Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru I ÎNĂLȚARE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 55 pentru I ÎNĂLȚARE.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
... păgân și ispititor de tainele noastre să lipsească din besĂ©rică și să se depărtĂ©ze, pentru ca să nu vie urgiia lui Dumnezeu asupră-i și să va bântui; că și Moisi, când s-au suit în muntele Sinaii, ca să priimească tabelele legii ce i-au dat Dumnezeu, așa au poruncit ca să nu să apropie de muntele acela nice o hiară sau vreun dobitoc, iar de să va apropiia ... făcut de 33 de ani și 3 luni, a căruia hrană era vlăstarile copacilor și miiare sălbatecă. Și au venit cuvântu Domnului de i-au zis să lase pustiia și să meargă în părțile Iudeii să propoveduiască noroadelor pocăință. Și acolo mergea mulțimea jidovimei de-ș mărturisiia păcatele lor ... răspuns și le-au zis: Nu sunt eu acela, ci iaste să vie după mine, a căruia nu sunt eu vrĂ©dnic să-i dezleg curĂ©lele încălțămintelor lui, adecă nu pociu pricĂ©pe cum s-au născut. Adevărat, mai pre urmă s-au născut decât mine ca un ... Iată mielul lui Dumnezeu, carele rădică păcatul lumii. Acesta iaste Fiul lui Dumnezeu celui adevărat ce vă spuneam. Atunce au mers Hristos la Ioann și ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... nimic, începu a zice neguțătorul cel chiabur. Iată două pungi: nu crez să-ți dea altul mai mult. Și scoase pungile cu bani, i le puse în mână, luă oul și plecă. Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguțător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să crează ochilor. Și apoi unde se mai auzise ca un ou să se vânză cu două pungi de bani. Când se deșteptă ... de trebuințe și o luă către casă. Se tot temea și se tot uita în toate părțile să nu care cumva să vie cineva să-i ia pungile. Când ajunse acasă, trânti sacul jos și zise: - Iată nevastă, ce minune făcui eu cu oul ăla poznaș; vezi tu? - Văz. Dar ce ... ce zice acele slove de sub aripa găinei, pe care o păstrează în colivie tat-al lor. Dascălul deocamdată nu voi să crează ceea ce-i spuneau copiii; dară după ce-l încredințară, se hotărî să vie într-o doară, mai mult de hatârul lor, decât pentru vro ispravă. Când văzu ... mine, dascăle; dară cum aș face eu una ca asta? Ce va zice bărbatuÂmeu când s-o întoarce? - Orice va zice, iaca, tu să- ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri) Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 Note I Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a ... proces alta decât prin o simplă poruncă verbală dată agăi de oraș. La picioarele tronului se înșira treptat o boierime împărțită în diferite clase. Clasa I, poreclită grecește protipenda, fiindcă era compusă de cinci ranguri înalte: logofeți mari, vornici, hatmani, postelnici și agi, care singuri aveau dreptul de a purta ... lui Tantal. Deși acum era boier cu barbă, deși tolerat în ecpaeaoa [2] privileghiată, el făcea zâmbre, privind cu jale la jilțurile ministeriale; căci nu-i era permis să aspire decât la modestul scaun de șef de masă sau cel mult la scaunul de director de minister! Clasa III, miluită cu ... semnele alfabetului chinez. Clasa III visa la splendorile boierilor clasei II, neputând închipuirea ei să se ridice până la înălțimea olimpică a clasei I ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel ... În târgul de vremi statornicit, micul debitant știe ce marfă caută, știe ce trebuie mușteriului cunoscut și credincios: ba îi merge chiar înaintea nevoilor; chiar i le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o ... bună flanelă, vânătorului preistoric o pușcă și porcarului mărgăritare: o fi bună marfa dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le trebuie. Primitivului nu-i trebuie căldură pe spinare și pe pântece, pielea lui e-nvățată cu de toate; el are nevoie de zorzoane poleite, să și le pună-n ... niște întrebări din cale-afară de dificile. Ce diferență este între un amator și un artist? e greu de spus; dar desigur e ușor să-i ...
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... Extract din istoria misiilor mele politice de Vasile Alecsandri Cuprins 1 Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora 2 Napoleon III - Trei audiențe la Palatul Tiuilleriilor 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 Misia mea la Londra - Mareșalul Pelissier - Lordul Malmersbury 4 Prințul Napoleon - Contele Kisseleff — Marchizul ... învioșează prin farmecul zâmbirii sale fine și plăcute. Contele mă primi cu o simplitate afectuoasă, mă puse lângă dânsul pe canapea, citi scrisoarea domnească ce-i adusesem și apoi îmi zise: — V-aș complimenta bucuros pentru actul patriotic ce ați desăvârșit în țara d-voastră, dacă n-aș ști că ... cu acele ale lui Napoleon, contele trimise ca să invite în cabinetul său pe generalul Lamarmora, ministrul de război, și mă prezentă Excelenței Sale, anunțându-i totodată că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat cu o figură marțială, se ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... Și de acest obicei Moldova nu scapă..." Ureche, sub anul 1564 FEȚELE : RĂZVAN, țigan dezrobit SBIEREA, boier bătrân TĂNASE, cerșitor BAȘOTĂ, mare vătav DASCĂLUL TÂRGOVEAȚA I TÂRGOVEAȚA II TÂRGOVEAȚA III TÂRGOVEAȚA IV TÂRGOVEȚUL I TÂRGOVEȚUL II TÂRGOVEȚUL III FATA I FATA II SLUJITORI de la vătăvie O piață în Iași, în fund o biserică, mai încoace o piatră, în lături case. TĂNASE (șezând pe piatră ... rog a nu mă pune într-un hal cu toți țiganii... TĂNASE Dar acești bani, măi băiete, vor fi un lucru... furat. RĂZVAN Așa-i! Tocmai! Ai dreptate! Ai vorbit adevărat! Toți banii din țara noastră poartă, moșule, pe sine Semnul furilor ce-i pradă, pintre lacrimi și suspine, De la noi, de la opincă, de la omul cel sărman, Ș-apoi nu vor să ne-arunce în obraz ... galbăn și dă sacul lui Răzvan.) Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban... Acuma mă duc, băiete... Mare păcat că-i țigan!... (Iese.) RĂZVAN Bietul om!.. Ce fudulie! Ce vorbe late! Ce toană! Cineva, privind, l-ar crede că-i
... Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ... vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă, în felul de a se purta o asprime firească, și puneți în juru-i viața orientală alcătuită din despotism casnic și din trai patriarhal. Apoi pe un divan, ori în căruță de poștă, ori în rădvan, dacă-i dă mâna, faceți-l pe acest moldovan să lucreze, faceți-l să se miște prin țara lui. Imitația necugetată ne strică mintea și inima, și ... noastre. Și-ntr-adevăr că nimic din toate acestea nu găseam în dacul spătos care sta călare ca o stană pe calul lui; numai brațele i le vedeam mișcându-se, iar țipătu-i sălbatic nu semăna deloc cu glasurile eleganților noștri. Vă rog să mă iertați deocamdată de toate cugetările, observațiile și tablourile, căci și-așa mi-i ... ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și ... l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus ... simplu document, ca oricare altul, și fără altă pretenție - așa apar rîndurile de mai la vale. BUCUREȘTI Tipografia ziarului "Adevărul" str. Sărindar, 11 1907 Capitolul I Europa era deprinsă de atîția ani să știe că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizație între Statele balcanice, iubitor de pace ... țăranul îi cară întîiu arendașului partea acestuia la hambar sau la gară, și numai în urmă are voe să-și ridice și el partea ce i se mai cuvine și lui. Să nu uităm a spune că țăranii nevoiași, peste iarnă, cînd nu au de lucru și nu pot ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... criticul se supără grozav când cineva îndrăznește să facă vreo obiecție critică. Dar oare este în adevăr creațiunea lui Delavrancea așa de perfectă încât nu i se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept ... a visat ș-a vrut să întrupeze în scrierea sa de ceea ce a reușit să facă! De câte ori i-a venit să azvârle în foc tot ce-a scris, și cât va fi zvârlit!... Pe ce ne bizuim ca să ... chiar în el găsim greșeli. În dramele și tragediile istorice, adevărul istoric nu e tocmai observat. Romanii lui Shakespeare în realitate sunt englezi. Greșeala nu-i mare, dar este. Persoanele comice sunt exagerate. Uneori dăm și peste greșeli de logică. Așa, Hamlet, în vestitul monolog ,,A fi ori a ... mai înainte vorbise cu umbra tatălui său, care nu numai că trecuse granița morții, dar descoperise lui Hamlet și o mulțime de taine [1] . Nu-i vorbă, toate aceste neajunsuri sunt mici și arată mai mult dibăcia lui Louis Blane decât vreo greșeală a lui Shakespeare. Dar aici e
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... prin citirea vieții Macedoneanului, scrisă de Quint Curție? Care, dar, împărat, care domn nu trebuie să tremure dinaintea istoriei, acestui strașnic tribunal, ce are să-i judece cu aceeași nepărtinire precum odinioară egiptenii judecau pe regii lor ieșiți din viață? Dătătorul de legi, bărbatul de stat în istorie învață tocmelile ocârmuirilor ... a fost niciodată în lume, că virtutea mai totdeauna a fost prigonită în viață și că răsplata ei, cele mai multe ori, nu i-a venit decât după moarte. Cine nu trebuie să-și uite durerile și nemulțumirile, când istoria îi arată pe niște cetățeni vrednici de ... ne face privitori la luptele, la revoluțiile, la sfaturile, la serbările întâmplate de la începutul lumii; ea scoate din morminte pe strămoșii noștri și ni-i înfățișează ca vii dinaintea ochilor, cu toate virtuțile, cu toate patimile, cu toate năravurile lor. Ea, dar, ne leagă cu vecia, punând în comunicație semințiile ... și neprețuitul dar de a judeca cu nepărtinire faptele contemporanilor noștri, pe care noi nu avem curajul sau destoinicia de a-i cunoaște drept și adevărat. Studia istoriei, domnilor mei, a fost în toate timpurile ocupația de predilecție a oamenilor gânditori. Niciodată însă ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele Istoria ideilor mele [1] de Alexandru Dimitrie Xenopol I. E. Torouțiu, Studii și documente literare . Vol. IV. Junimea. (București: Inst. Arte grafice Bucovina, 1933), pp. 368-428 Note de Torouțiu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Izvoare 12 NOTE I A RIRIA Comment veux tu que Je comprenne Quand mon amour est si gĂ©ant Quand il me tire du nĂ©ant NĂ ... Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se poate, înflorirea minții de trunchiul de care se tine și să povestesc mai mult înșirarea logică ... dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatăl generalului Carol Scheleti, care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică fiul străinului. Acest botez a trezit ușor bănuiala protivnicilor familiei mele, mai ales ...