Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIMI ÎN CASA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 139 pentru PRIMI ÎN CASA.
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă ... le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o bună flanelă, vânătorului preistoric o pușcă și porcarului mărgăritare: o fi bună marfa dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le ... iată ce găseam: „Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă ... — artistul lucrează de nevoie intelectuală, și foarte rar îi place ce face. Și e natural să fie așa. Amarorul nu cere să-și exprime ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... a pierdut-o din vedere, cojanul își îndeasă căciula pe urechi, tușește ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă: — Ia vedeți, băieții ăia să înceapă să adune uscături! La aceste cuvinte, femeia și liota de copii tușesc și se înfioară la răndul lor ... oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, în vreme ce Bărăganul ascultă, iar cerul de plumb strivește pământul, în vreme ce păsările se dau peste cap în văzduh, risipite de vijelie. Așa, o săptămână întreagă... Suflă... Ciulinii rezistă, îndoindu-se în toate chipurile, cu bubumzul lor fixat pe o tulpină scurtă, nu mai groasă decât degetul cel mic. Ei mai rezistă încă puțin. Dar ciobanul, nu ... destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un timp în cine știe ce șanț, fie, în fine, că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... nostru de la un moment îi rădică la putere și bogăție, ne lovește cu copita mai des și mai rău decît caii născuți și crescuți în grajduri: în fine, slujnicarul nu voiește să înțeleagă că ciocoiul Convenției este mai venal și mai fără inimă decît acela al Regulamentului. Slujnicarii sînt de mai multe ... grad al fericirei sale; din nenorocire, însă, guvernul nostru nu știe să se folosească de consiliele patrioților slujnicari și de aceea lucrurile merg cu susul în jos. Slujnicarul adevărat, pe lîngă alte daruri, mai are și virtutea cumpătării; el șade toată ziua în cafenea, fără să guște ceva, sau daca din întîmplare bea o cafea neagră sau o dulceață, potrivește tocmai timpul cînd cafeneaua este plină de oameni ... ce este slujnicarul în parte. Capitolul II - Mitică Rîmătorian În una din nopțile lui decembriu din anul 1858, vîntul muscălesc sufla cu tărie, ploaia curgea în mari cătățimi de apă amestecată cu zăpadă și grindină. Pavagiul Capitalei era plin de noroi amestecat cu gheață; era, în fine, tempo d’innamorati, precum zice Figaro în opera Bărbierul de Sevilia. Orologiul de la Bărăție suna cu lene și melancolie miezul nopții. Liniștea solemnă a naturei nu era turburată de
... nu fie voinicul unui episod, însă eu, care am avut nenorocirea de a rămânea singur viu din patruzeci persoane ce locuiau într-o casă, să spun drept că nu cred episoadelor nouă de la 1848. Dar frica trezită în voinicii noștri cetățeni mi-a adus aminte de o baladă și de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și ... o pereche de pantaloni largi peste toată măsura lui putea ascunde fusele ce-i slujeau de piciore. Când se primbla, mâinilemergeau într-o parte, picioarele în alta, iar capul se legăna în toate părțile; întâlnindu-l pe uliță dând peste trăsuri, încurcându-se în pavelele și butucii cu care era podit Iașul, se părea o stahie... Capul era dezbrăcat de păr și numai în vârf vițe surii și strălucitoare se clătinau, fruntea înaintită, galbenă ca ceara, sfârșită cu o perechede sprâncene tufoase ca secara de la Sfînta Elena, se ... tutun: "Holera — zice el — e boala văzduhului,fumul îl curăță; fumă și nu te teme... căci dacă e pe moarte, apoiholera nimerește și în curțile aerisite și curate și te uită și lângă unbolnav; în ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... apărute în aceste patru-cinci luni ale anului 1868 (căci nu am avut trebuință să ne întindem peste un timp mai îndelungat), vom așeza citațiunile în trei grupări deosebite; vom arăta întâi germanizarea limbii, vom cita apoi îngreuierea stilului paralel cu exagerarea lui și vom vorbi, în fine, despre falsa originalitate în formarea și întrebuințarea cuvintelor. Probele de germanisme în foile române austriece sunt așa de numeroase, încât (cu singura excepție a Archivului filologic al dlui Cipariu, care este scris în limbă curată) nu am aflat nici o coloană a vreunui număr care să fi fost lipsită de ele. Cităm din foile ce le ... jurnalist d'un succÄ�s donateur de mesure! Albina din 19 aprilie 1868 zice: "Motivându-și deputațiunea rogarea sa, Dl Ministru aduse una și alta în contra." Pe nemțește: der Herr Minister brachte eins und das andere dagegen vor , iar pe românește: dl ministru făcu mai multe obiecțiuni. În Gazeta Transilvaniei din 7 februarie 1868: "Introducerea unei taxe uniforme de 40 cr. s'a propus în Senat a se pune în viață." Die EinfĂ¼hrung einer Taxe soll ins Leben treten, adică: introducerea unei taxe se va pune în practică, sau mai bine: o taxă uniformă de 40 cr. se va introduce. Albina din 5 februarie 1868: "Monitorul francez trebuia să bage
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai ... vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas: - Ce e, ce ți s-a întâmplat? - Ești copil. N-ar trebui să te lăsăm în voia d-tale. - Ți-am zis să te muți cu mine. Se vede că nu ții la nimeni pe pământ. - Ba da, ba da, răspunse ... lipi la loc? Ce e? Ce primejdie? se răsti unul dintre noi cu un fel de necaz prefăcut. - Mai rău, răspunse Trubadurul, strângându-și obrajii
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... rol însemnat în războiul lui Petru cel Mare cu turcii. ↑ Trebuie să presupunem că Iordache al Lupului avea afară de Milești ce se află în ținutul Vasluiului, o altă moșie, pe malul Prutului, unde l-a ajuns urgia domnească ce l-a silit a pribegi ... de aur. Spatarul Neculai Cârnul, uitând binefacerile și amicia lui Ștefăniță vodă, începu o corespondență cu fostul domn al Valahiei, prințul Basarab, care trăia retras în Polonia, și-l îndemnă a strânge oaste leșească și a intra în Moldova pentru ca să detroneze pe Ștefănită, a cărui domnire era prea tiranică. Basarab nu numai că refuză propunerile spatarului Cârnul, dar le ... și un talger plin de pietre scumpe. Între aceste pietre se afla și un briliant de grosimea unui ou de porumb, care astăzi se află în comoară împărătească. După moartea lui Alexei Mihaiiovici, Petru suindu-se pe tron și aflând că preceptorul său se găsea exilat în Siberia în timpul anarhiei strelizilor îl aduse îndată la Moscova și îl institui consilierul său cel mai de aproape. Acolo el se însură cu fata unui din ...
... frumoasă. Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădină ori din curte în casă. Și cu cât creștea, cu atât i se lățea stăpânirea, căci — vorba lui nenea Mihu — fata mare-i cinstea casei. Dar tot nu ... albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e minune că toți îl caută ... Știu, Miroane! îi răspunse ea, fiindcă și eu mă simt bine când sunt aproape de tine. După aceste ei își mai steteră câtva timp tăcuți în față, apoi Marta plecă spre
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul era de-a gata, totul venea la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise ... plecare și trăsura cu opt poștalioni suri trase la scară, conul Manole își sărută soția, își luă ziua bună de la slugi și se sui în trăsură având la stânga pe franțuzul Ernest iar în capră pe vătavul de curte și pe Ciordilă țiganul. Acest din urmă avea să întovărășească și să slujească pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul ... adânc dispreț pentru nemți. Auzi, mă rog, nu încap pantofarii de caii mei!... A mers cât a mers logofătul din popas în poaps, din târg ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... zguduie și îți risipește orce idee de viață, înfigând în tine numai patima oarbă a necunoscutului. L-am ajuns. Cu bastonul, cu mâinile în buzunar, cu capul plecat în jos, adus de spete, tresărind din vreme în vreme, el mergea încetinel, fără să i se-audă pașii și fără a arunca privirea în lături. Dar cum dete de șoseaua ce mână, suind cotiș, către Nămăești și Rucăr, iuți pașii, scoțând mâinile din buzunarele bluzei. Ridică capul în sus, ca și cum ar fi fost furat de blânda frumusețe a caselor mici, albe, curate și înconjurate cu ogrăzi de pruni și ... crăițe, cu fasolică și cu flori-domnești, abătu din drum, coborî pe-o potecă, deschise poarta și, fără a se uita îndărăt, intră în curte, se urcă în pridvor și se făcu nevăzut în casă, trântind ușa după el. Firește, mă hotărâi să pândesc în șosea. Dădui târcoale în jurul casei, până când văzui ieșind din curte o țărancă voinică și frumoasă; mă luai după ea; intrai în vorbă: "Ba un' te duci, ba ce-ți pasă; ba ce să iei de la cârciumă; ba o fărâmă de untdelemn, că mâine e Sfânta
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... băuturi de lux: Martell, trei stele, Champagne veuve Cliquot, Xeres șcl. șcl. Și așa toți litografii și tipografii. Pe când ei trăgeau etichetele, căruțașii cărau în goană sticle la pimnițele cârciumarilor, prefăcute în tot atâtea laboratorii pentru prepararea conținutului: mii și sute de brațe nu biruiau să pritocească șampaniile, vinurile, cognacurile și licorurile fine, în vederea cărora lucrau presele. Odăi mobilate cu chirie! Cine n-avea odăi mobilate cu chirie? Familia-toată se muta într-o șură, într-o magazie ... pleca chiriașul, repede la loc biletul: Două odăi spațioase mobilate cu luna! Și iar: 15, 25 de poli. Până seara chichinețele erau închiriate din nou. În cârciume, în birturi de orice mână, în toate localurile publice, un minut nu se oprea deverul. Într-un birt francez de cea mai naltă clasă, am văzut cu ochii mei următoarele. Au ... încins o bătaie în regulă. Muscalii erau în minoritate: ba încă unii de la alte mese, înțelegând că n-au dreptate camarazii lor, au intervenit în favoarea românilor. Totuși bătaia ar fi continuat și desigur ar fi luat proporții primejdioase, dacă un muscal, care intra pe ușă, n-ar fi strigat ... ...