Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SORȚI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 474 pentru SORȚI.
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Și miezul nopții negre era de caraulă, Și dealurile sure în zare fumegau, Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă, Da umbrelor viață și umbrele mișcau, Iar dealurile sure în zare fumegau. Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare; Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise, Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare, Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise, Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise. Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura; Strângând la sân comoara de scumpă fericire, Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura Un vis frumos. În zare zburam la nemurire, Strângând la sân comoara de scumpă fericire! Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător! Din raze, din lumină, din viață fericită, Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor, Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită, Din raze, din lumină, din viață fericită! La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea, Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată, Sub mutele icoane plângând îngenunchia, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea. Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre, Cu fețele ascunse sub măști ...
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste... ...
Mihai Eminescu - Amorul unei marmure
Mihai Eminescu - Amorul unei marmure Amorul unei marmure de Mihai Eminescu Oștirile-i alungă în spaimă înghețată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată Gemîndul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc, Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă, Gîndirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere O piatră să ador. Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ți, care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surîsului tău lin, Nimic decît o rază din fața ta senină, Din ochiul tău senin. Și te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie Un ocean de foc. Din ...
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
... și-i vine răutatea la-ndemână, Dacă ești prost, și vasta prostie e stăpână, Sau de-un deșert atârnă în lume a ta soartă Și nu știi cum deșerții prin lingușiri se poartă Sau nu poți ști... Atuncea de ce folos e ție C-ai avut tot ce firea ...
... un fraged, dulce dor, Ar face ca să nască pe gură-ți o zâmbire Ca zori misterioase de vesel viitor! Ferice care, vrednic de-o soartă neașteptată, Ar face pentru dânsul, în ceas dumnezeiesc, A ta inimă scumpă de dragoste să bată Și glasu-ți cu-nfocare să-i ...
Vasile Alecsandri - Cucul și turturica
Vasile Alecsandri - Cucul şi turturica CUCUL Dulce turturică, Dalbă păsărică! Hai să ne iubim, Să ne drăgostim La nouri, la soare, În frunzi, la răcoare, La stele, la lună Cântând împreună. TURTURICA Pentru dumneata Eu n-aș zice ba; Dar zic și zic ba Pentru maica ta, Că-i bănuitoare Și fermecătoare [2] Ea mi-a bănui De te-oi prea iubi Și m-a fermeca De te-oi dezmierda. CUCUL Dragă turturică, Pasăre dălbică, Nu-mi fi dușmănică, Vara că ne-ndeamnă, Și frunza ne cheamă Să ne drăgostim Și să ne iubim. TURTURICA Ba, cucule, ba, Nu te-oi asculta. Dă-mi tu bună pace, Că zău, m-oi preface Azimioară-n vatră Cu lacrimi udată, Și de foc uscată, De toți lepădată. CUCUL Oricum te-i preface, Tot nu ți-oi da pace, Că și eu m-oi face Un mic vătrărel, Frumos, subțirel Și-n foc oi intra De te-oi săruta Și te-oi coperi, De foc te-oi feri Încât chiar de silă, Dacă nu de milă, Tu mă-i îndrăgi Și ne vom iubi. TURTURICA Eu n-aș zice ba Pentru dumneata, Dar cumplit mi-e teamă De ...
Veronica Micle - Lui X (Micle)
... peste veacuri rămâne-va pe pământ. Și dorești a mea iubire... prin iubire pan` la tine Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg, Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine, Când mareața ta ființă poate nici n ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... a geniului scânteie Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată. În sublime revelații a misterului etern, Mulțămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă; Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă, Închin viața-mi cugetărei  un Pitagoras modern!" El reintră în chilie, iar puicuța stă ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități, ori în ce parte fie, aceasta nu rămâne îndoială că acea persoană nu va putea iubi o laudă potrivită cu urmarea sa, că, precum a iubit a face, va iubi și aplauza lucrărilor sale. Asemene dreaptă judecată singur Hs. ne-o propune în două ziceri; cea intâi: "Cu ce măsură vă vor măsura, măsurați și voi lor" și a doua: "Vor învie cei ce au făcut bine întru moștenirea fericirii; iară cei ce au făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... în lume cu multă sumeție. Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare ... nu avură din scrieri neplăceri, Ci câștigară încă nemuritoare slavă; Ș-asemene pre mine ce calc pe a lor urmă M-așteapt-aceeași soartă, ți-oi spune că greșești; Căci însăși fiica Joei purta condeiul lor. Tu nu ești a lui fiică; pre tine Mnemosina Te-a ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin"! Ce oare încă de la soartă Și altceva ar mai fi vrut că umblă-atât de abătut de parcă-o mare grijă poartă? Ce nouri îi întunecară mândria lui de voievod ...