Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PARTEA DIN SPATE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 287 pentru PARTEA DIN SPATE.
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
... întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să ... lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de ... încremenit, Dar mai viindu-și în fire, i-au răspuns: „Eu, soro dragă, Te-am chemat ca să-mi ajuți, să pui sarcina în spate, Căci mă grăbeam să mă duc, fiindu-mi casa departe, Și atunci, Poți să te duci Dumneata unde poftești.â€� Dintr-aceasta noi vedem că ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... fereastră, trage cu precauție perdeluța - care, în compartimentul unde se servesc unele feluri de bucate și cu jumătatea de porție, stă totdeuna dată la o parte - și dă să se așeze pe scaun. În mișcarea ce face ca să-și ridice vingherca de la spate așezându-se, îi cade din buzunar, făcând mult zgomot, un revolver de calibru mare, ca revolverele militărești, împreună cu o carte de vizită. Vădit contrariat de aceasta și neputându-și ... s-a ridicat tipul; dar tipul iute se-ntoarce în loc, îl ajunge la masă, tocmai când vrea să s-aplece spre piciorul din stânga al scaunului, și-l împinge binișor, dar cu destulă putere, la o parte. N-a trebuit mai mult decât trei-patru secunde, ca să se săvârșească această manoperă . Tipul se așază la loc pe scaunul lui ... să se-nchiză bine uscioara după el, și toți trei au dat să se repează la piciorul stâng al scaunului... Nenorocire! Carta de vizită lipsește din locul știut. - I s-a lipit de talpa cizmei! zice unul dezolat. Și toți se-ntorc în loc, și toți dau un țipăt ...
Ion Luca Caragiale - Proces-verbal
... domnișoara Matilda Popescu, căci s-a săturat, iar aceasta promite pe onoare cel mult peste cinci dile, adică la 1 Noiembre. Considerând că din cercetarea ce am făcut-o aseară, când am fi putut pentru ca să facem proces-verbal de ultragiu adus guvernului și nouă ca agenți ai ... reclame, care noi n-am constatat fiind dus la o altă chestiune de aceeași natură în strada Pacienții. Având în vedere că după cum redultă din declarațiile părților, aseară ar fi venit domnișoara Matilda Popescu în birjă singură fără mobilă numai cu mama sa d-na Ghioala Popescu ca să vadă ... pe propietar căci era ascuns în casa sa de alături. Considerând că la pretențiunile chiriașelor sus-numitul propietar a amenințat cu dare afară din casă pe d-șoara Lucreția Ionescu și pe mătușa sa d-na Anica Ionescu, căci nu le mai dă casa, neplătind regulat chiria și având ... dice numai 13 simplu iar amândouă imobilele sunt la fel identice cu deosebire că amândouă au fața pusă altfel cătră răsărit și cătră apus lipite spate-n spate ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
... legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ... vi se vor dăschide vouă porțile raiului ! Aș ! bieții oameni dormeau duși. Nu se auzi nici pis. Unul barim să se fi întors dup-o parte p-alta. Ei, e greu să ai năravul d-a te învîrti cînt îți rămîne spatele gol. Și ei abia se potriviseră, spate ... făcu o cruce și zise: - Întristat este sufletul meu pîna la moarte ! Doamne, păzește-mă de ceasul acesta și mă izbăvește de cel răăău ! Omul din casă se dășteptă, aprinse o lumînare și, văzînd scara la gura podului și o slănină trîntită jos, ridică toată casa în sus, înhăță un retevei ... unt, cu untdelemn caapul meeeu ! Și bietul păgubaș, auzindu-l și văzînd că nu-l mai ajunge, se opri locului, încrucișă mînele pe piept, dădu din
Traian Demetrescu - Povestea regelui
... Traian Demetrescu În cîrciumă larma se-ntinde, Sînt mesele pline de lume; Iar fetele-mpart tuturora Pahare și glume... Un orb cu o țiteră-n spate S-așează pe-un scaun de-o parte; Și berea se varsă-n șiroaie Din halbele sparte... — „Să cânte!...â€� și orbul începe, Și strunele tainice spun, Istoria regelui sumbru, Uitat și nebun... O fată frumoasă ascultă Și ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 ... însă, eu găseam de vină pe tovarășul meu, care avuse ciudata idee de a mărita straiele de sublocotenent cu opincile, bastonul și bocceaua din spate; și mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau câinii atâta gălăgie. Apucarăm la stânga pe prundul Cuejdiului înspre ... destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în el ceva din firea caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară din sat, răsuflarăm în sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și ... ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... Nu treceau douătrei zile la mijloc, și se trezea la ușa ei cu Dănilă, cumnatusău, cerând să-i împrumute carul: ba să-și aducă lemne din pădure, ba făină de la moară, ba căpiți din țarină, ba multe de toate. — Măi frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frăția noastră!... Tu ai boi ... te văd că ești bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai găsit într-un chef bun; hai, noroc să dea Dumnezeu! Să-ți aibi parte de car, și eu de boi! Apoi dă carul, își ia boii, pleacă pe costișă într-o parte spre pădure și se cam mai duce. Istalalt, adică Dănilă, zice în gândul său: "Taci, că-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu ... am ce face cu dânsa. Și te mai rog de toți dumnezeii să-mi împrumuți macar o dată carul cu boii, s-aduc niște lemne din pădure la nevastă și la copii, că n-au scânteie de foc în vatră, sărmanii! ș-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred că ... bătând în buze. "Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! Se vede că m-a luat cineva
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
... întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să ... lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de ... încremenit, Dar mai viindu-și în fire, i-au răspuns: „Eu, soro dragă, Te-am chemat ca să-mi ajuți, să pui sarcina în spate, Căci mă grăbeam să mă duc, fiindu-mi casa departe, Și atunci, Poți să te duci Dumneata unde poftești.â€� Dintr-aceasta noi vedem că ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... virtuților și însușirilor ce ar dori să găsească în domnitorul lor; numele și faptele acestor bărbați îndumnezeiți se fac o fală, o proprietate națională și, din neam în neam, din veac în veac, aureola de slavă ce-i înconjură crește și se sporește mai mult, și tot ce este mare, frumos, eroic se atribuie geniului ... de a alege. Pentru astă dată ne vom propune a scoate ceva din viața sa militară; pentru că este bine ca din vreme în vreme să aducem aminte moldovenilor că ei odinioară erau un popor vestit în războaie, și așa să gândească la cuvintele dlui Bălcescu că ... industrie la vechea sa celebritate. De la întemeierea Principatelor Românești, Ungaria a făcut pretenții de suzeranitate asupra lor. Încă astăzi vedem un jurnal din Pesta, Ielenkor , puind sub rubrica Ungariei Moldavia și Valahia, ca și când ar face parte din acel stat. Această pretenție de supremație a maghiarilor asupra țărilor noastre se razimă mai ales pe temeiul că cei întâi domni români cu ... porunci gătiri mari de oaste și, vrând a da expediției sale o coloră națională, ca doară ar trage în partea sa facția nemulțumiților ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... de aur. Fiul pustnicului pândea și când văzu minunea asta chemă numaidecât pe cal. Calul îi zise să se scalde; și el așa făcu. Ieșind din baie, el luă legătura cu hainele, și o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul și se ... și zânele îndată se întoarseră acasă. Daca văzură că argatul lipsește și hainele nu sunt la locul lor, se luară după dânsul; și-l urmăriră din loc în loc până ce, când era să puie mâna pe dânsul, el trecu hotarele lor, și apoi stătu. Cum îl văzu zânele scăpat, se ... stăpânul său. Împăratul avea trei fete: și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce ... acasă. Făt-Frumos, argatul de la grădină, văzând că și grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile și, după ce-și lăsă părul său de aur pe ...
... răscolit de spaimă, cu nervii uniți într-o singură tremurare. Apoi colonelul mă luă jos, puse piciorul în scară și se șterse ca o vedenie din fața mea. Am căzut din nou bolnav de moarte, în prada celei mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele să știe pentru ce m-a ... porecla. Prin ce împrejurare, nu-mi aduc aminte, căpătasem încrederea acestui om, de care se fereau cu toții. Așa se face că aveam dese însărcinări din partea lui. Într-o seară, cu vreo două zile înainte de plecarea noastră spre câmpul de război, mă întorsesem dintr-un sat îndepărtat, unde fusesem ... celorlalți doi. Repede am băgat de seamă că nu luasem șoseaua și că tăiem câmpul de-a dreptul. M-am uitat înapoi: luminile din bivuac rămăseseră în urmă tare, înspre stânga. Trecusem și pe lângă păduricea pe care o cunoșteam, apoi ne pierdurăm cu totul în întunericul adânc. Eram ... găsit pe nimeni să dau scrisoarea și m-am uitat pe geam, să văd pe cineva. Ce făceau? Stăteau la masă. Colonelul tăcu, apoi întrebă din ...