Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE SIMȚI BINE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 593 pentru NU SE SIMȚI BINE.
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri actuali. Ușor îi vine intrepidului confrate astăzi, firește! Telefonul... Alo!... Un enorm scandal!... O crimă groaznică... o tragică sinucidere... un sinistru colosal ... de trandafir pe tâmple; bolnavul a deschis ochii galeși și a zis cu mult foc: «Ah! psihachi-mu, spune mai bine că vrei să mă omori?» și, simțind că-i vine rău, a năvălit s-o ia-n brațe, ca să se rezeme, să
... Din vale vine, abia târându-se, un câine flocan, pe mijlocul uliței. Câteva sute de pași de la cotitură, el zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheuna încet. Sanda se întoarce cu firul și iarăși se arată la cotitură. Câinele tresare, prinde viață și, cu ochii ațintiți la Sanda, se repede în sus. Pentru o fată care urzește pânză de-a lungul gardului, un câine flocan, mai ales când nu vine, ci se repede, totdeauna este o ivire mai mult decât supărăcioasă. Sanda țipă, apoi rămase încremenită de spaimă, cu fața albă ca fagurele și cu ochii ațintiți ... fără să-i vină a zice vrun cuvânt. Ceva mai târziu, Sanda iarăși măsura lungimea gardului cu firul în mână, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Scormon era culcat la vârtelniță, purtând capul în urma fetei, pe care și-o alesese stăpână. Ea se apleca totdeauna când sosea la vârtelniță și-l netezea, iar câinele se tăvălea dezmierdat înaintea ei. — Bietul câine! Cum se bucură! Numai în cealaltă zi dimineață se
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n-a fost om mai naiv, mai lesne-ncrezător și mai ușor de tras ... alții. De altfel, om de spirit, șăgalnic, putină de anecdote și de povești. Umplea casa de veselie unde intra el. Însă de toate aceste însușiri nu se folosea față cu femeile. Între dânsele i se schimba cu totul firea; se zăpăcea, se prostea ca cel mai nemernic copil; și de aceea, nesimțindu-se destoinic să le ție piept, căuta mai bucuros societatea bărbaților unde apoi las pe dânsul, se dădea de cel mai strașnic răpuitor de femei. Osebit de aceste mici nepotriviri între feliul cum era și feliul cum se
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
... cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa să se drapeze atît de bine în faldurile unei mante, să repete de-a gata ceea ce alții gîndise pentru dînsul, să mînuiască așa de frumos o spadă și ... sinistru și stupid cînd trebuia să iubească în adevăr. Nemaiavînd sufleurul care să-i sufle replĂcele, el devenea mut și fatal, colocviul trebuia să se isprăvească repede-repede, solilocul nefiind permis în dragoste și purtînd un nume destul de urît în tratatele de patologie. Farmecul se risipea și întîiul randez-vous nu mai avea urmare, foiletonul rămînea neisprăvit. Pe scenă însă, seara, el devenea un alt om și își recîștiga toată prestanța. Ravagiul cotidian ce era pedepsit ... în al doilea act. Sufletul lui însă era plin și cald de iubire, și el nu mai era nicăiri, dragostea îl chema și adevăratul el nu mai putea să se
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... eternitate. Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare; inundă văzduhul cu o lumină care își rotește fâșiile în jurul unei tipsii de foc, și se albește, și se îmbunează când se împrăștie pe netezișul câmpiilor. Cât de bine e să mergi în neștirea pasului! Într-o fâneață ca aceasta, moale, înaltă și cernută pe deasupra cu flori de nenumărate fețe, aș colinda o ... pântecele revărsate; șoarecii sunt niște hoți fricoși; boii-popii, popor tihnit, peste care toată lumea calcă; sobolul, dobitoc liniștit, nu vrea să știe de ce se petrece dincolo de mușuroiul lui; șerpii se târăsc, farmecă cu privirea și sug cu o sete nepotolită sângele altora; fluturii, niște secături cochete care, fără a iubi pe nimenea, zboară ... aceste popoare — atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura celui slab, se strică cuiburile, se mănâncă ouăle și puii, se bat până la sânge, se ...
... este Cos- ma Florii Cazacului? Un copil nevârstnic o știe pe de rost. Om să-i pui alăturea și să-l cauți în șapte sate, nu găsești unul mai bun decât Mihu, care nu-și mai știe rubedeniile și cuscrii și finii și care nu-și numără averea pe boi, ci pe juguri. Așa judecă satul și, dacă e vorba să spunem drept, nici Mihu, nici Cosma nu sunt scoși din sat. Prea se simțeau străini în același sat și le plăcea să se mângâie cu nădejdea de înrudire. Marta și Toader? Ei s-au trezit încă de mici în gura satului, și nici că-și mai dădeau bine ... și singură Marta mai cuteza să rămâie șezând pe iarbă. — S-au dus toți! grăi Miron îngrijat, când se văzu singur cu Marta. — Nu-mi pasă! îi răspunse Marta încălzită. Cântă mai departe. — Dar e târziu! — Cântă! îi zise ea încă o dată. Miron se simți cuprins de un fel de beție, se așeză pe doaga fântânii și începu să-și verse sufletul într-o doină ce se pierdea în liniștea serii. Marta ascultă câtva timp dusă, apoi se ridică,
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc? — Poi ce să fac? — Să te ia dracu, asta să faci. Nu poți să te cobori de pe capră în trăsură? Stoica se uită cam urât la priporul ce se întindea din vârful caprei. Se simțea în ce hal era și nu-i venea deloc la îndemânăsă încerce. Pe când el se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură prin gură, ca la un surugiu. Fără a mai sta mult la ... așteptat, maică... Dacă nu m-a chemat nimeni. Feciorul nu îndrăzni să zică nimic, ci numai dete din cap cu înțelesuri. Scena aceasta se repeta în toate serile, amărând sufletul Tincuței, prin aceea că Tănase se scula de câte două și trei orica s-o aducă la masă. Când se scula Tincuța s-o cheme, era șimai rău, fiindcă bărbatul său devenea ironic, așa cum știa el. — Nu
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... brânci soții Popescu. D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerând cu tot respectul un congediu de două-trei zile, pe motiv că nu se simte de loc bine. Așa și e; e bolnav. După o muncă zadarnică de atâta vreme, dupa ce toată casa a fost răsturnată de zece ori, când ... lua o apă; a moțăit câteva ore ș-a adormit. Femeia a șezut și ea pe un scaun că nu mai putea de picioare și de mijloc - se-nțelege de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas și de odată, se scoală drept, cu fața luminată de raza adevărului... - Știu unde sunt! acuma știu!... uf!... le-am găsit. - Unde? - În jacheta mea a cenușie ... mine! boiarule, zice bătrâna... N-are Țâca obiceiul... La toate casele boierești o cunoaște pe Țâca... la toate cocoanele mari o știe pe Țâca... - Haide! nu mai lungi vorba, comandă d. căpitan Pandele, ș-aprinde! cât vrei să mă ții în picioare? - Iac-aprinz... Da nu se ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... a ascuți; Unul faptele eroici trâmbițând a celebra, Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare sujet se scrie, fie simplu ori sublim, Bunul simț s-aibă cu rima acordul cel mai intim. În van pare că-unul d-alta nu se pot apropia Rima e sclavă și știe-a se supune ș-asculta; Când știm să avem voință și-n adins s-o căutăm, Mintea fără greutate se deprinde, ș-o aflăm. Rima la cuvânt se pleacă greutăți făr-a-arăta Și-l dezvoltă ajutându-l, în loc de a-l strâmtora. Dar ne-ngrijind-o, se ... nvățați îns-a distinge din amic p-adulator, Căci acesta, ca să-și râză, s-arată-a te admira. Vreți mai bine un consiliu decât a vă lăuda. Adulatorul ți-ncepe de la a te-aplaudi, La tot versul ce aude se face a tresări. Pe el vorbă ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... a ascuți; Unul faptele eroici trâmbițând a celebra, Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare sujet se scrie, fie simplu ori sublim, Bunul simț s-aibă cu rima acordul cel mai intim. În van pare că-unul d-alta nu se pot apropia Rima e sclavă și știe-a se supune ș-asculta; Când știm să avem voință și-n adins s-o căutăm, Mintea fără greutate se deprinde, ș-o aflăm. Rima la cuvânt se pleacă greutăți făr-a-arăta Și-l dezvoltă ajutându-l, în loc de a-l strâmtora. Dar ne-ngrijind-o, se ... nvățați îns-a distinge din amic p-adulator, Căci acesta, ca să-și râză, s-arată-a te admira. Vreți mai bine un consiliu decât a vă lăuda. Adulatorul ți-ncepe de la a te-aplaudi, La tot versul ce aude se face a tresări. Pe el vorbă ...
... împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă și urâciunile astea trăiesc împreună și se pot înțelege, adică de ce n-ar încerca și el, că-i om cu judecata întreagă, putând apropia ce-i bine, înlătura ce-i rău. Apoi se uită în pahar. Să le omoare? Se cutremură de scârbă. Străbătu ograda, deschise portița din fund și, ieșind pe locul pustiu de din dosul casei, se duse pe marginea râpei și aruncă gângăniile în fundul ei. — Așa! Apoi mai meremetisi un perete, închise păsările mai dereme și, fiindcă simți un junghi în dreapta, se culcă cum înserase. Peste noapte îi fu cam rău. Avea fierbințeală. Se sculă, bâjbâi pe întuneric, să caute o lămâie, să-și facă limonadă. Vorbea singur: — Dacă ar fi cineva să mă îngrijească, nu m-aș năcăji așa. Pentru întâiași dată îi venise gândul acesta. De când știa că ar putea să aibă un ajutor, parcă îi mai slăbise ... avea la deal, nu tocmai departe; băietanul, vărul Smarandei, rămăsese să mănânce cu dânsa. Și cum da să se