Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIPSI(PE CINEVA DE CEVA)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 180 pentru LIPSI(PE CINEVA DE CEVA).
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
... mea?... L-aș maltrata, desigur... M-ar irita apropierea lui așa de mult, încât l-aș acuza d-a dreptul că el, ocrotit de stăpânul destinelor omenești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui!..,, Ei bine, el — nu!... el mă poftește la un aperitiv... Admirabil caracter!... Gândind astfel, pe când el salută în dreapta și-n stânga cu cea mai senină amabilitate pe trecătorii cunoscuți, ajungem la Episcopie, tăiem drumul și intrăm la Tripcovici. — Două vermuturi franceze! comandă Iancu. Scoate punga din buzunar, apoi, din pungă, două ... ai putea dumneata, cu atâtea cunoștințe, să găsești altă slujbă? — Să-ți spun drept, monșer, mi s-a propus să-mi dea cineva o recomandație la primărie; dacă găsesc ceva serios, ca să am cel puțin siguri șapte-opt sute pe lună, înțeleg; dar ca să mai mă-ncurc, să-mi pierz independența pentru o mizerie, nu; asta n-o mai fac... Ce te uiți așa ... doamnei Verigopolu și să primesc a prânzi la dânșii. Deși a fost vorba că merg Ă la fortune du pot (adică, pe românește, să te mulțumești cu ce s-o găsi), amica mea cumpără fel
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... mi se tolănea d-a lungul spatelui?... Înțelesei că fericirea și libertatea mea periseră și, închizând ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se gândiseră că învățând carte multă vor ajunge bogați și fericiți, acei cari din întâmplare nu gustaseră farmecul mângâierilor și nu auziseră vorbă bună ... tovarăș d-ai lor țipând și bătându-și aripele smulse, prin curțile bogaților, mă gândesc că libertatea este dorul cel mai adânc al tutulor vietăților de pe pământ. Uneori închipuirile din lumea de odinioară mă adormeau cu capul pe bancă. Iacă viața mea. O luptă înverșunată între vis și realitate. Cel mai crud dușman, acela care mă deștepta din colțul de lângă un dulap negru. Dușmani mi-erau toți, fără știrea și voința lor. Anii de chinuri trecură încet. Capul mi se încărcă cu cunoștințe nesuferit de urâte. Învățam ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... 8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX Persoanele NAE GIRIMEA , frizer și subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU , ce-i mai zice și CRĂCĂNEL UN CATINDAT DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE Într-un carnaval, în București. ACTUL I ( Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade pe un scaun și dă un brici la piatră, fredonând ): „Și mă cere, mamă, cere. — Cine dracul te mai cere? — Și mă cere ... de la d. Nae..." Pe ușe nouă și cu una zece... PAMPON: Ei? prin urmare... IORDACHE: Ei! prin urmare, ștergea dungile cu doftorii, cu metaluri de-ale lor de la spițărie. PAMPON: Și cum a rămas? IORDACHE: N-a vrut d. Nae să facă scandal, măcar că era de un procuror ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară ... făcea poate greșala să țipe, și tâlharii o omorau, cum s-a și întâmplat în altă parte cu o babă, peste câteva zile. De mirare însă un lucru – popa avea un buiestraș minunat și două iepe de prăsilă: nu i le-au luat. Dar ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... făcut gospodar. — Ia, știi că nu m-ai învățat rău? Așa am să fac. Zicând aceste, se duce la dânsul acasă, își ia boii de-o funie și pornește cu ei spre târg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, și toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, și iarmarocul pe sfârșite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că așa îi era porecla, pentru că atâta odor avea și el pe lângă casă făcut de mâna lui). El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Mergând el cu Duman și Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci și pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele și la deal cu opintele. — Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot ... zăbovit la târg! — Apoi dă, bădiță; m-am pornit cu graba și m-am întâlnit cu zăbava. — Ei, ce veste ne mai aduci
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... în presa noastră se cheamă “un adevărat monument literar, menit a arăta străinilor că și românii noștri știu a lucra pe tărâmul dramatic și că sunt alături și în talente mari, ca în tot progresul, cu frații de ginte de la Senaâ€�. Un actor, mai puțin decât o mediocritate, lipsit de către vitrega fire de orice daruri, un om ce de-abia poate să citească, și care s-a apucat de meseria aceasta pentru că în nici un chip nu era vrednic de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele lui creațiuni de generâ€�. O actriță, ridiculă, necioplită, care nu poate vorbi pe scenă două vorbe de înțeles, care nu știe carte de loc, a cărei chemare în lumea aceasta era poate să fie o harnică cusătoreasă, sau și mai prost decât atâta, se numește â ... cuvine o luare-aminte în parte, și de aceea ne oprim asupra piesei Răzvan-vodă , acte în versuri, de d. Hăsdeu, împotriva căreia sunt destule de ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... care merge bine... Sănătatea. Și ațipi... ...Sura lipsește cu copilul de mult d-acasă. Leiba iese în ușa dughienii să se uite în calea ei. Pe ulița mare e o circulație vie, o neîntreruptă fâșiitură de roate pe răzoare [4] , acompaniată de ciocăniturile ritmate ale trapătului de potcoave pe luciul asfatului. Deodată însă circulația se oprește, și dinspre Copou se văd venind o grămadă de oameni, gesticulând și strigând foarte mișcați. Mulțimea pare că escortează pe cineva: militari, o streajă și fel de fel de public. La toate ușile dughienelor se înghesuiesc privitorii curioși. "Aha! gândește Leiba, a pus mâna pe un tâlhar!" Cortejul se apropie. Sura se dezlipește din mulțime și urcă lângă Leiba pe treptele crâșmii. "Ce e, Sură? întrebă el. - E un nebun scăpat de la Golia. - Să închidem dughiana, să nu dee peste hoi. - E legat acuma; dar adineaori scăpase. S-a bătut cu toți soldații.. ... s-ar fi crezut că a fost o cruntă răzbunare, sau fapta nebuniei religioase. În anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată executări de așa absurdă sălbaticie. Leiba tremura scuturat de un puternic acces de friguri și asculta aiurit. Apoi urmă
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor Iluzii pierdute. Un întâi amor de Mihail Kogălniceanu Prefață și cu duh umilit că toate numele din aceste file sunt închipuite, că n-am înțeles pe nimene, că tot este obștesc și nimică personal. ILUZII PIERDUTE Într-o seară de iarnă sau de primăvară, zău nu ți-oi ști spune, pentru că nu sunt astronom, dar știu că era în mart, era adunată o mică societate alcătuită de ... se hotărască a nu fi decât papagalul damei de gazdă. Acela care ar îndrăzni să arate vro idee neatârnată se pune în primejdie de a vedea pe gazdă că-i întoarce dosul: maniere toute neuve de faire les honneurs de son salon . Pruderia, dar și tirania stăpânei casei lipsea cu totul din societatea-modelă care o expunem cinstiților și învățaților noștri cititori, ce se alcătuiesc ... ca castelanele din veacul de mijloc erau judecătoare și, prin dulcele lor zâmbet, răsplăteau pe acei care se deosebeau mai mult, iar prin reflecțiile lor de bun gust, fine și drepte, înviau societatea. O adunare cât de ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind de-a lungul Gârcina, un sat și de munte, și de câmp; de munte, fiindcă nu se mai sfârșește, de câmp, fiindcă sunt casele foarte dese. Străbăturăm deci satul acesta sau, mai bine zis, această nesfârșită stradă de case țărănești, prin care cineva merge aproape două ceasuri cu credința, de la o vreme, că celălalt capăt trebuie să fie pe lumea cealaltă. În adevăr, până ce să ajungem la jităria despre miazănoapte, sudoarea ne înmuiase trupurile și ciuda ne cuprinsese sufletele. Băltoacele verzii, miasmatice și ... împănau drumul în lung și în lat, ne sileau la sărituri gimnastice și de preciziune peste golurile destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în el ceva din firea caprelor! O baie de ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... până ce cocoșii începură a vesti că vine alba în sat. A doua zi se înțeleseseră ei la cuvinte, și fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dânsul. - Tot meșteșugul este, zise hoțul într-una din zile, să ciordești, fără să te prinză cineva; să buzunărești și pe dracul, fără să te vază nici pui de om sau altă gadină; să n-apuce să cază și tu să găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu să iei și să păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând el că lucrurile îi merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci și la răcoare, ca să-și aromeze oarecum. Hoțul își așternuse ipângeaua. Deodată hoțul auzi miercăitul unui ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... lumânare și hai de ne du în odaie, s-o așteptăm. Fata stă la-ndoială. - Haide! se răstește d. Turtureanu... și toți trei intră, împingând pe fată-nainte. - Da ce e? întreabă bătrâna, ridicându-se de la vatră, unde sta stârcită. - Avem treabă cu fie-ta, cu Țâca... - Lipsește ceva dintr-o casă... știe ea ce lipsește, adaogă d. Lefter. - Vai de mine! boiarule, zice bătrâna... N-are Țâca obiceiul... La toate casele boierești o cunoaște pe Țâca... la toate cocoanele mari o știe pe Țâca... - Haide! nu mai lungi vorba, comandă d. căpitan Pandele, ș-aprinde! cât vrei să mă ții în picioare? - Iac-aprinz... Da nu se poate ... eu, pântru Țâca, poci să-mi pui mâna-n foc pântru Țâca... Poate, altă chivuță... Și zicând aceasta, baba a aprins o lumânare de seu ș-a trecut în odaie, urmată de boieri. Odaia are două paturi, o masă, o laviță, un scaun și o sobiță de tuci. Pe amândouă paturile, stau grămezi de haine, încălțăminte, pălării, șaluri purtate, pe sub paturi și pe laviță fel-de-fel