Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LOC DE ÎNTÂLNIRE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 75 pentru LOC DE ÎNTÂLNIRE.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... două-nsușiri a mele, Au fost mai mult pricina: glumeața mea vorbire, Și boiul meu ce-ți pare atâta de ciudat. La-ntâia întâlnire oricui eram plăcut, Și prea cu mulțumire mă priimea de slugă; La voi în toată vremea au trecere bufonii. Eu însă ce minciuna nu pot a suferi, Nu sunt deprins să laud ce ... Și după-nfățișare îmi pari de muncă bun? ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... compacte: Meso-românÄ­ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ­ în Serbia, maÄ­ ales în Dalmația, pe carÄ­ însă Ä­-aÅ­ slavisat apoÄ­ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ  numiții Macedo-românÄ­ și Istriano-româniÄ­ de astădzÄ­ sunt Daco-românÄ­, goniți în secolul IX din Pannonia de cătră MaghiarÄ­, de unde tot atunci alțÄ­ Daco-românÄ­ s'aÅ­ adăpostit în Moravia și s'aÅ­ slavisat acolo. Aceste douÄ• soluțiunÄ­, peremptorie după mine, vor maÄ­ fi ... al doilea: «Cine sunt Daco-româniÄ­ și Pannono-româniÄ­?» Acuma însă mÄ• preocupă o altă soluțiune, pe care n'am desbă-tut-o de loc până acì în trecut, și care e tocmaÄ­ cea maÄ­ importantă, căcÄ­ este punctul de plecare pentru tĂ³te cele-lalte. Cine sunt AlbanesiÄ­? UniÄ­ istorici și filologi, între carÄ­ și Tomaschek îÄ­ crede posteritatea vechilor IllirÄ­, rÄ•mașÄ­ nestrămutați ... sunt întâlnirile între Români si AlbanesÄ­ nu prin vocabular, ci prin particularități fonetice, morfologice și sintactice, carÄ­ nicÄ­ într'o ipotesă nu se pot împrumuta de la străini, nu se pot altoĂ­ în cursul timpului, ci datĂ©ză de

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... stăruie în Moftul român. Amuzarea și persiflarea mahalalei au mers multă vreme împreună. În germene, însă, apar, în Claponul, și Momentele. Sunt acolo trei schițe de încornorați, pregătiri semnificative pentru figurile de soți blajini sau comozi din Diplomație, din Tren de plăcere, din Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea ... astfel ca să culmineze în crize. Amintirile din teatre sunt însă, propriu-zis, tablouri sclipitoare de comedie. Anecdota e aleasă și stilizată teatral; personajele, oricât de fugitiv schițate, devin, în câteva replici, tipuri și caractere. Și, ca în povestirile de mai târziu, Caragiale arată și aici puterea lui excepțională de a încadra acțiunile în evocări fulgerătoare de vremi și locuri. Solomonescu, care e și cântăreț la Biserica dintr-o zi și artist dramatic, nu pronunță niciodată curat numele proprii străine și neologismele ... zece galbeni, că altfel n-ave țe munca astăzi; păcăleala cu chinoroz a ilustrului Pantazi Ghica, la un chef dinadins pus la cale de

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neaș­teptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul gene­ral, cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită ... adăpostit și voiam să mă întorc îndărăt. Era însă prea târziu. Locomotiva slobozi un șuier îndelungat și neagra umbră a ei cu șirul de vagoane dispăru de ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până ... firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură ... ceva nepriincios. Pascu nu-l vede. El se simte singur. Câtă vreme a fost în cătănie, adeseori și-a adus aminte de el. Muntele, turma și Scormon au fost prietenii din revărsatul tinereților lui. Acuma însă, de când a sosit acasă, parcă e sătul de

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... lui Damis ca să sfârșască lucru. CRISPIN:— Ei! Aceasta fiind deci, Valer, stăpână-meu, n-ari decât a-ș căuta într-alt loc norocu. LABRANCHE: — Ce, stăpână-tău? CRISPIN: — El îi amorezat tot de ace Anghelica, dar dacă Damis... LABRANCHE: — O! Damis nu va lua-o. Este o mică greutate.. CRISPIN:— și care? LABRANCHE: — Când tatăl ... nu vie vro câteva zile la M. Oront. îndată te agiung. (Să duc.) PERDEAUA A 4-LE ANGHELICA, LIZETA ANGELICA: — Așa, Lizeto, de când Valer mi-au discoperit pătimirea sa, o tăinuită măhniciuni mă usucă și, sâmțăsc că de voi lua pe Damis, îmi va scurta odihna vieții. LIZETA: — Ce om primejduincios esti acest Vaier! ANGELICA: — Cât sunt de nenorocită! Privești starea me Lizeto; sfătuiești-mă, te giur, ce trebui să fac? LIZETA: — Ce sfat poți d-ta aștepta de la mine? ANGELICA: — Acel ce ți-l va însufla interesul cari tu iei la aceea ce să atinge de mine. LIZETA: — Nu-ți poate cineva da decât douâ feliuri de ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... cu totul altfel de cum mă lăsase să cred prințul Preda: "Scumpului lingușitorului (coaxing) și necredinciosului meu prieten" - din care, de deasupra ramei vulgare furnizate de prințul decăzut, nu ieșea decât: "Scumpului... credinciosului meu prieten. (Pe rama inițială de bronz, din aceeași lucrătură veche, italienească, ca și cutia, prințul Preda realizase de asemeni vreo 40 de mii lei). Una din scrisori pomenea de-o întâlnire de la care ea lipsise - și era în chip de explicație și scuză: "...te-am despovărat astfel" - îmi traducea prințul din englezește și eu trebuia să ascult cuminte și să nu-l corijez, când de ... juridică a marelui avocat Georges Radu Șerban, grija lui economică, spiritul de ordine și de clarificare, exclusivismul tenace și absența oricărei posibilități de cruțare, de înțelegere, de iertare, au plămădit și-au făcut să răsară într-însa această floare a pasiunii ei nutrită de vântul tuturor insurgențelor intime, muiată de apă infinit de micilor jigniri cotidiene, de pleava, acumulată cu încetul, a tuturor decepțiilor fără aparență gravă, nici serioasă, fără nici un fel de ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... Bărbatul, roș ca un bujor îmbobocit, își caută nevasta prin salon și, nezărind-o, se repede pe urma ei, în vreme ce aghiotantul se apropie de dama care poartă rochie de catifea vișinie.) ROCHIA DE CATIFEA (foarte grațioasă) : Unde-oi scrie că-ți mai aduci aminte de prietene și că te apropii de ele! AGHIOTANTUL: Doamna mea, am avut totdeauna de mare plăcere a mă g[...]n compania d-tale, și dar... ROCHIA DE CATIFEA (iute) : Și dar, vii să mă poftești la cel dintâi contradans?... Primesc cu mare mulțumire. (Făcând loc pe canapea.) Pune-te lângă mine, că am să-ți vorbesc multe. AGHIOTANTUL (în parte) : Am pățit-o. (Se pune pe canapea, fără voie, și ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de complimente zboară împrejurul damei de la clavir.) DAMA DE PE JILȚ: Romanța e de minune; dar sunt foarte intrigată de a ști cine-i acea Margărită atât de frumoasă? DAMA

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion, tânărul nostru poet urmă metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături era DhmosqnhV, SojĂ„lhV, EÎripdhV și "OmhroV ; de aceștii, Hrisoverghi nu se folosi, pentru că la 1827, ieșind de la părintele singhel, intră în pansionul lui Muton, francez, om destul de învățat pentru atunce, care, predându-i principiile limbii franceze, îl puse în stare de a citi cărțile moderne și folositoare scrise în această limbă și de a putea, prin mijlocirea lor, câștiga ceva idei despre geografie, istorie, literatură și poezie moderne, care în pansioanele grecești nici nu se pomeneau ... adâncă ce o avea din fire și pe care acum o arătă în prieteșug și amor tocmai în vrâsta când în vine circulează foc în loc ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... de a izbuti îl făcuseră să se dezbere un lung șir de ani? - căci firesc nu era ca o asemenea năpârleală să fi avut loc de ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... demonul atrage pe sinucigaș spre a-i răpi sufletul, că-l urmărește pretutindene până la ultimul mo­ment, măgulind și ațâțându-i plăcerea de a muri. Eu mergeam repede pășind tot înainte, când deodată m-am oprit în loc de o putere ce-mi apăsa umărul. — Stai, unde te duci? Vină după mine! strigă o voce în­grozitoare. Întorcându-mă, văzui înaintea mea un ... negru. Prin pâcla viscolului nu era cu putință de a-i cunoaște fața, dar am simțit în el o putere predominantă, care pe loc mi-a inspirat supunere. Nu este scăpare de dânsul, gândeam în urmă, trebuie să fie vreun sergent de poliție, care prin instinctul său practic ghicește gândul unui crimi­nal și mă duce la secția poliției. Deci fără vreo împotrivire îl ur­mai. Unde ... am intrat în o tindă întunecată. El mergea tor înainte, iar eu după dânsul, până ce am ajuns la altă ușă în care el lovi de câteva ori cu pumnul. Ușa se deschise și eu m-am văzut într-o odaie de tot întunerică, căci era luminată numai de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>