Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GOANA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 202 pentru GOANA.
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
... frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E ...
Ștefan Petică - La poalele crângului
Ştefan Petică - La poalele crângului La poalele crângului de Ștefan Petică 1900 Pe iarbă verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaș zbârnâie un cântec monoton și un toporaș galben întinde petalele lui lacome de sărutări spre mine. E lumină în aer, lumină multă și toate celea sclipesc, desfășoară o bogăție orbitoare de culori. Soarele trimite raze fierbinți cari-ți amintesc momente de profundă senzualitate... Ridic capul. Un nor cenușiu s-a înfipt în albastrul clasic, adânc al cerului, precum se înfige un cuget rău într-o inimă nevinovată. Sunt fericit. Senzații dulci mă năvălesc și pare că mă doboară, atât sunt de multe și atât sunt de intense. Sufletul meu zboară lin spre Dumnezeu, marele Pan, care pe toate le cuprinde și pe toate le simte. De pe mugurii plini de sevă se desprind sărutări sub îmbrățișarea caldă a razelor de soare, și sărutările zboară prin văzduhul clar și trezesc în minte-mi icoane de dragosti apuse. Iubirea veche, mare, puternică reînvie în sufletul meu pribeag. În noaptea accea, ah, cât n-am simțit eu în noaptea aceea! Sunt fiorii omorâtor de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era ...
... pornea nainte, Și ea mergând sporea. Iar ea fugea mai tare Și ori cu ce o alunga, Tot umbra nu se da. Când ostenit de goană, el îndărăt se-ntoarse, Atuncea ea din urmă cât cole îl luase. Așa-i acea nălucă, nătângă și fatală Ce pururea ne-nșală, Sub nume ...
... spor, Și alte lucruri zise culte... Dar omul nostru din popor Privi icoana minunată Și le grăi ca din topor Și mi-i luă la goană-ndată; Apoi la mamă-sa cătă În letargie cufundată... Iar când din plânset încetă -- Strigându-i: ,,mamă", în simțire, Prin farmec ea se deșteptă. Astfel ...
Alexandru Macedonski - Răsmelița morților
Alexandru Macedonski - Răsmeliţa morţilor Răsmelița morților de Alexandru Macedonski Domnea-n locașul vecinic o noapte-ntunecoasă, Și unul după altul, falangă fioroasă, Ieșeau de prin morminte scheletele de morți ,,Deschidă-ne iar viața lucioasele ei porți... Destul de când mormântul ne supse și ne roase", Striga învălmășită răsmelița de oase, ,,Destul de când ne-apasă mormântu-ngrozitor... Vrem viață, vrem lumină, vrem soare-ncălzitor." Și țestele prin iarbă dau fuga-nsuflețite, Purtate de schelete în grab' reîntocmite, Așa că cimitirul era ca un vârtej În care câte-o țeastă fugea după-un gâtlej, Iar deget după deget, și coaste după coaste, Urmau în goana mare ca oaste după oaste... Femurul, câteodată, un tibia prinzând, Da jalnice ocoale, trosnind și șchiopătând, Și-n groaznicul amestec, ciocnindu-se în cale, Albeau prin noaptea neagră coloane vertebrale... Claviculă și cubit, și metatars, și stern Păreau mișcate astfel de-același dor etern, Iar oasele cu-ncetul la rând înghesuite, Cu zgomot în schelete erau reîntocmite, Și glasul ce din toate țipa îngrozitor Era: ,,Vrem aer, viață, vrem soare-
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
... de mila frumuseții care-ți moare Zugrumată-n închisoarea vorbelor nencăpătoare. Și dac-ai putut alege și-ntrupa vreo icoană Din deșarta, viforoasa existenței tale goană, Cum vrei tu ca în pervazul altor minți, altă lumină Îmbrăcând-o, să rămâie tot icoana ta, senină? Fiecare în îngusta-i minte, când va ...
Alexei Mateevici - În dimineața duminicii
Alexei Mateevici - În dimineaţa duminicii În dimineața duminicii de Alexei Mateevici S-au dus dintâi acele două Mironosiți cu mirul lor; Era-ntuneric și prin rouă Mergeau cu pasul grăbitor. Vorbeau de cele petrecute, De zile pline de dureri, De pacea dimineții mute, În ziua sfintei Învieri. Și le era o groază mare Rușinea crucii s-amintească, A jidovilor blestemare, Nemulțumirea omenească. Batjocorirea relei goane Și plânsul celor credincioși, Ș-a crucii lui Hristos piroane, Și ghimpii frunții sângeroși... Își aduceau atunci aminte Cum L-au luat de la ostași Și în mormânt fără cuvinte L-au pus — departe de oraș. Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer zorește; Acum prin tainica scârbire Un gând dorit ne mângâiește... De prin desimile grădinii, Din rouratica verdeață, Le râd voios de-acuma crinii Ascunși în scutece de ceață. Dar ce-i aceasta? Ceața deasă Ca printr-un poruncit se pierde Ș-o strălucire luminoasă Aprinde-mprejurimea verde... Ce strălucire minunată! Venit-au. Iată și mormântul... Dar piatra lui îi răsturnată Și iar li se trezește gândul... O, unde-i El? Înuntru nime... Ce oare s-au fi săvârșit? Tăcere prin împrejurime... ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... Că nimeni nu s-alege De nu va fi bubos: Căci este cu dreptate Ca prin majoritate Rotund să meargă toate Sub cerul luminos! O goană-nverșunată Se va porni pe dată În lumea cea curată Pe bietul nesupus, Ce nu vrea să-nțeleagă Că trebuie o plagă Să fie țara ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... XII Nu-i oare vro părere, vrun joc al fanteziei Teribila icoană? Tu n-ai fost mort, jupâne? Sub masca letargiei Scăpat-ai viu din goană? A țării bucurie la patul morții tale Să fie o greșeală? Venit-ai iar în lume să-nfrunți cumplita jale Cu fața triumfală ...
... â€� Aicea a-ncetat... Ș-un ochi de disperare ținti pe o icoană A sîntei născătoare, zicînd : — „În orice goană A soartei te-am chemat !â€� — „Tata spunea odată c-aveam și noi moșie ; De ce-ați vîndut-o, mamă ? Că ...
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg Tot înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a rămas: Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș fi putut să fiu, Mă-nduioșez văzând ce