Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MOD

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 165 pentru MOD.

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"

Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Concertele simfonice Peters

Ion Luca Caragiale - Concertele simfonice Peters Concertele simfonice Peters de Ion Luca Caragiale În Epoca , 1869, 4 decembrie, p. 2, la rubrica „Litere-Artă-ȘtiinÈ›ăâ€�, cu semnătura: Ion . În Opere , III, 1932, la Addenda , p.231. Duminica viitoare începe în sata Ateneului o serie de concerte simfonice sub direcÈ›ia cunoscutului È™ef de orchestră d.Peters. Ne putem recomanda îndestul publicului amator de muzică bună aceste producÈ›iuni artistice. La Peters e vădit că interesul succesului artistic domneÈ™te, iar nu succesul intereselor materiale. Peters e înainte de toate un artist în adevăratul sens al cuvîntului, un artist conÈ™tiincios, capabil È™i pasionat de arta lui. El începe modest È™i fără multă reclamă, È™i nu mă îndoiesc că va găsi ceea ce caută — aprobarea amatorilor inteligenÈ›i. Iată, avem, prin urmare, la BucureÈ™ti, două orchestre pentru concerte simfonice: Una Peters È™i alta Wachmann. Asta e bine. DeÈ™i, în mare parte, compuse de aceleaÈ™i elemente, cele două orchestre se vor deosebi, în producÈ›iile lor, prin gustul de alegere a repertoriului È™i mai ales prin modul de interpretare. Fără îndoială, concertele d-lui Wachmann au lăsat ...

 

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet

... rămâne poate în minoritate în Senat. Ce s'a întâmplat oare acum de curând care să facă a periclita într'un mod așa de neașteptat o pozițiune până astăzi așa de strălucită și așa de puternic întemeiată ? Un mic, foarte mic fapt s'a întâmplat ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum se naște o revistă%3F

... Dumitru Marinescu’’ Trebuie să spun drept — toate bucățile din sumar erau absolut originale. Și studiul meu, Teatrul la chineji, îl alcătuisem într-un mod foarte original din citatele găsite într-o dare de seamă a unui jurnal francez de provincie, tradusă după un jurnal american, asupra unei ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum se naște o revistă

... Dumitru Marinescu’’ Trebuie să spun drept — toate bucățile din sumar erau absolut originale. Și studiul meu, Teatrul la chineji, îl alcătuisem într-un mod foarte original din citatele găsite într-o dare de seamă a unui jurnal francez de provincie, tradusă după un jurnal american, asupra unei ...

 

Ion Luca Caragiale - Despre Macedonski

... popular. E vorba de “Excelsior, poesii de d-nul Alexandru Macedonskiâ€�. Excelsior… Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană. Am avut săpunul Excelsior; savantul meu amic, tânărul profesor de istorie la Facultatea de litere, d. Neculai Iorga, un alt Pic ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și Politica

... și o asigură pe căile grele către un viitor al cărui capăt și termen numai Dumnezeu îl poate cunoaște. Ca literat dar, primit într-un mod așa de cordial în sânul marelui partid conservator, ridic acest pahar în sănătatea ilustrului fruntaș care lipsește dintre noi și care ar fi dat atâta ...

 

Ion Luca Caragiale - Meteahnă

... de la dar însă încolo, lua aerul dulceag și tonul duios. Așa m-a făcut să-mi petrec luna de vilegiatură într-un mod foarte plăcut. Cu câteva seri înainte de a ne despărți, când începuse să mă cam plictisească, mi-a vorbit despre tricolorul ...

 

Ion Luca Caragiale - Paradoxal

Ion Luca Caragiale - Paradoxal Paradoxal de Ion Luca Caragiale N-am înțeles niciodată paradoxele prietinului meu, domnul Teofil. D-sa judecă toate d-andoasele; pentru fiecare împrejurare, la care suntem obicinuiți să dăm o explicare găsită gata, fără să ne mai batem capul a umbla după invențiuni originale, Teofil găsește o explicare cu totul deosebită. În toate este extravagant — dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, și viceversa. De exemplu, alaltăseară l-am văzut făcând ceva, care m-a pus în mare mirare. Exprimându-mi acest sentiment al meu, d. Teofil s-a apucat să-mi facă o teorie ridiculă asupra datoriei ce are societatea față cu virtuțile și vițiile individului. Să vedeți modul lui paradoxal. El susține că virtuțile sunt pavezele și armele individului în lupta sa cu societatea, iar vițiurile îi sunt părțile descoperite și vulnerabile. De aci amicul meu conchide, cu spiritul lui sucit, că societatea n-are nici o nevoie să combată vițiurile indivizilor și să le încurajeze virtuțile — ...

 

Ion Luca Caragiale - Principii și vaccină

... trecute, județele de jos ale Olteniei, o parte a județului Oltul și întreg județul Teleorman au fost bântuite, acesta din urmă într'un mod înfiorător, de epidemia variolei. Astăzi încă, deși răul merge descrescând, mulțumită măsurilor energice pe care le-a desfășurat serviciul sanitar, nenorocitele populațiuni dela ...

 

Ion Luca Caragiale - Succesul "Moftului român"

... fi bine! Cu așa brutari conștiințioși, desigur că opinia publică trebuie să fie destul de bine hrănită. Și iată dar ceea ce explică într-un mod neîndoios succesul Moftului român. De la apariția lui, acest organ, care tinde a fi formula exactă a opiniei publice române, a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>