Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LEGENDA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 105 pentru LEGENDA.
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
George Coşbuc - Cântece (Coşbuc) Cântece de George Coșbuc Cuprins 1 XXXI 2 XXXIV 3 XXXVII 4 XLII 5 XLIV 6 XLV XXXI Mama zice din Scriptură: Dacă doi prieteni ai, Vrând să dai a ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut Dă-o dar cui n-a cerut! Eu explic cuvântul mamei: Mamă, eu te-am priceput! Tu-mi ești dragă, tu și-o fată! Tu-mi tot ceri să te sărut, Ea nu-mi cere niciodată. Și, după scriptura ta, Ghici, pe cine-aș săruta? XXXIV Era în noaptea Învierii, Îngenuncheatului popor I se cânta legenda sfântă A marelui Mântuitor. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; ...
George Coșbuc - Ex ossibus ultor!
... George Coşbuc - Ex ossibus ultor! Ex ossibus ultor! de George Coșbuc Publicată în Povestea vorbei , 1896, nr. 8 (28 nov.) (cu titlul Legendă ). Titlul se traduce din latină prin: "Din mormânt se ridică răzbunătorul !" A fost un tânăr împărat – De la mișei a smuls ...
George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei; Nu vrea să-i vadă ochii sălbatici și mișei! Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist dintr-o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ, Dar ea de milioane de ori e Magdalenă ! Vampir, ...
... George Coşbuc - Inima mamei Inima mamei de George Coșbuc după o legendă franceză Era băiat frumos la chip și blând, El a venit acasă azi oftând; Și mamă-sa, văzându-l supărat, L-a ...
Gheorghe Asachi - Jijia Jijia de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție imitată dupre zicătoarea poporană Între Prut și-ntre Siret, Ce mai mult de ani o mie Apă limpede trimet Păn' la Dunăre-n cîmpie, Este-un lac, ca marea-ntins, De muncei umbroși încins. Nici un rîu din sînul lor Nu revars-a sale ape, Cu nutrețul curgător Acel lac ca să-l adape, Ci din fund nemăsurat Lacul crește nencetat. Acel lac, cînd este lin De vînt unda-i nu se-ncreață ; La ochi samănă deplin Cu un disc luciu de gheață, Sau cristal chiar, ce-a răsfrînt Bolta-azură pre pămînt. Noaptea, cînd te-apropiezi Către apele acele, În ceriu și în lac prevezi Stol de lucitoare stele, Luna jos și luna sus, Și-n lac cursu-i spre apus. Nu-nțelegi de-i adevăr Sau fantazie, au dacă Lacul suie-se spre ceriu Ver spre lac ceriul se pleacă, Că de cați în a lui fund Sameni mez în glob rotund. Așa, cînd e timp frumos, Ochiul tău se îngînează, Dar va fi mult inimos Milian cel ce cutează La lac noaptea a veni, Fără ...
Ion Luca Caragiale - Decadență
Ion Luca Caragiale - Decadenţă Decadență de Ion Luca Caragiale Puteți râde voi, tineri sceptici, cari ați aruncat sfintele credințe în schimbul științei profane. Eu sunt mâhnit de câte văz. Am fost la întrunirile opoziției în Craiova și în Iași, și mărturisesc drept că am ieșit adânc afectat de decadența moravurilor noastre politice. Asta e opoziția? Astea sunt întruniri de opoziție? Oratori cari vorbesc ca toți oamenii, liniștiți de parcă n'ar fi la guvern un partid adversar, desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu desăvârșire avânturile mari, să stingă focul sacru al pasiunilor politice. Unde sunt vremurile clasice ale liberalismului român? Unde e sala Slătineanu? Sala Bossel? Circul dela Constantin-Vodă? S'au dus toate ...
... penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi ...
... arată." ,,Călătorule mâhnit, Nu ți-e calul obosit?" ,,Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum". Călătorul se oprea, Nici că mai călătorea! Există o legendă a unei călugărițe ce a urmat în codri pe un om necunoscut și care a fost găsită moartă sub ...
... gustând eterna pace În taina măiestoasă a morții care tace, Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească Ș-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească... Sunt nume destinate, ca numele tău mare, Să steie neclintite pe-a Timpului hotare Și vecinic să ...