Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROȘI (DE)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 203 pentru ROȘI (DE).
... păr! Crezi că-l face cu fierul? Aș! natur... S-o vezi dimineața, cum drăcuiește, că nu și-l poate descurca... E lucru mare! N.: De câți ani e? A.: Cam de câți zici d-ta, după poză? N.: De vreo douăzeci și cinci. A.: Vezi?... și mai zici că-n poză te flatează... N-a-mplinit nici douășunu. G.: Fie ... ne-a pufnit pe toți râsul... G.: Da' șeful ce fel de om e? A.: Foarte bun băiat... N.: Nu adică de bun; dar ce fel de om e? în vârstă? A.: Ei aș?... nici de treizeci de ani... Să vezi, dom'le, frumusețe de băiat! Stăi, că am uitat să vi-l arăt. (Scoate iar portofelul și din portofel o altă poză.) Uite. (Amicii iau poza și o privesc ... nimic? N.: Noi gândeam... A.: Cum, nene? Apăi daca nu-i era frate bun, se putea? Cum, adică? Era să las așa mândrețe de femeie... noaptea... cu așa frumusețe de bărbat?.. în cupeu de
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost ... din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce ... nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior
Mihai Eminescu - Codru și salon
... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastră; la sfântul Așteaptă s-a împlini dorința lui. Halal de nepoți ce are! Vorba ceea: La plăcinte, înainte Și la război, înapoi. Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. Și cum sta el pe gânduri și nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de rușine, numai iaca se trezește dinaintea lui cu o babă gârbovită de bătrânețe, care umbla după milostenie. — Da' ce stai așa pe gânduri, luminate crăișor? zise baba; alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul îți râde ... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț ...
George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă
... stau cu frică; Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod În scări temutul voievod Cu hohot se ridică. Strângea de frâu și tremura: Iar calul, ud de cale, Pământu-n loc îl frământa Și spuma alb-o mărita Cu sânge roș ce picura Din strânsele zăbale. Când vrei să-i afli, nu-i aduni! Boieri, nu vi-e rușine? Vă văd așa de-atâtea luni, N-aveți acasă cai mai buni? Ori cum? Boieri, sunteți nebuni? Vă bateți joc de mine? E grea ocara ce ne-o faci Spătarul îi răspunde. Dar țara-i suptă de haraci, De greci nebuni și de cazaci; Săracă țara, noi săraci, Și cai voinici, de unde? N-ai bani de-un cal? Ia calul meu! Boierii-n tremurare Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu, Spătarul suflă des și greu, Se pipăie la cap mereu Să ... Vă văd așa de rupți și goi De latră câinii după voi! Sânteți boieri, ori marțafoi? Spătare, hai odată! Și vodă sare jos din șea, De frâu, fugaru-și ține. Spătaru-ngălbenit privea, Vedea ce e, și nu vedea, Spătarul asta n-o credea Spătaru-n urmă vine. Așa, jupâne, ești
Mihai Eminescu - La aniversară
... și-ncepu să râdă. — Ce râzi? Ce-i de râs aicea? — Bine. Haidem! Era o noapte frumoasă, lună, un ger aspru fără pic de vânt. Ninsoarea se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind — adică mai mult râs decât vorbă. Cine ... frumoasă — i-ai fi băut apa din gură. — Domnule, zise ea deodată c-o seriozitate mare — astăzi ne-am permis o mulțime de lucruri foarte nepermise — numai astăzi și-mi pare rău... că trebuie să... să... — Ei, să...? Iar această mână de povățuitor... Eu nu sunt copil, Elis... să știi tu că nu sunt... Iaca, de exemplu... — De exemplu...? — Nu te voi mai strânge de mână, nu ți-oi mai spune pe nume... de
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
... au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține-acum odorul său, Dulcele izvor de viață, Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea, nencetat, Ca pe-un mire descântat, Și se teme să nu-l peardă De la ochiu-i degerat. Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit Sub răsuflul ei cumplit. El pe lume nu mai are Nici apus, nici ... nfiorând. Spulberă cenușa-n vatră, Apoi iese-n câmp urlând. III Ea furtunele stârnește, Întinzând pe câmpul gol Al troienilor nămol. Prin văzduh o cârâiește De corbi negri negrul stol. Ea din fugă se anină De sărmanii călători Înghețați, rătăcitori. Smulge tufe din tulpină Și le-azvârle până-n nori. Ea pe vite le chircește Și grăuntele de an Încolțit îl seacă-n lan, Și cocorii rătăcește Pe cerescul ocean. Nouă nopți și nouă zile Din suspin ea naște vânt Și blăstemuri din ... Vrând pe orișice copile Să le-ascundă sub pământ. Lumea tremură și zice: „Babă, strechie de dor! Duce-te-ai într-un picior Valvârtej ...
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... tânăr om Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn. Minvana uitase Al său neam înalt, Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat... Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea, De pe deal cetatea, Pe mal copaci deși Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși. Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos, Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios; Căci subt el Minvana Tristă se primbla, Așteptându-l sara; Iar de ... dimineții vântișor eu simt. Minvana O, nu, ți se pare, Pîn’mâini este mult, Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău? Deci apoi își leagă Arfa de ...
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... tânăr om Cânta cu dulceață, Dar de soi nu mare, nici fecior de domn. Minvana uitase Al său neam înalt, Căci s-înamorase, Ea, neprihănită, de prostul amat... Deci pe-a nopții frunte, Când discul de aur al lunii plutea Ș-a lacului unde Dulcele ei raze tremurând clătea, De pe deal cetatea, Pe mal copaci deși Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși. Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos, Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios; Căci subt el Minvana Tristă se primbla, Așteptându-l sara; Iar de ... dimineții vântișor eu simt. Minvana O, nu, ți se pare, Pîn’mâini este mult, Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău? Deci apoi își leagă Arfa de ...
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase isvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... vis al neființii universul cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și ...
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... vis al neființei universul cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și ...