Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MOARĂ DE VÂNT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 348 pentru MOARĂ DE VÂNT.
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să ...
... copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,, De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și ... că visez... Dacă visez, te-ndură, rămâi la al meu piept Și fă ca pe vecie să nu mă mai deștept". Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul...,,Copile! n-o să mântui? Căci ... repezi. Oriunde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii." Ea mânile-amândouă le pune pe-al lui creștet... Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin visătorii copaci de
George Coșbuc - Toamna (George Coșbuc)
... George Coşbuc - Toamna (George Coşbuc) Toamna de George Coșbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Și geme și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine și ... și urlă, Că-și simte pierirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Și-i rupe veștmântul Și părul i-l smulge Și ... regele codru, Din ultima viață Suspină văzându-și Pustiul, și geme Și cade pe spate Și moare cu fruntea Pe pieptul naturii Și moare natura De
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade ... Dragul mamei copilaș, Multe-n lume spune-ți-aș, Dar mă tem să nu mă lași, Ci mai dormi, mări, un pic Că ești crud de ani și mic, Dormi la umbră, dormi în pace, Că mama ție ți-a face, Sub cel tei bătut de vânt, Pătișorul la pământ; Multe-s rămurelele, Tot or bate stelele, Iară luna va străbate Dulcea ta singurătate, Iar când vântul v-aromi, Mândru mi te ... ...
... ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune ... de viță, Flori de crâng pui în cosiță Și pe-alesul tău visându-l Treci prin văi, cu blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte Vine-nfiorat ca vântul Cu o sută de picioare Cu mugiri șuierătoare, Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc! Prahova năvalnic sare, Neștiind aceasta ce-i. Pletele-i rămân răzlețe, Ochii plini de spaimă-i are Și cu pieptul gol s-aruncă Peste liniștita luncă Părul ei sunt valuri crețe, Spuma albă-i pieptul ei! Te-ai speriat ... dacă vei trece! Uite, parcă-l mișcă vântul! Să ne-ajute Domnul sfântul! Uite-acum, să nu ne vadă Am scăpat! dar ce fiori! Dar de ce-ți astâmperi pasul? Prahova, de ce te miri? ...
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul
... Brâncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! Adevăr e c-ai chitit Pân-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție? Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut [5] Făr-a-ți fi de mine teamă, Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!" ,,De-am fost bun, rău la domnie, Dumnezeu singur o știe; De-am fost mare pe pământ, Cată-acum de vezi ce sânt!" ,,Constantine Brâncovene! Nu-mi grăi vorbe viclene. De ți-e milă de copii Și de vrei ca să mai fii, Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească." ,,Facă Dumnezeu ce-a vrea! Chiar pe toți de ... Să n-aveți loc de-ngropat, Nici copii de sărutat!" Turcii crunt se oțereau Și pe dânsul tăbărau, Haine mândre-i le rupeau, Trupu-i de piele jupeau, Pielea cu paie-o umpleau, Prin noroi o tăvăleau, Și de-un paltin o legau Și râzând așa strigau: ,,Brâncovene Constantin, Ghiaur vechi, ghiaur hain! Cască ochi-a te uita De
... fiu acolo-n tihnă: Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri. În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă, Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită, Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită. Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă. N-o să-mi pese ... nspăimântă întunericul de veci, Nentreruperea acestei liniști împietrite, reci: Să nu mai revin în viață niciodată?... Niciodată?... E grozavă vorba asta!... Limbă nemaidezghețată, Humă, nemaiîncălzită de simțiri și de idei! Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei. Viforoasă mi-e viața, și deșartă, și amară. Ce trudit mă simt sub cruda suferinților povoară! Mi-i greu capul, ca de-o noapte petrecută-ntr-o orgie. Parc-aș fi de-un veac pe lume... O paragină pustie... Spulberatu-mi-s-a pân și scrumul visurilor mele. Ș-acum gândurile toate, ca de plumb, mi le simt grele. Mi-a rămas inima rece și-mpietrită de durere, Și mi-i silă de-un prieten, de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești vietățile undelor și le arunci în ochiurile plășilor late, vânturile tale ... nu era lămâie mai galbenă și mai parfumată ca părul ei despletit, nici cicoare mai albastră și mai învoaltă ca ochii ei limpezi și blânzi. De adormea, caprele îi mângâiau obrajii ș-o trezeau în glasul păsărilor care se certau sub boltele de viță. Privirile i-alunecau pe poteca de argint trasă ...
Alexandru Vlahuță - Tu ești poet
... Alexandru Vlahuţă - Tu eşti poet Tu ești poet de Alexandru Vlahuță Eu vreau cântări de veselie. Că tu ești trist, ce-mi pasă mie? Nici vreu să știu de ce te doare, De grijile ce te frământă, De inima ta care moare... Tu ești poet, deci cântă. De te urăsc, de te sfâșie Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie? Zâmbind, tu rănile-ți ascunde, Și-n stele sufletu-ți avântă, Cui te lovește, nu-i răspunde ... du-mă-n alte lumi, senine, Căci singura-ți chemare sfântă E să mă-nveselești pe mine; Tu ești poet, deci cântă. Iar dac-un vânt de
... a aflat De s-a-mpreunat, Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare? Arzi în foc nestins, De noi trei aprins. Și te fă tăciune Și te fă cărbune Cu-arapi de vroiești Ca să te iubești!" Focul s-aprindea, Vreascurile-ardea, Para se suia, Chira, vai de ea! Gemea și plângea, Trupul își frângea, Și amar zicea: Frățiorii mei, Mă rog la tustrei, Faceți-vă milă De-o biată copilă. Ah! mă doare foarte! Ah! mă tem de moarte Fie luminată, Fie-ntunecată! Vai ș-amar de mine, Iată moartea vine, Vine, se repede Și nime nu-mi crede! Măiculița mea, Ce pedeapsă grea! Focul mă cuprinde, Carnea mi-o aprinde; Maică ... Para pâlpâia, Fumul se-nvârtea, Iar când trupul ars Cenușă-a rămas, Frații câte trei, Șerpii Dunărei, Oasele strângeau, Cenușă-alegeau Și-n vânt o zvârleau: Și astfel grăiau: ,,Oase păcătoase, Pulbere de oase! Mânca-v-ar pământul Și v-ar duce vântul Peste nouă mări, Peste nouă țări, În pustiu golit Și nemărginit!" [5] ↑ Negreșit aceste ... de ...
Panait Cerna - Floare și genune
... Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești ... desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă ... care-a vieții spaimă o mărim: Ce-i moartea? Pentru ce împărățește? Ce ne așteaptă mâine? Mai târziu? Ce-i taina care pururi izvorăște De dincolo de leagăn și sicriu? Și astfel viața ni se risipește; În mâna care tremură de teamă, Paharul darului ceresc se varsă Și, până să-l lipim de gura arsă, E gol – sau plin de ...