Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOCUINȚĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 121 pentru LOCUINȚĂ.
Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)
... pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință; nu aceștÄ›a oare Îi zici tu nemurire-n febrea delirului? Și pe speranți, pe cari le dezminte putrezirea, Bunuri sigure-ai dat ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt Caragiale, pe scurt de Paul Zarifopol Douăzeci de ani de la moartea lui. Nu toți oamenii sunt egal de vii. Niciodată nu am simțit atât de tare acest fapt, cum l-am simțit la moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
... 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate ...
Traian Demetrescu - Doi bogați
Traian Demetrescu - Doi bogaţi Doi bogați de Traian Demetrescu M-a dus avarul să-mi arate Întregul său tezaur, Și mi-a deschis o ladă plină Cu aur... aur... aur... Privindu-mă cu ochi ironici Mi-a zis: „Arată-mi mie Și tu, acum, dacă se poate, Atîta bogăție!â€� Atuncia, ca să-mi sting în suflet Sarcazmul și amarul, Și să-i arăt că de cît mine E mai sărac avarul; L-am dus grăbit spre locuința, Spre raiul dragei mele, Și-am zis avarului: „Privește Furiș printre perdele!â€� El s-a uitat: pe-o pernă albă Dormea iubita dusă, Și-n jurul ei plutea un farmec De liniște nespusă... Ne-am dus în urmă fiecare Spre scumpul său tezaur: Eu la iubita mea, — Avarul Spre lada lui cu
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu
Urmuz - Isma%C3%AFl şi Turnavitu IsmaĂ¯l și Turnavitu de Urmuz IsmaĂ¯l este compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate. Înainte vreme creștea și în Grădina Botanică, iar mai tîrziu, grație progresului științei moderne, s-a reușit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză. IsmaĂ¯l nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 ½ dimineața, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoțit fiind de un viezure de care se află strîns legat cu un odgon de vapor și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu, după ce mai întîi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămîie… Alți viezuri mai cultivă IsmaĂ¯l în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreține pînă au împlinit vîrsta de 16 ani și au căpătat forme mai pline, cînd, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinstește rînd pe rînd și fără pic de mustrare de cuget. Cea mai mare parte din an, IsmaĂ¯l nu se știe unde locuiește. Se crede că stă conservat într-un borcan situat ...
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă Răzbunarea lui Statu-Palmă [1] de Vasile Alecsandri Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot. Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte, Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor. Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte O gândire-ntunecată se întinde ca un nor. „O cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“ „Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“ „Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă, Ș-apoi știi tu că Pepelea vornicel i-au fost de nuntă!...“ Urieșii, stând pe coate, au trântit un hohot mare Cât s-au răsunat pământul într-o ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în repedea-i silință Și cade, se sfăramă p-adânc prăpăstios. Pe poalele de ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... au învins, Și simt ochi-mi că se împlu de un patriotic plâns. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Văd o veche monastire, sfânt azil de pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet gândul meu a deșteptat, Spre locașul mântuirii pașii mei a îndreptat. În aceste ziduri sfinte unde Domnul ...
... ochii, c-o adâncă suspinare Zice: “Oh, cât e de mare mânia lui Dumnezeu! O, tu sfântă, prea-înaltă, ființă misterioasă! Tu care ai locuință în acest cer înfocat, Dumnezeule cumplite! de ce mâna-ți mânioasă Preste noi nenorociții cu urgie-ai apăsat? Care fu a noastră vina ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ...