Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OMORI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 297 pentru OMORI.
Ștefan Octavian Iosif - Vesele semnale
Ştefan Octavian Iosif - Vesele semnale Vesele semnale de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă... Stau în halat, privind mahmur afară ; Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ; Deschid fereastra : pîcla mă îneacă. Mă culc s-adorm, dar somnul mi-e povară; O dimineață umedă, posacă, Pătrunde în odaia mea săracă... O, de s-ar face-odată primăvară ! Dar... fulger alb a scăpărat în zare : Se mișcă norii, izbucnește ploaie : Prelung și surd un tunet vuie, crește, Răzbubuind voios în depărtare ! Eu joc de bucurie prin odaie, Și-n pod o rîndunică-mi
Alecu Donici - Liliacul și rândunelele
Alecu Donici - Liliacul şi rândunelele Liliacul și rândunelele de Alecu Donici Odată, neamul rândunesc Având o mare ură Pe neamul șoricesc, Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură, Au hotărât fără cruțare, Pe toți prinzându-i, să-i omoare. Și iarăși, cea întâi robită zburătoare Au fost un liliac sub streșină robit. El însă au protestuit, Înfățoșând dovezi aripile ce are, Că nu-i din neamul șoricesc, Și prin acesta chip au dobândit iertare. Dar rândunelele un alt război pornesc, Asupra tuturor Anume păsări mici, ce sunt de sama lor, Și iarăși, cea întâi robită zburătoare, Același liliac au fost; cu gură mare Că el nu-i pasăre nicicum, Pentru că pene n-are, Scăpând asemene de moarte și acum. Așa istețul liliac Din două întâmplări cu minte au scăpat; Dar starea-i fizică nu e de lăudat, Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac Și tristă soartă au acei din poporeni Ce nu sunt nicăiuri statornici
Alecu Donici - Morarul Morarul de Alecu Donici În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă, stăpânit de multa lenevire (Nărav ce pe la noi domnește cam din fire), Puțină grijă arăta; Iar cursul nu mai înceta. — Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! — Las' la mine, Îmi știu eu treaba, nu te teme! Însă tot lasă, tot lungește, Pân' când odată se trezește Că apa e mai jos de stavili cu o palmă. Atunci și-au luat morarul meu de samă Și, alergând unde s-au spart, El vede câteva găine la un loc, Bând apă pe lângă lăptoc. — Mânca-v-ar uliul! le zice supărat. Tocmai acum v-ați adunat Să-mi beți voi apa toată! Și-n ele zvâr! cu o lopată. Pe toate le omoară, Pierzând găinile și apa de la moară. Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc Fără căință sau cruțare (Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc), Dar fac economie mare Cu căpețelele cele de lumânare; Sau, după vorba cea bătrână: Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la ...
Alecu Donici - Păstorul și țânțarul
Alecu Donici - Păstorul şi ţânţarul Păstorul și țânțarul de Alecu Donici Păstorul liniștit Dormea la umbră vara pe câini nădăjduit; Iar șarpele din iarbă, cu limba-i pierzătoare, Era acum aproape păstorul să omoare. Dar un țânțar, de milă pătruns și îndemnat, Pe somnoros în frunte Așa l-au înghimpat, Încât, sărind el iute, De șarpe el s-au ferit, Însă, cu-ntâi mișcare, țânțarul au turtit. Un slab pe un puternic când vrea ca să-l trezească La adevăr de care el nu e bucuros, Prin buna faptă poate să se primejduiască, Ca un țânțar
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie Noaptea de septembrie de Alexandru Macedonski La muză Atunci când după zile de lungă așteptare Îmi apăruși deodată zâmbind, sufletul meu, Crezui că ești un înger, de pace și scăpare, Trimis să mă rentoarcă la bunul Dumnezeu. Tu nu erai un înger, cerească nălucire, Dar cugetu-mi atuncea la pace se-nvoi... Ți-am dat a mea junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub picioare Și-mbrățișează totul cu aripile-i mari! Și m-am suit atuncea în cerurile mute, Și cerurile mute atuncea mi-au vorbit, Eternul în tot locul vibra pe întrecute, Iubită nălucire, de ce m-ai părăsit? În sufletu-mi de tânăr era-ntuneric mare, Eram ca și o barcă lipsită de cârmaci, Veniși, făcuși lumină! Suflași, și c-o suflare Făcuși să-ntindă pânze ...
Alexandru Vlahuță - În amurg...
Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și nențeleasă, La poarta păcii neturburate, Din care omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde!... Unde mă duceți, visuri deșarte? De ce, luceafăr, te-afunzi ...
Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns
Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n-ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă, Ș-a lui inimă să-și plece La o frumusețe rece, Ca răsfrîntă din oglindă? Cine dorul să-și închine Unei statui ambulante?... Sigur s-o găsi vrun fante Să te-admire, să-ți suspine Și să-și mintă lui și ție; Însă n-ei ști niciodată Dragostea adevărată Ș-a ei dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris ...
Alexei Mateevici - Munca noastră
Alexei Mateevici - Munca noastră Munca noastră de Alexei Mateevici Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu. Anul se sfârșește. Încă vreo câteva zile și el se va duce în vecinicie. Și iată dar că ne vedem la hotarul trecutului și viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viața lui și el intră în alta, să prețăluiască și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai ...
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Andrei Mureșanu - Un rămas bun de la Brașov
Andrei Mureşanu - Un rămas bun de la Braşov Un rămas bun de la Brașov de Andrei Mureșanu Sus pe deal, ori jos la vale, În deșert privesc oftând, Cătră bine nu văd cale, Simț că soartea are-n gând Să m-arunce-n munți cu gheață, Ah, amara mea viață! Soare, lună, cerești stele, Pre voi vă chem mărturii, Spuneți greșalele mele, Șters să fiu dintre cei vii D-am făcut vro strâmbătate La dușman, amic sau frate! Voi, plăntuțe tinerele, Mielușei nevinovațți, Ce-ați fost sub grijele mele, Spuneți, v-am dat să gustați Vrun venin din mugur verde, Iarbă-de-fier, ce vă pierde? Rămâi, țară, sănătoasă, În al tău leagăn firesc, Nu-n deșert, că ești muntoasă, Încât ție nu-ți sosesc Caldele soarelui raze Ce prin munți pustii s-așează. Rămâneți, baști învechite, Ce ades vă cercetam, P-a voastre ruini turtite, Doamne, mult mai cugetam Că asemenea ursită Va fi mie rânduită! Tâmpă, frumoasă Sioane! P-al tău vârf când mă suiam, Ca în nescari vii icoane, Tot ținutul revedeam! Oar, lăsa-m-a cruda soarte Să te mai calc pân-la moarte? Oltule, vale frumoasă! Mult voi fi ție ...