Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SA DE MUNTE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 301 pentru SA DE MUNTE.
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de păstor, A cocoșului cântare, nici plăcerea de amor, Pe-adormiți n-or să-i trezască din tunericul mormânt; A lor seceri în tot anul adunând de pe pământ Aurite spici în jerbii, prin sudori și osteneală. Aduceau nutrețul casei și a ei chivernisală, Sara de-acum n-or să vie la duioasele soții, Nici lua-vor sărutare de la tinerii copii; N-or să guste împreună simplă cină sănătoasă, Ce se face mai dereasă de zicerea cea duioasă. O, voi carii n-aveți stimă pentru omul umelit, Nobili plini de fantazie mândri-n titlul ruginit, De ce-n ură-aveți săteanul, când a fruntei lui sudoare A produs mărirea voastră ș-avuțiilor odoare? Cruță timpul vreodată dritul ... a da laudă necăzută. Sub aceste mici movile țărna lor s-a mormântat; Pe o piatră, fără lustru, un vers simplu însemnat De la duios trecătoriul un suspin, lacrimă cere; Muza n-a avut prin versuri să deștepte-a sa ...
... soare între fete! Ca un sigil ea mi s-a pus Pe inima rănită; Cu văl p-obraz, la spate dus. Atât e de iubită, Ea, cea mai scumpă-ntre femei! Cuvintele-i ca mustul, Ca palmul e statura ei Și trupul ei ca bustul De fildeș în vestmânt safir Din piept până-n călcâie, Tu, Sulamito, deal de mir Și munte de tămâie! Șiragul dinților tăi, des, Ca turmă păscătoare De oi nesterpe, care ies Șirag din scăldătoare! C-un turn de marmur oare nu-i Frumosul gât asemeni? Și țâțele-ți sunt ca doi pui De cerb ce se nasc gemeni! Doi crini sunt buzele și strat De flori îți e obrazul; Și nu sticlesc înviorat Nici apele din iazul Lui Heșbon,ca și ochii tăi, Pe fața ta senină Ei seamănă cu ... iadul, gelozia lui Atât e de turbată: De ce nu poți oare să-ncui Și-amorul sub lăcată?! Veninul dragostei îl sug Și-s bolnav de iubire, Căci tu m-oprești, d-aș vrea să fug. Cu-o singură privire! Fugi tu de mine, fugi, căci eu Nu pot fugi ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... lui coif luciu s-învăluiesc pene, Și săgeți călite răsună în tulbă-i, El zboară călare pe șes ca un vifor, În zale porumbe, cu de oțel paloș. Soarele apune după înalt munte, Sara se ridică din adânci prăpăstii, Eroul ajunge în pustiii codri Și printr-a lor vârfuri abia vede cerul. Furtună grozavă pe aripi ... îi moartă ca și țintirimul. Nu-i măcar nici urmă de vro vietate În câmpul acela pustiu și sălbatic, Ce spre apus numai se zărește munte, Și pe el, în zare, o cetate albă. Deci Dragoș se luptă cu arșiță, sete, Dar în sfârșit calcă a morții opreliști, Ajunge ... zice aceste cu glas fraged foarte: “De demult te caut, amată Dochie, Alergând prin lume rătăcit ca umbra, Pierdusem speranța ca să-ți dau de urmă“. Ea oftând atuncea i-au răspuns aceste: “Domnișor amate, de mult te-așteptarăm, Să mă scapi pe mine de Vronța păgânul, Căci eu defăimându-l, ca daco-română, El mă înghițiră și mă mistuiră. În această cetate prin farmeci zidită, Unde de cinci seculi eu sunt înecată, În sângele fiarei de tine ucise, Încât îmi pierise numele din lumeâ€�... Deci principul Dragoș pe a
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
... calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n ... vînt s-a stins! De ce nu vine încă, poți tu a-mi spune, zee, Rămas-a în Abidos de vînt împotrivit? Sau marea amorată de dînsul, Cytheree, În unde-i l-a sorbit? De juna preoteasa ce-ți servă, zi și noapte, O, zee, te îndură și spune un cuvînt. Phebus acum apare și niște surde șoapte Aud trecînd ... Dar ea vărsă în sînu-mi o flacără mai mare! Leandru înțelese cît el era iubit, Cîntările-mi arzînde ferice i-au vestit. Cu degete de roze amorul îi deschise Ast sîn plin de iubire, de fermece, de vise; Perfida Cytheree, pe fruntea astui loc Făcînd ca să plutească cosița sa de foc, Prefumul voluptății în aer revărsase: Tot sufletul de dînsul în Sestos se-mbătase. O, timp ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... De și-au părăsit părinții și datoriile sânte, De și-au pângărit și legea și de s-au ticăloșit. Și pentru așa greșeală Gafița nenorocită De Iancu fu rușinată, de Iancu fu urgisită. Ea fuge acum de dânsul, neștiind ce drum apucă, Rătăcește desperată, prin pustiii fioroși, Unde când era ea mică mergea cu a sa mămucă, De culegea floricele prin acei codri tufoși. Noaptea acum îi ascunde cu a sa întunecare Cărărușa cunoscută, a căsuței părintești; Plânge sărmana și strigă: "Oh! când să vă găsesc, oare, Locuri unde văzui zarea vieții copilărești!!!" Un ... drept judecătorul ca tămâia se urcă; Dar acum folos nu este. Căci Dumnezeu nu ascultă, Și pământului întoarce ruga pentru fărdelege; Așadar, fiind pe dreptul de tatăl tău osândită, Se cade cu umilință păcătosul cap să pleci. II Iată viscol se stârnește, de peste munți năbușește, Și peste pământ răstoarnă nori de omăt încărcați, Încât mesteacănul geme, se zbuciumă, se-ndoiește, Se rumpe și trăsnind cade peste brazii dezbinați; Iată-ncetă și izvorul în munte să mai răsune, Ca când îl cuprinse moartea, val peste val înghețând; Asemenea și șivoiul ce curgea cu repegiune, Cu butucul rumpt de dânsul, se încleștase sleind. Iar Gafița, leșinată pe prispa ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
... vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au ... băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea ... ca un alt Ahil după ce l-au biruit, Apoi și ca un alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu râde, pe cel slab nu asupri, Căci Dumnezeu făr’
Ivan Andreievici Krâlov - Leul și țânțarul
... vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au ... băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea ... ca un alt Ahil după ce l-au biruit, Apoi și ca un alt Omir însuși el și-au preamărit Prin codri a sa putere Și a leului cădere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De cel bicisnic nu râde, pe cel slab nu asupri, Căci Dumnezeu făr’
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... și de Ștefan deodată a-și răsplăti, Ca să poată c-o lovire acea rușine spăla, Ce româneștile arme au săpat pe fruntea sa. Așadar adunând noaptea pre toți ofițerii săi, Le espuse-a sale planuri, și le zise: „Frații mei! Știți c-acești români sălbatici ... când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla ... Apoi strângând călărașii și parte din târgoveți Înarmați cu lănci, cu săbii, cu arce și cu săneți, Au ieșit din târg afară cu mica urdia ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... și băga la cap toate cele ce îi spunea mă-sa. Mai mărindu-se el oleacă, începu a căta vânat mai pe departe de locuința lor. Iară într-una din zile zări un palat în depărtare. El își aduse aminte de cele ce îi spusese mă-sa despre palaturile tată-său și i se păru că se cam aseamănă. Dete fuga și spuse mă-sii ceea ce descoperise. A doua ... mea. Vezi că eu sunt fată de împărat, și pentru o năpaste ce a căzut pe capul meu pribegesc de sunt atâți mari de ani. - Eu știu un leac pentru boala dumitale, stăpână; dară n-are cine se duce să-l aducă. Și îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiul ei, ea îi spuse că auzise de la sluga lor, cum că de va mânca mere din mărul roșu se va face sănătoasă. El fu bucuros că auzise un leac care să facă pe mă-sa ...
... vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La ... patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i ... zis nimic, Și, plecat spre pat, Habsburgul, Cătr-acest voinic, Blând l-a sărutat pe frunte; Spre români întors apoi: Vara, pășunând pe munte Turmele de oi, Și-adunați pe lângă masă Iarna la ospăț și nunți, Spuneți tuturor de-acasă Celor ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... prin înrâurirea ce avea asupra celorlalți. El se numea Osman. Născut pe stradele Constantinopolului, fără a-și cunoaște pe tatăl și pe mama sa, crescut în mijlocul scursurilor și-a gunoaielor orașului, Osman de tânăr se aruncă cu capul înainte în vârtejul patimilor. Toate simțimintele de bine fură curând înădușite în inima sa. Împins de mizerie, încurajat de izbândă, ajutat de natura sa puternică și inteligentă, Osman lăsă frâu liber instinctelor răului, hultuite o dată cu nașterea în sângele lui, și când pentru prima oară se întrebă pe ... trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era partea tragică a întreprinderilor sale. Nimic nu rămânea cruțat de mâna sa nelegiuită! Lacrămile și rugămintea nenorocioților locuitori erau o monedă necunoscută lui Osman, cu care nu se putea dobândi nici mila, nici iertarea sa. Oameni, femei, copii, fură aruncați afară din casele lor și averea lor înghițită. Apoi, după ce izbuti a-și aduna o avere destul ... de însemnată printr-un lung șir de tălhării, el se dădu desfrânărilor, căci lăcomia de