Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNGI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 1006 pentru LUNGI.
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855 Suvenire din 1855 de Vasile Alecsandri Lui Ion Ghica Amice, În cumplitele catastrofe de la Sedan și de la Metz, doi oameni nenorociți, mareșalul Bazaine și generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulații din istoria militară a lumii. Acești doi capi de oaste, dintre care unul, mareșalul Bazaine, implicat într-un proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite ...
Ștefan Petică - Nopțile de legende
Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900 Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...
Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară- ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...
Cincinat Pavelescu - O epigramă
Cincinat Pavelescu - O epigramă O epigramă de Cincinat Pavelescu La o șezătoare literară la Tulcea, îmi amintesc organizată de Soc(ietatea) Scriitorilor Români scriitorul N. Dunăreanu, citise, între alții, o nuvelă lungă, nesfârșit de lungă. Se părea că nu se mai isprăvește. Publicul tulcean... ce să-ți mai spun? mort pe jumătate, era în agonie... Într-un târziu, Dunăreanu a dat Dumnezeu și a terminat... Ca să mai înviez puțin auditoriul, adică să-l readuc la simțiri, am apărut pe scenă și am citit epigrama aceasta: Când a-nceput nuvela Dunăreanu, Era la cârmă încă Brătianu, Când a sfârșit nuvela... Dunărescu... Venise generalul Averescu... Probabil că epigrama asta, care-i plăcuse mult ilustrului general pentru care eu am un adevărat cult, l-a făcut să-și aducă aminte de mine cu atâta bunăvoință. De altfel, primulministru avusese raporturi de prietenie cu tatăl meu... Dar să revenim la chestie... Ne-am luat cu vorba. Să presupunem acum că în adevăr aș fi fost numit director general, ce s-ar fi întâmplat? Mărturisesc sincer că emoția mea ar fi fost enormă. Să revăd pe toți marii noștri artiști pe care i- ...
... puie, în umbra delicată, Doi ochi plutind albaștri în lacrima-nfocată; Orpheu, dacă pe tine, zmintitul tău amor, Te-ar fi făcut să cauți un lung cântec de dor...; Orpheu, îți găseai dorul cântat într-o tavernă Și tu, Rembrandt, modelul plângând pe-o neagră pernă. Cântă... De la masă o ... și-n corp și-n suflet și nu sunt nicăieri; Un zâmbet printre lacrămi e raza cea din soare Ce vesel se răsfrânge pe-un lung câmp de ninsoare. Și când gândesc că-n lume sunt suflete menite În veci de blânda rază a nu fi încălzite, Când văd ...
Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
George Topîrceanu - Acceleratul
... păsărele... Reci și palide-n senin Se ivesc deasupra stele. Și deodată, dintre dealuri Se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton, Ca un murmur lung de ape Revărsate peste maluri... Crește-n luncă, mai aproape, Umple văile vecine De răsunet mare... Vine!... Fulger negru... trăsnet lung Dus pe aripi de furtună, Zguduind pământul tună, Zările de-abia-i ajung... Parcă zboară, Parcă-noată. Scuipă foc, înghite drum, Și-ntr-un valvârtej ...
George Topîrceanu - Balada morții
... Anii trec ca apa... El era drumeț sărman Muncitor cu sapa. Oamenii l-au îngropat Într-un loc aiurea, Unde drumul către sat Taie-n lung pădurea. Și de-atunci, lângă mormânt, Plopi cu frunză rară S-au zbătut ușor în vânt, Zile lungi de vară. Soarele spre asfințit Și-a ...
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni
... Amețit de zare multă, Strânge frâul fără veste Și-mpietrit pe cal ascultă. Nici o șoaptă... nici un ropot... Numai din adâncuri sure Vine vuiet lung de clopot Peste-ntinderi de pădure... Lung îi sună în ureche, Pe când el cu grijă scoate Pântecoasă ploscă veche Din desaga de la spate. Și cu plosca ridicată, Zugrăvit pe cerul ...
George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă
... Așternând pământului Haina ei cu trenă lungă De culoarea vântului, S-a ivit pe culme Toamna, Zâna melopeelor, Spaima florilor și Doamna Cucurbitaceelor... Lung își flutură spre vale, Ca-ntr-un nimb de glorie, Peste șolduri triumfale Haina iluzorie. Apoi pleacă mai departe Pustiind cărările, Cu alai de frunze ...