Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IARBĂ DE MARE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 277 pentru IARBĂ DE MARE.

Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle

... Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle Pescuitorii de perle de Cincinat Pavelescu D-a lungul umedelor stânci, Uitate-n mările adânci, Ca-ntr-un mormânt ce le înghite, Necunoscute nasc și mor, În ... p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin l-atinge Și sepii vin, meduze pier... Un crab pe umăr îi imprimă O clipă gheara lui de fier. Precum în vis numai s-arată, Vezi albe crânguri seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc Într-o pădure de coraluri Roșite-n sânge omenesc. Și mâna-i pipăie cu spaimă Și se tot lasă mai afund... Ce dacă drumu-i plin de chinuri Când perla albă stă în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința care-l mână Prin valul de-ntuneric suie Ca și un zeu c-o stea în mână. . . . . . . . . . . . . . . . . . Și voi, poeți, artiști sălbatici Ce răscoliți orice abis, Ca și pescarul ăsta, -n ... zare zace neștiut, Tot răsăritul aurorii, În coaja tristului trecut. Ca să găsesc și eu comoara Acestor flori ce nu mai mor, În marea plină de

 

Alexandru Vlahuță - Mamei

... sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la țară; Eu bat la sfinți mătănii, și-i pup, și-i rog cuminte, Cum blândele-ți povețe de mic mă învățară. Tu, palidă-n extazul înduioșării sfinte, Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la țară. Din cărți cu slovă veche și cu figuri frumoase, O lume ca de visuri, cu totul minunată, Mi-o scoți, și pe-ndelete începi a mi-o descoase. Cât farmec e-n această viață, adunată Din ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Boierii

... Ştefan Octavian Iosif - Boierii Boierii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Azi Curtea Veche e ruină goală... În cimitir zac negre cruci crăpate, Cu slove-adînci, chirilice, săpate, Doar ... tainei bate, De prin morminte umbre mari se scoală ! În șoapte, pe furiș, vin toate-n sală Și țin divan subt bolțile surpate. Boieri bătrîni de-acuma două veacuri, Ei pun la cale treburile țării ; Vor să trimită cărți de

 

Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia

... izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o ... răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează. Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc, Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiințează, Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune De la fiii României care tu o ai cinstit: Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tău ... soarta să-ncununi a ta dorință, Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași. Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare: Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat: Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare, De aceea al tău nume va fi scump și nepătat. În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit, Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V

... multă și mai tinerie, Numa bătrânii ceva-îndoială Avea pentr-a turcilor năvală. [3] Nici în zădar să temea, că iată, Să-aud de departe țipete dese: Pentrucă-avangarda spăimântată Care după bureți să dusese, De pe-un gruieți oblicisă-o mare Ceată de păgâni venind călare. Și-într-un suflet alergând acasă Striga: ,,Fugiți, că turcii vin, iacă!" Iar' laia țigănească fricoasă De spaimă nu știea ce să facă. Cu vaiete mari și cu plânsoare Căuta-încoace și-încolea scăpare. Adunarea noastră prenălțată, De-atâta zarvă cu rebelie, Abea-în urmă și ia să deșteaptă Ș-uitându-și de arme, de bătălie, ApucĂ  fuga cea sănătoasă Năzuind la tufa cea mai deasă. [4] Însă-acuma nu e cu putință CĂ­neva să scape, să să-ascundă ... Ș-acum avea chief să să și bată, Dar' ceata muntenească fuga-întinsă Ș-altul nu era nime cu care Să-ș' poată stâmpăra râvna mare. Însă, de-ar fi-inimă și vărtute La om, tot într-aceaiaș' măsură Cu gura,-o! câte și câte sute De viteji ar fi biruiți cu-o gură Atunci cel cu gura cea mai ...

 

Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului

... ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic. Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ăântuluiî Crăciun și toți sătenii, țăranii muncitori, se vor pune pe chef și veselie. Bucuria ... și să le cânte toate frumos și cumsecade. Și, cu cât mai multe colinde știe un flăcău, cu atât mai bine și cu atât mai mare trecere are el la oameni, care îl cinstesc binișor. Și mai întotdeauna flăcăii și băieții se gătesc așa de bine, că de Ignat, când se taie porcii de Crăciun, știu foarte multe colinde minunat de frumoase și pot să le zică vreo trei, patru deodată, ca într-un glas. Dar iată că vine Crăciunul cu toate rânduielile lui bisericești, după ... când a greșit, Domnul din rai l-a lipsit. Raiule, grădină dulce, Nu mă îndur a mă mai duce, De hodina ta cea dulce, De dulceața pomilor, De mirozna florilor, De scursurile apelor, ...

 

Gheorghe Asachi - Minciunile

... precum fac cii săraci, Purta-n umere desaci. Dar nu am însemnat Di-i femeie au bărbat! Mă mir d-acel venetic Și întreb atunci de nume. Stahia-mi răspunde: N lume Intrigă oameni-mi zic. În această țărnă bună Straturi samăn de minciună; De calumnie, de crezare, Grânul meu amestec are; Nâobosită-n lucru sânt, Dintr-un trec la alt pământ, Însă nicăire nu-i Ca pe malul de Bahlui, Pământ gras pentru minciune, De se face de-a minune. Ș-apoi tot aici, c-un preț Foarte bun, astfeli nutreț Să întreabă și să cată Ca o poamă delicată. Pentr ... coc, Încât toat-acea câmpie Au produs minciuni o mie. Cele ce cu ochii văd, Pipăind abie le cred. D-oameni îns-atunci o ceată, De minciuni nouă-nsătată, Case și copii lăsa, La cules se îndesa. Mândru-i fiecare spic, Dar denuntru nu-i nemic. De-a gusta toți să îmbie; Altul pune în cutie Trufandale înfoiete, La ținuturi le trimete, Văd colo femei frumoase, Deși ceva minciunoase, A ... A culege au mare dor Minciunele

 

Alexandru Vlahuță - Din prag

... nspăimântă întunericul de veci, Nentreruperea acestei liniști împietrite, reci: Să nu mai revin în viață niciodată?... Niciodată?... E grozavă vorba asta!... Limbă nemaidezghețată, Humă, nemaiîncălzită de simțiri și de idei! Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei. Viforoasă mi-e viața, și deșartă, și amară. Ce trudit mă simt sub cruda suferinților povoară! Mi-i greu capul, ca de-o noapte petrecută-ntr-o orgie. Parc-aș fi de-un veac pe lume... O paragină pustie... Spulberatu-mi-s-a pân și scrumul visurilor mele. Ș-acum gândurile toate, ca de plumb, mi le simt grele. Mi-a rămas inima rece și-mpietrită de durere, Și mi-i silă de-un prieten, de-un cuvânt de mângâiere, De-o privire ce-mi zâmbește veselă, de mine însumi. Aș voi să nu-mi întrebe nimeni cugetul și plânsu-mi. Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple... E ... Să mă întunec pe vecie?... Prea e crud. Să nu mai gândesc nimica, nici să văd, nici să aud? Să nu mai primesc văpaia soarelui de primăvară, Ori să-mi răcoresc viața la un amurgit de

 

Vasile Alecsandri - Toma Alimoș

... Ca cinci frați de la o mumă, Ședea Toma Alimoș, Boier din Țara de Jos; Ședea Toma cel vestit Lângă murgu-i priponit Cu țărușul de argint Bătut negru în pământ; Și pe iarbă cum ședea, Mândră masă-și întindea Și tot bea și veselea Și din gură-așa zicea: — Închinare-aș și n-am cui! Închinare-aș ... încinsul brâului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. Toma crunt se oțerea… Mane-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și punea. — Alelei! fecior de lele! Căci răpiși zilele mele! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea! Și cum sta de cuvânta, Mațele și le-aduna, În coșuri și le băga, Pe deasupra se-ncingea Și la murgu-i se ducea Și cu murgu așa grăia ... meu voinic! De-ai putea la bătrânețe Cum puteai la tinerețe! Murgul ochii-și aprindea, Necheza și răspundea: — Iată coama, sai pe mine Și de-acum te ține bine, Să-ți arăt la bătrânețe Ce-am plătit la tinerețe! Toma iute-ncăleca, După Mane se lua Și mereu, mereu striga ... ...

 

Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti

... e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare...    Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat?    Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu ... duci la glorie-mpărați, Noi, în sfârșit, de-atâtea fapte mari legați...    Ci lasă-le păcatelor de fapte mari, Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari Și scumpe clipele aceste, Când parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele ... privighetorile, De parcă plâng și florile De-atâta viers, de-atâta duioșie, Îmi uit de toat-a neamului robie: Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă; Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la toate pricepuți Și-n toate luptele biruitori, De bună seamă că au fost crescuți De mici în cântec de

 

Dimitrie Anghel - Două glasuri

... Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă ... lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri liniștit, cu ochii mari deschiși spre zarea de lună ce începea să rumenească cerul. Dar, în liniștea aceea nesfîrșită și întunecată, deodată un glas de durere chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>