Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NAȘTERE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 160 pentru NAȘTERE.
George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...
George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă
... locului. Un țânțar, nervos și foarte Slab de constituție, În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. Când deodată un erete, Polițai din naștere, Peste baltă și boschete Vine-n recunoaștere Cu poruncă de la centru Contra vinovatului, Ca să-l aresteze pentru Siguranța statului... De emoție, în surdină ...
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc Odă la pavilionul grecesc de Ion Heliade Rădulescu Închinată nației grecești Norod războinic, fii ai libertății! A ta credință ș-a ta statornicie Și-nalț-a lor colore pe pavilionul tău. Crucea întraripată p-a vânturilor aripi Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă. Pavilion fericite, arbure al credinței, Simbol al libertății care este Hristos! Frumos ești tu în ochii-mi! falnic fâlfâi în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefață
... rol important jucau pe atunci glasul și cobza lui: societatea înaltă de atunci, negustorimea și poporul se nebuneau după lăutari, cari le cântau de la naștere și până la groapă — la botez, la nuntă, la înmormântare, de dimineață, toată ziua și toată noaptea: era un adevărat cult pentru muzica greco ...
Ion Luca Caragiale - High-life
... de Ion Luca Caragiale O țară eminamente agricolă trebuie să aibă un high-life. Ce este? ce numim high-life? Este crema unei societăți. Ca naștere? — nu. Ca talent? — nu. Ca avere? — nu. Ca onestitate? — nu. Ca bravură? — nu. Atunci... ca ce? Știu eu? Poți fi ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o întrebuințare mai demnă a puterilor mintale, mai isteață, și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice ...
... Vasile Alecsandri - Olteanul Astă vară am vărat Colo-n muntele cel nalt, Cu luna, cu soarele Și cu căprioarele, Că din naștere-s muntean, Iar din botez sunt oltean. Căprioare surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului Să văd matca Oltului. Oltule! pe malul tău Crească ...
Vasile Alecsandri - Sfârșitul iernei
Vasile Alecsandri - Sfârşitul iernei Sfârșitul iernei de Vasile Alecsandri S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii [1] . Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde; Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde. Pâraiele umflate curg iute șopotind, Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind. O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde! În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel, Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare, Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare, După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit, Aprind un soare dulce în sufletul uimit! ↑ Românul caracterizează sub forme poetice sau glumețe toate variațiile timpului. Astfel, îi place a numi zilele Babei, zilele cele dentâi ale lunei mart ( giboulĂ©es de Mars ), pretinzând că ele sunt nesuferite, ca o babă care se ceartă necontenit, și plânge, se bocește și nu lasă pe nime în pace. Însă adevărata denumire de zilele Babei e ...
... o față crudă și bestială care își ascundea gîndurile subt pleoapele închise de somn. Eram doi străini împrejmuiți de larg pustiu, doi inși îndepărtați prin naștere, făcuți din alte întîmplări, doi oameni din cari unul încredințase viața și averea celuilalt. Asupra somnului, cînd mintea călătorește în lumea viziunilor și mînele moi ...