Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GĂTI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 316 pentru GĂTI.
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
Petre Ispirescu - Ileana Simziana Ileana Simziana de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra țărei sale, el se făcea luntre și punte și-și scăpa țara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrânețe, se supusese și el împăratului celui mare și tare, fiindcă n-avea încotro. El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieți, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaș și ...
Ștefan Octavian Iosif - În vis...
Ştefan Octavian Iosif - În vis... În vis... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 În vis văzui un om gătit, mic de statură, Mergea cu pași de-o schioapă pe labe răschirate; Purta o haină nouă și albituri curate, Ci răsărea-n lumină mojica lui făptură. În fond era nemernic, meschin, — o stîrpitură, Pe dinafară, însă — cu multă demnitate; Răzbunător și țanțoș, trîntea cuvinte late, Cu ifos fără margini vorbind despre bravură. "Știi cine este? Vino și-l vezi !" zîmbind îmi spune Cu viclenie Zeul stînd înaintea mea, Și magica-i oglindă sub ochii mei o pune. Văd un altar și-n față-i stetea piticul famen, Cu draga mea alături; rostiră ambii: "Da !" Și mii de draci strigară rîzînd cu hohot: "
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif) Pasteluri de Ștefan Octavian Iosif Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I E secetă, și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Și norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle : Își scutur pletele lor ude Și-s goale ca niște șopîrle... Țăranii-n cîrciumă s-adună ; Pe cîmp abia se mișc-o turmă, Tînguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, ...
Ștefan Octavian Iosif - Sfat în pustie
Ştefan Octavian Iosif - Sfat în pustie Sfat în pustie de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , 24 octombrie 1904 După Saadi Dormeam odată în pustiul mare, Furat de visul unei nopți senine, Dar călăuzul de cămile vine, Mă scutură din somn, și-mi strigă tare: "Sus și la drum ! gătește-te degrabă, Că vremea trece, vremea nu te-ntreabă, Și ceasul de pornire bate-acum !... Ori poate vrei să mori răzleț pe drum? Hei, sunt trudit și eu, și de-ar fi chip Aș mai dormi măcar și eu oleacă, Dar caravana pleacă, Și vai, — o mare largă de nisip — Pustiul fără de hotar se pierde Și ce departe este oaza verde !" Tu care dormi cu zîmbetul pe buze Și nu asculți de glasuri călăuze, Trezește-te, fii gata de plecare, Că, uite, se urnește caravana... Auzi departe, mai departe-n zare Ce veselă răsună darabana ! Și-acela care cel dintîi pornește Și nu se lasă îmbiat, firește Că și ajunge cel dintîi la țel... De-aceea zic: e fericit acel Ce și-a urcat desagii în spinare C-un ceas chiar mai-nainte de plecare, Căci ce folos că tresărim în vis Cînd mîna ...
Ștefan Petică - IX (Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare)
Ştefan Petică - IX (Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare) Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare de Ștefan Petică Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare Cu geamăt lung și jalnic de suflet chinuit, Și umbra fu ca plumbul în turnul urgisit, Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare. Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare, Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit Ce sta întins și rece în turnul părăsit: Și mortul era visul suprem de așteptare. Și noi omorâtorii stam palizi și tăcuți, Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriți. Ah, nopțile din suflet ce triste și amare-s! Simțirăm plini de groază o mână nevăzută Stând gata ca să scrie în noaptea grea și mută, Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel,
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Antereul lui Arvinte de Alecu Donici Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte Și antereul l-au gătit Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era acum prea scurt, Și nu asemăna nici cu un bun mintean. Se-ntâmplă și boieri de neam Care-ncurcând averea lor, Tot cu aceeași minte, Să o îndrepte vor Și fac ca și
Alecu Donici - Calul și călărețul
Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face
Alecu Donici - Vărul primare Vărul primare de Alecu Donici Sub lavițe-n cămară Toți șoarecii de frunte făcuse-odinioară Sfat mare între ei, La care hotărâse cu multă scumpătate, Ca în a lor cetate Să nu se-ngăduiască nici unul din acei Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic, Că șoarecul nevrednic Să-și cruțe coada sa, La întâmplări mai grele Cetatea va lăsa În prada mâței rele. Se vede că ei coada o au semn de trufie, Sau merit osebit; Precum la noi fu barba cu titlu de cinstit. Oricum pricina fie, A șoarecilor act Sub lavițe la tact S-au pus în împlinire. La următoarea însă obștească întrunire, Un șoarec fără coadă cu cei de frunte sta Și pricini cerceta. Alt șoricel cu laba vecinul își ghiontește Șoptindu-i: "Nu vezi, frate, ce rău ni se gătește! Cum poate fi primit Un șoarec prihănit În astă preacinstită de cozi lungi adunare? Și tu, bătrân ales, Păzești tăcere mare". — Păzesc tăcere, dragă, căci el mi-i văr primare. — Destul, am înțeles. Nici în vizunii, oare, Hatârul lege n-
Alexandru Macedonski - Strigătul inimii
Alexandru Macedonski - Strigătul inimii Strigătul inimii de Alexandru Macedonski Avântă-te, suflet, prin dulce cântare Și spune la lume, când este trădare, Ca s-o deșteptăm! Căci dulcea-ne țară trădată greu este; Române, la arme! Poetu-ți dă veste, Cu toți să luptăm! Învinge-vei oare? Nimic nu reține Torentul ce curge și spre mare vine, De însuși împins. Zdrobește odată și lanțul sclaviei, Iar după-aceea te dă bucuriei, Când tu ai învins! Vezi cine-n tăcere, pumnalu-și gătește! Vezi sub aste roze c-aspida-și târăște Un corp veninat, D-aceea acuma, la arme, române! Nimic decât lupta, alt nu-ți mai rămâne, Când ești oprimat; Când legea cea sanctă vedea-vei călcată... O lege prin lupte ce fu proclamată!... Nu! Nu vei tăcea; Sub stindardul țării, cu toți ne vom strânge; Călcătorii legii vor zace în sânge; Ne vom răzbuna! Române,-ți trebuie, spre a te conduce, Un cap unde mintea, mai mult va străluce, Și tu-l vei găsi! Un om ce renunță la tot pentru țară, Nu unul ce este o cumplită hiară Când poate
Alexandru Macedonski - Valțul rozelor
Alexandru Macedonski - Valţul rozelor Valțul rozelor de Alexandru Macedonski Pe verdea margine de șanț Creștea măceșul singuratic, Dar vântul serii nebunatic Pofti-ntr-o zi pe flori la danț. Întâi pătrunse printre foi, Și le vorbi cu voce lină, De dorul lui le spuse-apoi, Și suspină — cum se suspină... Și suspină — cum se suspină... Albeața lor de trandafiri, Zâmbind prin roua primăverii, La mângâierile-adierii A tresărit cu dulci simțiri. Păreau năluci de carnaval Cum se mișcau catifelate, Gătite toate-n rochi de bal, De vântul serii sărutate, De vântul serii sărutate. Scăldate-n razele de sus, Muiate în argintul lunii, S-au dat în brațele minciunii, Și rând pe rând în vânt s-au dus. Iar vântul tainic le șoptea, Luându-le pe fiecare, Ș-un valț nebun le învârtea, Un valț — din ce în ce mai tare, Un valț — din ce în ce mai
Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O ...