Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCĂLDAT IN SOARE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 113 pentru SCĂLDAT IN SOARE.

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

... vreo nuntă. Din aer nu lipseau sunetele viorilor și ale fluierelor, iar pământul se zguduia de tropotele acelorași flăcăi veseli și jucăuși. Și soarele zâmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestrițe ale nuntașilor. Într-o astfel de zi de toamnă, ce urma o noapte luminoasă-fumurie cu chiote și cântări ...

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[...]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ...

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

... duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De-o sfântă pace luminată, I-i fruntea lui însuflețită. Și ca un soare de amiază, Întreaga față scânteiază. A stat lângă Învățător, Și cu vorbiri cerești și blânde La jertfa morții sale sfinte L-a ...

 

Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar

... duh din firile cerești. Era nespus de minunată Privirea lui cea liniștită, De-o sfântă pace luminată, I-i fruntea lui însuflețită. Și ca un soare de amiază, Întreaga față scânteiază. A stat lângă Învățător, Și cu vorbiri cerești și blânde La jertfa morții sale sfinte L-a ...

 

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi) Melancolie de Constantin Negruzzi Publicată în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor nori; Căci plăcerile sunt multe care vin din bucurie, Însă nu puține are și dulcea melancolie; Ș-un om simțitor alege, decât agere clătiri, Pe ale melancoliei liniștitele uimiri. Îl privești cătând să afle în al artelor locașe Nu icoane renumite, pomeniri mândre, trufașe, Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece noaptea absorbit întru gândirea Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor ...

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

... ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin. Cunună împletește, o-ncaieră ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D O vizită la castelul „Iulia Hasdeuâ€� de Ion Luca Caragiale În Epoca din 27 iunie-1 iulie 1897; retipărit în Notițe și fragmente literare , 1878, p. 129, și Momente, schițe, amintiri , 1908. Am fost alaltăieri la castelul „Iulia Hasdeu" de la Cîmpina unde am petrecut o zi nespus de încîntătoare, ospătat de d. și d-na Hasdeu părinții proprietarei. Această minunată clădire a fost ridicată în trei ani, fără nici un studiu sau plan prealabil, ci numai și numai, bucată cu bucată, după comunicările spiritiste ale Iuliei Hasdeu, D. Hasdeu nu este arhitect și n-ar fi fost în stare, cum singur mărturisește să conceapă un plan așa de complex, așa de logic și de frumos. E un castel tare și totdeodată un templu. Baza lui are forma simetrică a unei cruci; axa-i principală urmează o linie perpendiculară pe meridian, așa căfațada templului privește drept la răsărit. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă a acestui locaș de înălțare sufletească, de mîngîiere, de credință, de rugăciune și inspirațiune. Mă voi mărgini ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni

... vezi acum? Privește-l! — Nu-l văd. — Orbire crudă! Ești unul dintr-aceia ce jură pe tipic În lume să nu știe, sub soare să n-audă Decât ce-nvață-n școală: o buche și nimic! Prin văzul căpățânei ești vita, care crede Că firea dat-au ochii să ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele ... lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu ... Egipet, disfăcut în foc și aur, Pe-a lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc; Flori, giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jăratic, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi ... Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele ... lume-n mâna-i ­ schimbătoarea lui gândire La o lume dă viață, la un secol fericire ­ Din portalele-i de aur ca un soare răsărea, Dar puternica lui ură era secol de urgie; Ce-i lipsea lui oare-n lume chiar ca Dumnezeu să fie? Ar fi fost Dumnezeu ... Egipet, disfăcut în foc și aur, Pe-a lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc; Flori, giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jăratic, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi ... Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>