Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PICĂTURI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 169 pentru PICĂTURI.
... Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea ...
Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus picăturile de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, ...
Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
... scurg Aceste candeli luminoase, Munți de cristaluri sângeroase*, Mări nesfârșite în lărgime, Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce-i ființa mea în sine? Căci ...
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu
... dar însă în mine lucește A ta bunătate fără de măsură; Fața ta în mine se închipuiește, Ca raza de soare într-o picătură. Nimică! dar suflet simt că am în mine, Fără saț eu caut spre tine, stăpâne! Mă ridic cu mintea, zbor în înălțime, Căci sufletul știe ...
Gelu Vlaşin - Desa Desa de Gelu Vlașin îmbolnăvit de cafea și picături de salivă înroșită înjuri ca un birjar cu pene flu flu flu cineva un țânțar îmi smulge voința prin toți porii deposedându-mă de tine șarpe spui tâmpenii mirosind a tei și a sinucigași doar ea dezgroapă securea războiului ca să-mi despice sufletul alb de
... ros cearta asta-i cu gust demi dulce de miercuri pierdută sau doar o clonă ce zice și toarnă ceara-n ureche pahar cu pahar picătură
George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului
George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului N. Davidescu: din Cântarea Omului de George Topîrceanu Ploaia A venit întâi un nor călător și-a acoperit ca fumul o jumătate de cer și soarele. Eu mi-am dezgolit picioarele și-am pornit încet pe drumul care duce la pădure. Toți copacii au început să murmure. Mai târziu un fulger a spart pântecele cerului. Copacii și-au încetat pesemne cântecele și picături de culoarea fierului au căzut. Sub coroana palmieruui se făcuse-aproape noapte. Eu însă, cu inima strânsă, am mâncat smochine coapte și-am tăcut. Întoarcerea fiului risipitor Eu, tată, am plecat și te rog să nu fii supărat, căci dac-aș fi rămas n-ai fi tăiat acum vițelul cel mai gras. Am colindat flămând pământurile, și m-au bătut în față vânturile, și m-a pârlit soarele, și m-au durut picioarele... Acum te văd și-mi pare bine, așadar te rog să nu te uiți urât la mine — că plec iar. Eu sunt stâlpul de care inima ta se razimă. Poruncește să-mi aducă niște poame și o bucată mai mare de azimă, că până s-o frige ...
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem)
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu ...Mai sus, la poalele pădurii, Se-mbină umbrele-n coroană Și ca-n poveste se deschide În fața noastră o poaină: Mesteceni albi, cu ramuri goale, Pe margini codrul adormit Și-n raza lunii, risipite, Căpițe mici de fân cosit... Aici nu-i nimeni să ne vadă În pacea nopții-ncremenite, O, farmec negrăit de dulce Al sărutărilor oprite!... Dar un fior prin noapte trece. Șoptesc copacii îngroziți. Un tainic murmur, — ca o apă, — Coboară-n codrii adormiți. Vin freamăte nelămurite, Prevestitoare de furtună, Și nouri vineți, colo-n zare, Deasupra munților s-adună... Acum pe bolta răzvrătită Aleargă cum îi poartă vântul. În valuri negre luna moare Și umbra-ntunecă pământul. O, doamne! Ploaia-n noaptea asta Ne strică fără milă rostul. Dar colo jos, într-o căpiță De fân, găsi-vom adăpostul... Stăm bine-așa, sub bolta moale, Cu frunțile alăturate Ca doi copii cuminți. — Ne-mbată Mirosul florilor uscate. De peste deal abia s-aude Un ropot repede-n păduri, E ploaia... Pân’ la noi deodată Ajung răzlețe picături, Și tot mai dese cad. ...
George Topîrceanu - Pruncul Pruncul de George Topîrceanu Un văl de ceață albă și subțire, Ca un lințoliu străveziu de mort, Înconjura biserica bătrână. Și-n dimineața zilei de aprile Simțeai plutind în aer, pretundindeni, Fiori, adânci fiori de fericire, — Prinosul larg al firii, când pământul În mii de forme dăruie luminii Belșugul lui puternic de viață... Pluteau spre cer miresme-ngemănate Căci liliacul tânăr înflorise Și crengi plecate ascundeau în umbră Mănunchiuri de sfioase viorele. Și-n dimineața zilei de aprile Vedeai cum stă încremenită gloată De muncitori și de femei tăcute Pe treptele amvonului pustiu. Iar colo, jos, pe-o lespede de piatră, În fața lor sta pruncul părăsit. Un pumn de țărnă, o scânteie ruptă Din flacăra eternă a vieții... Și trupul cald topise bruma nopții Ce se-nchega în picături curate Ca niște lacrimi reci de muceniță Sclipind pe fața lespezilor aspre. Părea că piatra neclintită plânge!... Cum se strângea, înfiorat de frig, Plăpândul trup ursit de-acum durerii, Și fața-i mică s-o cuprinzi în palmă, Cum întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i nimeni, — nici ...
... profetit. Ș-operația tot așteaptă. Oare ce-au urmat în faptă? Au ars arbori din pădure, Iar din marea cea adâncă N-au scăzut o picătură. Mai ales sporit-au încă. Codrul daună grea au atras, Marea, mare au rămas, Așa câte un șarlatan Ni propune un frumos plan, Zgură chiar ...