Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OAMENI

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 1668 pentru OAMENI.

Cincinat Pavelescu - Cântecul omului

Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg Tot înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a rămas: Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș fi putut să fiu, Mă-nduioșez văzând ce

 

Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

... decît zînele rîurilor și ale pădurilor, dar le-au răpit cei trei zmei care lăcuiesc pe tărîmul cellalt. — Spune-mi acum ce fel de om a fost tată-meu, care sunt armele care purta și pe ce cal încălica? — Tată-tău a fost un mare ...

 

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

... zis marele nostru poet, repetând o melancolică banalitate. Și încă mai puține sunt plăcerile pe care i le pricinuiește omului tovărășia aproapelui său, căci fiecare om e o lume deosebită, cu ambițiile și, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relațiile personale pune omul ce are mai bun, căci, în ... e mai puternic, cu atât se mlădiază mai puțin, cu atât are posibilitatea de a face, el, schimb[...]n acest mediu. 6. ...fiecare om vede lumea conform cu sentimentele sale. 7. Omul e nemulțumit întotdeauna de prezent, de aceea e un animal progresiv. 8. Netoleranța este o stare de ... individual. Dintre aceștia din urmă se recrutează mai ales artiștii; dintre ceilalți, mai ales cugetătorii. 11. ...un suflet niciodată nu e curat individual, căci orice om este o celulă a organismului numit societate. 12. Copiii nu acționează ca oamenii mari, nu merg pe făgașuri cunoscute, determinate de idei, de ... extazieze înaintea trandafirului mareșal și să nu bage-n seamă vâzdoaga și chiar bujorul. Botanistul care face ca dânsa ar fi un dobitoc. 18. ... orice om, din cauza unui instinct atavic, are tandreți pentru puii de ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului

... omului Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului de Antim Ivireanul Întristat, jalnic și amar să vĂ©de a fi răspunsul morții la om, de vrĂ©me ce Dumnezeu pe strămoșul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osândit spre moarte, zicându-i: Pământ ești și în pământ vei ... va afla să fie muncă și pedeapsă, ce mare facere de bine și mare dobândă. Pentru căci de n-ar fi hotărât Dumnezeu moartea la om era să se facă răotatea nemoartă și păcatul necurmat. Și pentru aceasta zice Sfânta Scriptură și acum ca nu cumva să întinză mâna sa și ... nemoartă și va rămânea omul cu păcatul fărde moarte. Și apoi ce altă nevoe mai rea și mai cumplită ar fi putut fi la ticălosul om, decât aceasta? Drept acĂ©ia, mare folos și mare dar și milostivnică vindecare s-au dat omului de la Dumnezeu, ca să moară și să ... o ertăciune și mă rog să ziceț cu toții, din tot sufletul vostru: Dumnezeu să-l iarte. De vrĂ©me ce au viețuit ca un om și au petrecut cu noi într-această lume, poate că va fi amărât sau va fi scârbit pre cineva, sau cu cuvântul, sau cu fapta ...

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... Ion Luca Caragiale - Cănuţă om sucit Cănuță om sucit de Ion Luca Caragiale A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă ... cât a-nvățat, până a ajuns cu chiu cu vai în clasa a patra. Într-o zi, dascălul, un om foarte serios, a venit supărat. Cum a intrat în clasă, s-a așezat pe catedră încruntat, a strigat ... ducă? Să se-ntoarcă la prăvălie!... N-are să-l omoare doar. De omorât nu l-a omorât jupânul, că jupânul nu era om așa de rău... Dar... - Unde ai căzut, ticălosule? - La colț la ulicioară. - Pentru ce ai apucat pân ulicioară, afurisitule? Nu puteai merge pe podul Mogoșoaii ...

 

George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului

George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului N. Davidescu: din Cântarea Omului de George Topîrceanu Ploaia A venit întâi un nor călător și-a acoperit ca fumul o jumătate de cer și soarele. Eu mi-am dezgolit picioarele și-am pornit încet pe drumul care duce la pădure. Toți copacii au început să murmure. Mai târziu un fulger a spart pântecele cerului. Copacii și-au încetat pesemne cântecele și picături de culoarea fierului au căzut. Sub coroana palmieruui se făcuse-aproape noapte. Eu însă, cu inima strânsă, am mâncat smochine coapte și-am tăcut. Întoarcerea fiului risipitor Eu, tată, am plecat și te rog să nu fii supărat, căci dac-aș fi rămas n-ai fi tăiat acum vițelul cel mai gras. Am colindat flămând pământurile, și m-au bătut în față vânturile, și m-a pârlit soarele, și m-au durut picioarele... Acum te văd și-mi pare bine, așadar te rog să nu te uiți urât la mine — că plec iar. Eu sunt stâlpul de care inima ta se razimă. Poruncește să-mi aducă niște poame și o bucată mai mare de azimă, că până s-o frige ...

 

Marius Marian Șolea - Starea normală de om

... Marius Marian Şolea - Starea normală de om Starea normală de om de Marius Marian Șolea Lumina are spații prin care poți trece mai puțin văzut și spațiile se schimbă după cum vrea universul... veți descoperi asta ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F

... Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluţionar şi om politic...%3F Cum devine cineva revoluționar și om politic...? de Ion Luca Caragiale Un fel de răspuns la această întrebare găsesc în una din vechile mele notițe, care cred că poate interesa pe ... Piața Teatrului, a prins băiatul gust de politică. Atât mai bine! Ce ar fi ajuns? — popă la țară. Nu e mai bine om politic în Capitală? Se pot oare compara modesta carieră și activitatea umilă a unui biet preot de sat, cu cariera și activitatea unui ...

 

Anton Pann - Carul frânt - Nevoia învață pe om

... Anton Pann - Carul frânt - Nevoia învaţă pe om Carul frânt – Nevoia învață pe om de Anton Pann Un om la lemne mergând Și carul în drum frângând, Ca și alte dăți l-a dres Și la casa sa a mers ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

... că Fiiul lui Dumnezeu să chiamă înțelepciune. Păcatul din firea cea rea iaste împotriva Duhului Sfânt, căci că Duhul Sfânt să chiamă bun. Deci care om va greși din slăbiciune, sau din neștiință, îl va erta Domnul mai lesne, de să va pocăi. Că așa zice David: Păcatul tinerĂ©țelor mĂ ... pentru care au luat Domnul spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerul au greșit de bună voia lui, iar pre ticălosul om l-au înșălat șarpele. Că a dooă chipuri iaste păcatul: unul iaste chiar al nostru, carele-l facem noi înșine, iar altul iaste ... pentru un mădular, când iaste bolnav, pătimesc toate mădulările, așijderea și în lumea carĂ© să chiamă trup, adecă besĂ©rica lui Hristos, creștinii, pentru un om rău pre mulți oameni buni îi ceartă Dumnezeu, precum se vĂ©de aceasta în multe cărți și în multe istorii, că s-au făcut de ... iară omul au greșit dintru înșălăciune a cărui păcat iaste părtaș și îngerul cel rău, adecă diavolul, pentru că el au înșălat pre om, prin mijlocul șarpelui. A patra pricină pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste căci că îngerul ...

 

Ion Luca Caragiale - Meteahnă

... prostii; dar cele două-trei săptămâni de la-nceput, nici nu știui când trecură, atât mi se părea tipul de interesant. Mai întâi era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un român ordinar ca mine, adică nu un extraordinar român, se găsesc și printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adică să ... chip să mi-l apropiu. Instinctiv, mi-am dat seama că mi-l depărtasem: făcusem greșala să-i adresez la masă cuvântul în românește; el, om politicos, mi-a răspuns destul de aspru: "Nem ertek kerem szepen!" (adică: nu-nțeleg, mă rog frumos). Înțelegând ce greșală făcusem și dorind ... omului, trecând măsura, poate deveni pernicioasă, cum o virtute împinsă peste o anumită limită începe a fi o curată meteahnă. Ungurul meu, așa om cumsecade, și inteligent și cult, era în cazul acesta din urmă: întindea coarda patriotismului peste maximul de elasticitate; când vorbea inima lui de maghiar, judecata ... el mănâncă mai bucuros, și mai cu poftă chiar, săpun învelit într-o etichetă tricoloră maghiară decât cașcaval învelit în hârtie simplă albă. Și, aminteri, om foarte cumsecade... inteligent și cult... M-am gândit: "Doamne, un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>