Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE ÎNTUNERIC
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 311 pentru PE ÎNTUNERIC.
... însă, neștiind cine e ciudatul musafir, abia își ridicară capul de pe războaie și își căutară de lucru înainte, aruncînd cîteva glume... Strălucirile și luminile pe care le mînuiau, curcubeiele cu care se jucau luminînd și întunecînd treptat cuprinsul, lungile fire de aur și de argint pe care și le prindeau în plete și la cingătoare, felurimea de panglici prefăcute în funde și în cingători ce le împodobea tinerețea cu un fast ... pămînt, fluturînd mătăsuri roșii, verzi și albastre, își arăta multipla ființă cu multicolore panglici înnodate în plete, își scutura capul, cu mîinile pline de funde, pe care le arunca în ploaie de artificii, se proiectă deasupra zidurilor suflînd un nor de fluturi și de scîntei pe nări și pe gură, își afirmă necăjita-i ființă fetelor ce nu știau ce străluciri dormeau în sufletul lui. Serpentine de flăcări și confeti de scîntei alergară, veniră ... și se înălța atunci cînd vrea sub marele cer liber cu fantasmagorii de lumini, de umbre, de culori, de nuanțe, de forme și de păreri, pe care nici un atelier, unde sute de mîini ar lucra la un infinit de războaie, nu poate nici ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
... după sosirea noastră acolo ne fu să vizităm peștera de salactiți, ce este într-una din stâncile de care am vorbit. Ieșind din curtea bisericii pe o portiță spre miazănoapte, apucarăm pe malul Oltețului pe sub stânca din dreapta: acum trebui, după o expresie țărănească, să ne luăm inima în dinți, căci poteca era râpoasă și așternută cu pietriș, care ... parcă au trecut înainte ca să te aștepte; unele îți râd, altele, cu un aer misterios, îți fac semn de tăcere. Într-un colț la întuneric se văd 2 chipuri sălbatice ca 2 tâlhari, care, cu armele gata, așteaptă pe trecător. Împotrivă, contrastând cu această scenă, o despărțire formează un alcov; o femeie se arată în fund și privește prin dantelele unei perdele ce se ... parchetu- lui, nenumăratele statui care te înconjoară, grozave sau blânde, posomorâte sau zâmbitoare, după cum le privești, de aproape sau de departe, la lumină sau întuneric; toate îți cuprind cu putere simțirile, și omul cel mai fără iluzii se crede transportat într-o altă lume. Ca să lăsăm un suvenir de ... muntelui, adăugând piatră peste piatră, va șterge cu încetul acele nume; sau, de vor mai rămânea câteva litere până când un alt călător va trece
... o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră ... fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într ... sub frunte-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea ceriul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, ...
... o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră ... fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, Altul caută în lume și în vreme adevăr, De pe galbenele file el adună mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj; Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii, Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii. Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într ... sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, ...
... eres, Poporul se-nchina-va chiar la a tale oase. Învie, măgulește tu patimi dușmănoase, Invidia și ura botează-le virtuți, Numește brav pe gâde, isteți pe cei astuți, Din patimi a mulțimei fă scară de mărire, Și te-or urma cu toții în vecinică orbire. C-o frază lingușește ... Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormântează-n haos întins fără de fine, Căzând negre și stinse surpatele lumine. Neantul se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde. Văzându-te strigarea-aș de-un dor nebun cuprins: Mărire ție, Satan, de trei ori, ai învins! Atuncea mă primește prin îngerii pieirei ... basso) Sună vânt prin frunzele uscate, Lună trece-n vârfuri de copac, Iar izvoare-ntunecate, Într-un cântec glasu-ți și-l desfac. Lună! Soră! pe-a lui frunte Stai și farmăcă gândirea, Să trăiască-n vremi cărunte Și să-și uite toată firea. Du-l pe țărmul vechi al mării, Fă-l călugăr trist și slab, Îl închină lin uitării, Dă vieții alt prohab, Du-te! Du-te! VÂNTUL (Bariton) Plâng ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... plutesc alene pe deasupra bălților. În fața unui maidan, îngrădit cu lațe, o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab ... că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei. Caii, micșorați în ham de opintire, nu răsuflau decât ... capră, de roțile și de scările trăsurii, până pe deasupra coșului. Birjarul înjura. Ajunse în Podul Mogoșoaei. Ținu înainte până la Biserica Albă și apucă pe Strada Fântânii. Iancu Moroi făcu semn cu vârful umbrelei să oprească în dreptul unor case cu două caturi, luminate de sus până jos ajurnu , cum ... și gesturile ei. În oglinzi predomina mișcarea, în salon zgomotul. A-și lua avânt; a miza sume mari (din fr. emballer ). Pe ...
... fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu ... Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară-n ritmu-mi straniu, încet alunecare lor. Veniți, o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec, Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis! Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de ... reazăm de-un copac, ș-acolo aștept tot neamul vostru-nvins, Să mi se-adune la picioare cu trupuri agere de spadă, Să-nalț, încolăcind pe brațu-mi, sălbateca mea pradă Și-n cingători însuflețite să las să-mi fie brâu-ncins. Fără de putere împotrivă-mi, pădurea-întragă-mi este ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... ațîțe flăcările minței și să deie ochilor putere de a vedea mai departe, dincolo de zidul mărginirei. Și dacă n-am mai căutat pe frumoasa fată bălaie cu ochii albaștri, dacă n-am mai bătut cu mînele mele de copil în lemnul răsunător al dafinului bătrîn, dacă nu m ... în lume... Dacă dafinul bătrîn nu și-a deschis inima să-mi arate comoara lui, comoara întreagă de poezie a nopților pe care le-am pierdut privind la dînsul mi-a pătruns fără de voie sufletul. Nemărginita poezie risipită așa de darnic, de la lacrima ... din infinit și pînă la stropul de lumină al licuriciului, mi-au luminat îndeajuns ochii. Freamătele împrăștiate care trec pe vîrfurile ierburilor plecate, ca și pe înaltele frunzare ale copacilor, mi-au fermecat cu prisos auzul. Mirezmele toate, pe care trupurile florilor le exală, m-au făcut să știu ce-i îmbătarea și să-mi pot fermeca singur, oriunde aș fi, întunericul. Și ca ... minunat al grădinei noastre, așa am închis și eu acum în adîncul sufletului meu o ființă minunată, ochii albaștri, căreia îi voi închina toată poezia ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... prinse în vîrful nuielelor de trestie au coborît ușor, ca în fiecare seară, pe urma fluturilor de noapte. Cu pași tainici și rari, iată-i pe catifeaua neagră a straturilor, trezind de-abia somnul florilor. Bătrînul a rămas sus pe scări cu barba lui albă ca omătul, iar ei aleargă pretutindeni, aducîndu-i din vreme în vreme prada culeasă. Și acei ce poartă pe aripele lor diafane întunerecul, cît ține ziua făcîndu-se una cu scoarța copacilor ori cu pulberea cenușie a drumurilor, încep să zboare și ... spune de liniștea mohoarelor, îndoliatul greier cu cîntecul lui, de liniștea ce era la începutul lumilor, păiajenii cu picioarele lor încremenite de mătasa firului scăpat pe totdeauna... Și toată răcoarea pădurilor se ridică parcă, stârnită de bietele aripi, toată lumea florilor și tot murmurul dumbrăvilor. Pe o aripă doarme ochiul misterios ce mijește pe cozile de păun, altul e făcut ca dintr-o frîntură de rochie de bal, pe o catifea a uitat cineva cîteva rubinuri, praf de chilimbar a tivit marginile altuia, o întreagă orgie de forme și de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari ... pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c-o largă strungăreață. Părul, muiat în untdelemn, cârlionțează pe grumajii soioși. Cămașa, petic de petic, strânsă la mijloc într-o curea împodobită cu nasturi, îi cade pe umărul drept. Raluca, țiganca lui, stă ghemuită într-un colț al prispei. Goală pușcă, își cocoloșește gleznele sub o pătură murdară. Sânul, slab și moale ... — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida, fetița care se înhăma la cărucior, văzând pe tată-său ridicându-se din groapă, o șterse la fugă. Milogul oftă, închise ochii și întinse mâinile ...
... Ticăloșii ce pe dânsul sta cuprinși de îngrozire, Cad cu el — moartea-i așteaptă — undele i-au coperit! Mai încoaci un șiroi iute pe un tânăr fiiu cuprinde, Când sărmanul vrea să scape pe al său tată bătrân, Și să ducă mai departe unde apa nu se-ntinde, Pe maică-sa care ține frățiorul lui la sân. Nu e mijloc de scăpare de a Domnului urgie, Pretutindini este moarte, pretutindini ocean, Numai ... Cungiurați de negre ape, d-acel vifor furios; Ploaia preste ei se varsă ca șiroiul în pornire, Clocotesc fierbând deasupra tunetele fioros. Iar prin latul întuneric ce se-ntinde pe tărie Când de când brăzduind cerul fulgerul scânteitor, Preste undele muginde le-arăta cu grozăvie Cum plutea ca niște plaghii leșile fraților lor. A ... a sale slabe brațe Edvin strâns la piept o ține, Căutând să o învie cu-al său rece sărutat; Nu gândește la pieirea ce era pe lângă sine. Lumea, viforul, potopul, viață, moarte a uitat. Nimic altă el nu vede decât pe-a sa mult-iubită Și-n vederea astă tristă în inima lui simțind O durere mult mai crudă decât moartea cea cumplită, Fața ...