Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRIVI DE SUS

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 462 pentru PRIVI DE SUS.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... pribeag. Și cugetarea-mi plânge, tânjind de umilință: "Pân’ la final — îmi zice — nu-i chip să mă rădic; Extazul singur numai atât de sus se-nalță; Extazul, care leagă pe-un om cu Dumnezeu!" Extazul.... ce-i extazul? O clipă seculară, În care vezi atâtea trăite și trăind, Încât ... urzitor la rându-i. Pornind din Mine, este un microcosmic Eu, Ce l-am născut să crească în plină libertate: Să se renască singur, mai sus și iar mai sus. Un germen de voință se mișcă chiar în peatră. E adormit, e leneș; o umbră de impuls; Dar când se redeșteaptă, mijește-n peatră mușchiul, Iar de la mușchi la Spirit — se-ntinde scara-n timp. Cu cât voința este mai forte, mai călită, Cu-atâta se iuțește s-ajungă mai ... cu fală privește filosoful, Și-i pare numai forță. Se-nșeală amândoi. Poetul singur știe, extaticul prin care În jos zâmbește cerul, pământul plânge-n sus; Și el, plăpândă harpă, vibrează totodată Cu Dumnezeu-iubirea și cu iubirea-om... Un cântec, numai unul și cel mai de pe urmă, Voind să-l smulg din mine, îl azvârlii în cer; Și ca să prind fugarul, zburat-am după dânsul: Văzui eternitatea... ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ungur... Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă. NĂUCESCU: Care?... Cel din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Și nu-i e ... smulte, smulte etc. Și caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! CHIRIȚA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Șeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Șeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Șeapte de-o para. CHIRIȚA Deci, Chirița exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu ... târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă pripit, și rău ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană

... Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană Oaia năzdrăvană Baladă populară culeasă de Gh. Dem. Teodorescu . Lacu-Sărat—Brăila La Picior-de-Munte, Pe dealuri mărunte, Prin plaiuri tăcute, De vânturi bătute, Urcă și scoboară Și drumul măsoară Trei turme de oi, De oi tot țigăi, Cu harnici dulăi, Ș-un mândru cioban, Tânăr moldovean, Cu trei dorojani, Feciori de mocani. Sub poale de munte, Pe dealuri mărunte, Prin crânguri tăcute, Apa-i răcoroasă, Frunza e umbroasă Și iarba pletoasă Apa de băut, Frunza de șezut, Iarba de păscut. Foaie ș-o lalea, Cioban, d-ajungea, Crângul de vedea, Stân-apropia, Semn i se făcea Și-n loc se oprea, Dulăi odihnea Pe gânduri cădea. Dar pe când ședea De se tot gândea, O oaie bârsană, Oaie năzdrăvană, Nici iarbă păștea, Nici apă nu bea, Nici umbra-i plăcea, Ci mereu umbla Și mereu zbiera ... ntrebând, Să nu-i spui că sunt Culcat sub pământ, Ci că m-am tot dus, Dus pe munte-n sus, Prin vârfuri cărunte Dincolo de munte, Căvălaș să-mi dreg, Flori ca să-i culeg Pentru nunta mea Ce-o să fac cu ea. Vorba nu sfârșea, Dorojani venea Și ...

 

Alexei Mateevici - Pocăința hoțului

... Alexei Mateevici - Pocăinţa hoţului Pocăința hoțului de Alexei Mateevici Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ochi aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: ,,În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe mine!" De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să răsplătim. Dar ...

 

Emil Gârleanu - Ca soarele!

... se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de-a curmezișul dragostei. Și-a început pichirea să se învârte-n sus și-n jos pe lângă păun. Azi așa, mâine iar așa, până când i-a venit odată la socoteală și i-a ... cu glasul ei cel mai dulce: „Pi-chi-chi-chi-chi-riâ€�: „Te iubesc!â€� Păunul a privit-o dintru-ntâi de sus, dar pe urmă și-a dat seama că nici pichirea nu e de lepădat, mai auzise că dragostea, dacă o întâlnești, s-o culegi de oriunde-ar fi, s-a rotit și-a răspuns: „Chiau!â€�: „Bine!â€� Și zilnic s-au curtat. Pichirea ... fericită!â€� „Chiau!â€� Ce Dumnezeu, gândește pichirea, numai atât e în stare să-mi răspundă? Și-n clipa aceea se înălță, rotund și ...

 

Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec

... Duiliu Zamfirescu - Alt cîntec Alt cîntec de Duiliu Zamfirescu Pe subt umbrele de frasini, la fîntîna din pădure Vin, Surată, vin. S-adunăm culbeci de aur, să umplem cofiți cu mure, Și din fugă, peste umeri, sărutări badea să-ți fure, Vin, Surată, vin. C-a plouat, și ... de zori; Iarba-i udă, tu pripită, și de-o fi din deal s-aluneci, Ochii mei, privind din vale, amețiți ai să-i întuneci. Sus pe greabănul de munte, în poiană la răcoare, Vin, Surată, vin. Să privim pe valea tristă, cum apune sfîntul soare Și pe ramur cum se-mbucă două păsări ... al lui. Ce-o fi mîine-i totdeauna marginea mormîntului... Iar pe tine te-a scris firea cu un haz în colțul gurii De

 

George Coșbuc - Ceas-rău

... toate-s eu de vină! Zice Nina și deșdină Din bălaiul păr buclat Roze două; a sfărmat Roze două, Și-n potop întreg de rouă Ochii ei i s-au scăldat. Oh, tu știi de bună seamă, Că din suflet îl iubesc Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă! Cât de cu iubiri mă cheamă Sufletul, să mi-l fac steag Pentru Sandru: câte trag Pentru Sandru! El abia-i un copilandru, Vai, dar cât îmi ... Lung la mine Și cotind fete străine, Pricină de râs făcea. Mamă, pentru ce se ține Sandru chiar așa-nținat? Știu că nu-i el de-mpărat! De ce-și bate joc de mine? Dacă-i place oarecine, Mai frumoasă de-a dorit, Las să-i placă; de-i orbit Las să-i placă, Dar, de-am fost fată săracă, Pentru ce m-a amăgit? Așa-i mamă oare-n țară, Tot așa-i în orice loc? Dragostea-i ... sătulă de joc dară! Și plângea cu jale-amară Și ținea privirea-n jos Tot întruna; dureros Tot întruna Vărsa lacrimi, pe când luna Răsărea de ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele și valea

... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele şi valea Muntele și valea de Bogdan Petriceicu Hasdeu Nebun, nebun de mii de ori Acel ce cată grâu și flori Pe munții rătăciți în nori: Sunt tari, sunt nalți, sunt de granit, Dar fruntea lor cea triumfală Abia rodește cu sfială Un mușchi mănunt și otrăvit. Priviți, priviți aceste văi, De râulețe și de căi, De busuioace și de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină, Și iese mierea din albină, Și totu-i plin de Dumnezeu! Nu sus, nu sus la cei avuți, În norii fumului pierduți, Se nasc fecundele virtuți. Poporul ce suspină jos E singur valea roditoare, În care crește grâu și floare ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce ... și mâini Dați-le cu mic și mare Puroaie din răni! Toate țările să fie De sus până jos Și până la os Un popor de carne vie: Lepros și lepros! Ha, ha, ha! Să vezi atunce O viță ș-un soi Întocmai ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce ... nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior de cal! Apoi voioasa ceată,

 

Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l

... despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Preacuviosului, preastrălucitului, preaseninului și prin voia celui de sus devenitului stăpân și domn al întregii Ungrovlahii, domnului Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață bună, milă din partea lui Dumnezeu și fericire deplină. Nu-i ... a necredincioșilor, ba chiar într-o limbă accesibilă, astfel încât să devină ușor și bine înțeleasă rezolvarea unor asemenea chestiuni puse la îndoială și cerute. De aceea și acest preaînțelept dascăl, după ce a acceptat această oportună cerere a sus-zisului boier, având drept scop folosul din aceasta, ce urma să rezulte pentru credincioși ca și informarea, el a depus râvnă și grijă ... și câte erau folositoare spre o mai amplă informare a celor care nu se dumireau, pe care lucrare o și dedic în calitate de slujitor recunoscător sub oblăduirea și îndrumarea seninătății dumneavoastră, sprijinită și încununată de Dumnezeu; a cărei măreție preacuvioasă va să fie mândrie și totodată confirmare a unei opere foarte folositoare din punct de vedere spiritual, întru faima și înălțarea ortodocșilor pe de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>