Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEMERIT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 45 pentru NEMERIT.
Titu Maiorescu - Observări polemice
Titu Maiorescu - Observări polemice Observări polemice de Titu Maiorescu 1869 I — A critica este ușor; e greu a face mai bine. — Fără îndoială. Dar de aci nu urmează, precum par a crede cei ce ne întâmpină cu asemenea opinii noi, că a critica este de prisos. Ușoară sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... ale noastre, potrivindu vrĂ©mea și anii, de au scris acest lĂ©topiseț, carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
Titu Maiorescu - Direcţia nouă în poezia şi proza română Direcția nouă în poezia și proza română de Titu Maiorescu 1872 I - Poezia Alecsandri, Eminescu, Bodnărescu, Matilda Cugler, Șerbănescu, Petrino' Sunt întrebări care în starea normală a unei societăți nu există, dar care, o dată născute, se impun atenției tutulor și cer neapărat un răspuns de la cei ce se gândesc la interesele publice. Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru a ridica și a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcină care cere și consumă neîntrerupt puterile vitale ale unei națiuni. Va putea să pășească în lucrare pașnică pe aceeaș cale pe care civilizația apuseană a adus atâta bine omenirii? O parte a răspunsului atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi, direcție a cărei manifestare este literatura în înțelesul cel mai larg al cuvântului. Pe când în lumea noastră politică neliniștea a ajuns la culme și totul pare întunecat în confuzia unor tendințe lipsite de princip, se dezvoltă, alăturea cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... și să dăm filosofilor celor bătrâni, carii numai ce au pomenit și au scris de adevărul ființelor și măcar că mai la multe n-au nemerit de a grăi de firile lor adevărul, iar încăși destul că tot au pomenit și au scris de adevărul ființelor și măcar că ...
... întâmplare ori dinadins? DRAGOMIR (întorcându-se spre ea): Dinadins?... Ce nu ți-e bine?... De ce să merg dinadins? ( lui Gheorghe. ) S-a nemerit să fiu în oraș... mă dusesem să vânz niște lână. ( răstit, cătră Anca, care șade rezemată cu coatele pe tarabă. ) Ce faci acolo? ANCA: Nimic ...
Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
Miron Costin - Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace de Miron Costin LETOPISEȚULŬ ȚĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITŬ DE URÉCHE VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ, SCOSŬ DE MIRON COSTINŬ VORNICUL DE ȚARA DE GIOSŬ ÎN ORAȘŬ ÎN IAȘI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAȘTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEȚA... DNI Istoricii, adecă scriitorii de cursul anilor acestor părți, carii pomenescÅ de descălecatul cel dentâiu a țărîi noastre și Țărîi Muntenești: Bonfin, mare istoric, de Dachia, sau Dația — latin. DionÅ, la viața lui Traian-împăratul — latin. Topeltin, ungur; iară pre acești doi au urmat. Aceste au scris de Dachia, cum au descălecatu-oă TraianÅ, împăratul Rîmului, în anii de la Hristos 1202, pre socoteala vrĂ©milor, cu rîmlĂ©nii. Istoricii leșești carii au scris și lucrurile domniilorÅ Moldovei: Crorner au scris latinește, Dlugoș latinește, Stricovschîi litfan, leșește, Piasețschîi, vlădicul de Premislia, latinește. Istoricii leșești pre carii au urmat răpăosatul Ureche vornicul: Bîlschîi, Martin Pașkovschîi. Acești doi au scris leșește. Și aceste încă dzicÅ că moldovenii sint den rîmlĂ©ni. Iară de descălecatul celÅ ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... la lumină, apleacă urechea și ridică degetul către locul de unde vine cântarea, zâmbind luminos cu inefabila satisfacție a dobitocului pe care ai nemerit să-l scarpini tocmai unde-l mănâncă: e bine - e frumos! A sunat coarda din năuntru, și el a auzit-o ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... a venit și el la grădină ca și dumneavoastră, a stat și el până la isprăvitul comediei, și s-a nemerit să apucați tot pe-un drum ca să vă înturnați la domiciliu. El a rămas la al lui și dumneavoastră ați mers înainte ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor de Mihail Kogălniceanu Discurs rostit la 1/13 aprilie 1891 în ședința solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare Sire! Preagrațioasă doamnă și regină! Alteță regală! Doamnelor și domnilor! Colegii mei mi-au încredințat misiunea de a lua și eu cuvântul în această mare și frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit Ioan Vodă cel Cumplit de Bogdan Petriceicu Hasdeu Aventurile, domnia, războaiele, moartea lui; rolul său în istoria universală și în viața poporului român. (1572-1574) Ainsi d'un peuple entier je feuilletais l'istoire! Livre fatal de deuil, de grandeur, de victoire... Astfel răsfoiam istoria unui popor întreg: carte fatală de doliu, de mărire, de victorie! Victor Hugo, oda Ubi defuit orbis Cuprins 1 PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE 2 PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI 3 INTRODUCȚIUNE 4 AVENTURIERUL 5 DOMNUL 6 CĂPITANUL 7 CATASTROFA 8 DUPĂ EL... 9 EPILOG PREFAȚA LA A II-A EDIȚIUNE Sunt acum aproape 30 de ani, la 1864, în casele lui Mircousch din Piața Teatrului, am scris pe Ioan-vodă cel Cumplit. Eram tânăr și scriam așa cum nu mai sunt în stare de a scrie astăzi: dar tocmai de aceea, reproducând lucrarea mea de atunci, o las cum a fost, fără a cuteza să-i îmbătrânesc tinerețea, căci orice adaos ar fi un benghi, orice scurtare — o zbârcitură. Fără a adăoga, fără a scurta, fără ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
Constantin Negruzzi - Amintiri de juneţe Amintiri de junețe de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE 2 ZOE 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 O ALERGARE DE CAI (СКÐ�ЧКÐ�) 3.1 I - O ALERGARE DE CAI 3.2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ...