celui mare. În orașe, înlăuntrul zidu­rilor de împrejmuire, Românilor nu le ... 1775. Guvernul austriac a dat drumul la un potop întreg de venetici, Jidovi, Germani, Ruteni sau Ucrainieni, ca să se așeze pe acest pământ românesc, unde se odihnesc, la Putna, și osemintele lui Ștefan cel Mare . Mare a fost îndeosebi năvala Rutenilor, cari veniră la început ca ...

 

Cincinat Pavelescu - Geniul răului

... Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din popor, E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor, Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii! În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin, Căci ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale şi arta Idealurile sociale și arta de Constantin Dobrogeanu-Gherea Am zis în articolul meu Asupra criticii științifice și metafizice că un scriitor în general are datoria să răspundă la observațiile ce i se fac, dar câteodată, în cazuri excepționale, această datorie de a răspunde se preface în datoria de a tăcea. Tocmai într-un astfel de caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al Convorbirilor literare a scris în contra mea un articol, Idealuri , articol confuz, fără început și fără sfârșit, cu o mulțime de chestii abordate însă fără șir, fără sistem, fără o idee conducătoare, sărituri de la una la alta, aluziuni personale malițioase care merg până la injurii, și toate astea într-un stil! Și ceea ce e și mai rău, cu pretenții absolut nefundate la spirit, și ce spirit! E evident că la astfel de articole nu se răspunde și n-am fi răspuns dacă n-ar fi intervenit următoarele considerații importante: articolul dlui Philippide e tipărit în Convorbiri literare , o revistă care a avut o influență însemnată asupra dezvoltării culturale a țării noastre și e tipărit ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... de tăcere: Exotic întuneric ș-eternul suspin lung? Când s-ar lua unime în loc de măsurare O rază de la soare și până la pământ, D-aci până la ceruri e mare depărtare! Unimi d-astă măsură nenumărate sânt. Sau cât este din centrul al centrelor tăriei Și până peste ...

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... aer de indolență și de o lene care nu se întrerumpe decât de către vreun vesel dansator ce-și manifestă veselia bătând cu piciorul în pământ. Această legănare grațioasă se cuvine mai cu seamă de a se exprima în muzică; de aceea trebuie să se apese mai mult baterea ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... unul... Când soarele-asfințește P-un alt tărâm să treacă, eternul călător Pământului îi toarnă lumini mai arzătoare Și pleacă, iar odihna s-așterne pe pământ. Un cântec, numai unul! Dar rima cea cochetă Aleargă după tineri, și eu s-o prind nu pot; Iar când, răutăcioasa, s-apropie de mine ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei Legenda ciocârlie de Vasile Alecsandri Lie, Lie, Ciocârlie, Zbori în soare Cântătoare Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I De când erau ca iarba anticii codri deși Și ... totdeauna Din șapte nopți o noapte, din șapte zile una, M-oi duce mult departe c-un repede avânt, Departe, unde cerul se lasă pe pământ, Pe unde munții falnici apar ca nourele, Pe unde stau de vorbă la umbră flori cu stele. M-oi duce, duce, duce, pân mi-oi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>