Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STERP
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 85 pentru STERP.
Dorin Ștef - Miorița s-a născut în Maramureș
Dorin Ştef - Mioriţa s-a născut în Maramureş Miorița s-a născut în Maramureș de Dorin Ștef Editura Dacia, colecția Universitaria, seria Philologica, Cluj-Napoca (2005), ISBN 973-35-1923-5 . O posibilă definiție I. Istorie și globalizare 1. Momente decisive ale istoriei exegetice I. “ Preistoria ". Germenii interesului pentru folclor (Herder, Școala Ardeleană, Cea mai veche variantă, Pașoptiștii) / Descoperirea baladei. Alecu Russo / Prima publicare a baladei. V. Alecsandri II. Istoria exegetică A. Folcloristica de tip eseistic. 1852- 1920. Alecsandri. 1. Momentul 1852. V. Alecsandri. J. Michelet – prima traducere / A. M. Marienescu- Judecata păstorilor / Al. Odobescu / Manuale. 2. Momentul 1866. V. Alecsandri. T. Maiorescu / Orientul / Columna lui Traian / B.P. Hasdeu / M. Eminescu – Timpul / A. Densușianu / D. Zamfirescu / N. Iorga / Th. D. Speranția B. Primele teoretizări și analize sistematice. 1921- 1946. Perioada interbelică. Caracostea / Blaga. 3. Momentul 1924. D. Caracostea. O. Densușeanu / M. Sadoveanu – Baltagul / I. Mușlea / Fântâna Miorița â– 1930. Ion Diaconu. Ținutul Vrancei / H. Sanielevici. 4. Momentul 1936. L. Blaga. â– 1941. G. Călinescu. Mit / V. Eftimiu â– 1946. C. Brăiloiu. La Mioritza C. Monografii și interpretări globale. 1950- 2000. Fochi / Eliade / ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... — I-a lipsit, i-a lipsit dragostea ta. Dragostea pe care sufletul tău n-a avut-o, sufletul sterp ca un pământ nisipos din care nu răsare iarba. I-a lipsit cuvântul tău cald, care nu-ți putea ieși de pe limba ...
George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau şi Horaţiu Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ceruri nu simte darul acela secret Și la nașterea lui steaua nu l-a format de poet. Voi ce de periculoasa ardoare vă-nflăcărați, Ce spinoasa carieră mândri vreți să alergați, Nu vă-ncercați pentru versuri surda a vă consuma, Nici a crede că e geniu un amor d-a tot rima. D-ambițiuni ne-nțelepte cât puteți vă depărtați Cu puterea, mintea voastră ne-ncetat vă consultați. Singură natura poate mințile mari a crea, Ea-ntre autori talente știe-a repărți și da Unul flacără-amoroasă poate-n versuri a descri, Altul prin trăsuri plăcute epigrama-a ascuți; Unul faptele eroici trâmbițând a celebra, Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau şi Horaţiu Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ceruri nu simte darul acela secret Și la nașterea lui steaua nu l-a format de poet. Voi ce de periculoasa ardoare vă-nflăcărați, Ce spinoasa carieră mândri vreți să alergați, Nu vă-ncercați pentru versuri surda a vă consuma, Nici a crede că e geniu un amor d-a tot rima. D-ambițiuni ne-nțelepte cât puteți vă depărtați Cu puterea, mintea voastră ne-ncetat vă consultați. Singură natura poate mințile mari a crea, Ea-ntre autori talente știe-a repărți și da Unul flacără-amoroasă poate-n versuri a descri, Altul prin trăsuri plăcute epigrama-a ascuți; Unul faptele eroici trâmbițând a celebra, Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare sujet ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se ... o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... fi ca traiul trândav al patimei lumești În care nu poți să-ntâlnești decât trădarea, putregaiul Și amici din cei cu două fețe, cu suflet sterp și venetic, nesimțitori la frumusețe, vicleni și lași și de nimic. Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
Ion Creangă - Fata babei şi fata moşneagului Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de ...
Mihai Eminescu - Gemenii Gemenii de Mihai Eminescu I O candelă subțire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a murit. Iar chipu-i  cel din urmă în lungul șir de regi  Sub vălu-i ca pe-o umbră, abia îl înțelegi. Deodată crâșcă fierul în dosu-unei firide. A unei tainiți scunde intrare se deschide, De sub o mantă lungă se-ntinde-o albă mână, Ce ține o făclie aprinsă de rășină, Care îi bate-n față și-i luminează chipul... Pe-un stâlp tăiat, orlogiul își picură nisipul. Brigbelu ce cu Sarmis e frate mic de-a gemeni  Ca umbra cu ființa sunt amândoi asemeni  Încet înaintează, făclia și-o ridică Ș-urechea ațiind-o el asculta: ,,Nimică! Un ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...