Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SĂTURAT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 148 pentru SĂTURAT.
Mihai Eminescu - Frumoasă și jună
Mihai Eminescu - Frumoasă şi jună Frumoasă și jună de Mihai Eminescu Frumoasă și jună, oh, dragă-mi mai ești! Eu caut și caut în ochii-ți cerești, Și-n veci nu mă satur și-n veci aș căta, Iubită, dorită, o gură  așa! Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi, Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi, Cu părul tău moale tu viața mi-o legi O știi și te faci că nu o-nțelegi! Șireată și dulce  copil vinovat  De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat, De ce-aștepți să-l fur de pe ochii-ți profunzi Și-n blondele plete tu capul ți-ascunzi! Cu mâna ți-acoperi tu ochii tăi dragi, Prin degete cauți, nu râde, ci taci; Pedeapsa ce meriți, columbă a mea, O gură-i. Oh, dă-mi-o mi-ai dat-o
Mihai Eminescu - Părea c-așteaptă...
Mihai Eminescu - Părea c-aşteaptă... Părea c-așteaptă... de Mihai Eminescu Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață Și fața mea cu mânile-i s-o ieie, Ca să mă pierd în ochi-i de femeie, Citind în ei întreaga mea viață. Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față; Pândind, cu ochii mă-ntreba isteață: Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie? De-astfel de toane vecinic nu te saturi, Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură. Împrotiviri duioase-a frumuseții În lupte dulci disfac urâtul vieții, Ce n-au amar, fiindcă au
Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă Â Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
Vasile Alecsandri - Ştefăniţă Vodă I Frunză verde meri crețești, În oraș la București, L-ale case mari domnești De se văd în Stoienești, Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Tot boieri de-a oștilor, Puterea domniilor Și groaza dușmanilor. Iar în capăt cine șede? Ștefăniță Domn se vede, Dar nici bea, nici veselește, Ci cu ochii lung privește La copila Dihului, Surioara Mihului, Mihului voinicului Din valea Cobiului. Că e mândră ca o floare, Și de ochi fermecătoare, Și de suflet iubitoare, Unde-o vede Domnul moare! ,,Copiliță, drăguliță, Cu sân alb de porumbiță, Umple cupa mea de vin, Ție, dragă, s-o închin Ș-apoi cântă-mi viers de dor Cu glas dulce, răpitor, Cântă-ți, dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" ...
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac Aoleo! mamă Ileană! Cată-mi vreo buruiană [1] Și cu mine-ți fă pomană. Mergi în câmp de-alege-un smoc Tot de mac și busuioc, Să-mi stingi inima de foc. C-a fi azi o săptămână, Am văzut pe la fântână O puicuță de română, Și de-atunci dorul mă frânge, Soarele din cer mi-l stinge, Și la groapă mă împinge. Dragostele tinerele Nu se fac din viorele, Ci din buze subțirele. Blestemat să fie locul Unde mi s-a aprins focul De-mi tot plâng acum norocul. Blestemat să fie ceasul Când i-am urmărit eu pasul Și i-am auzit eu glasul. Cu pasul m-a rătăcit, Cu glasul m-a amețit; Liniștea mi-am prăpădit! ↑ În toate satele sunt babe care au specialitatea de a lecui bolnavii cu buruiene culese mai cu seamă în ziua de Sânziene după Rusalii. Ele întrebuințează cu destulă dibăcie unele leacuri ce se numesc doftorii băbești; dar mai totdeauna acele leacuri sunt întovărășite cu descântece. În notele baladei Cucul și turturica am dat două descântece, acela de deochi și de iele ; mai ...
Vasile Alecsandri - Călătorul Trece-un călător și cântă, Trece pe-o cărare frântă Prin câmpia înflorită, Cu inima veștejită. El se plânge că-n cea lume Nime știe de-al său nume, Nime nu se îngrijește De e mort ori de trăiește. Surioara Magdalină L-auzea dintr-o grădină, Și pe gânduri ea cădea Și de dor se aprindea: ,,Călătorule mâhnit, Și prin lume rătăcit! Tu ești pasăre străină Care cântă prin grădină Ș-apoi zboară mai departe Lăsând inimi înfocate." ,,Surioară mângâioasă! Mult ești dulce și frumoasă! Ochii-ți ard și-ți arde fața Ca garoafa dimineața, Când de rouă-i încărcată Și-n lumină se arată." ,,Călătorule mâhnit, Nu ți-e calul obosit?" ,,Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum". Călătorul se oprea, Nici că mai călătorea! Există o legendă a unei călugărițe ce a urmat în codri pe un om necunoscut și care a fost găsită moartă sub poalele Ceahlăului. Poate ca balada Călătorului să fie începutul acelui drum
Vasile Alecsandri - Codrul Arde-mi-te-ai, codre des! Văd bine că s-a ales Din tine să nu mai ies! Am intrat făr' de musteață Ș-acum arunc cărunteață. Am intrat pui de român Ș-am ajuns moșneag bătrân! Alei! codre blestemat! Mă ții de tine legat, Și eu mult m-am săturat A trăi tot depărtat Și de lume-nstrăinat. Căprioară, surioară, Dor de lume mă omoară, Roade poala codrului, Să-mi văd fața dorului Și să merg la mândra mea Care m-am iubit cu ea, Din copilăria
... toate am putut să le fac, Anii vrîstei mă dărmară și în patul morții zac. Fără să știu vreodată pofta mea a-mi sătura Fără să pociu în viață un ceas a mă bucura. Înfășurat de durere de ostenele dărmat, De grija a face răul ...
... smulgă cu-al său blând și darnic braț, Mărgăritar, pietre scumpe cu care vă-mpodobiți, Haine neprețuite în care vă îngâmfați, Spre a sătura cu ele mii de mii de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților, dați pomană, că ea este lucru sânt, Întocmai ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane) Hatmanul Baltag [1] de Nicolae Gane În vremea de demult pe când cucoanele se numeau jupânese, iar boierii mergeau la Divan cu călămările în brâu, trăia în țara de jos a Moldovei un tânăr boier de starea întâi, cu numele Baltag. El avea toate drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază ...
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... cu un fus, zisese fata cea mai mare. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș ...