Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STRÂNSĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 518 pentru STRÂNSĂ.
Vasile Alecsandri - Floarea din pârleaz
... Ești dragă flăcăilor Ca buha găinilor. Mândră ești și sprâncenată, Dar la buze cam umflată. Ești ca floarea cea de nalbă, Dar împletiși coada albă. Strânge-ți, leleo, buzele, Că le pișcă muștele. Strânge
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
... unul nu cădea. Iar băiatul cam slăbea, Brâul i se descingea, Și Păunul mi-l strângea Trupușorul îi frângea. ,,Mândro, mândrulița mea! Vin' de-mi strânge brâul meu! Apăra-te-ar Dumnezeu! Că-mi slăbesc puterile, Mi se duc averile." ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vei lupta pe dreptate, Și ...
Vasile Alecsandri - Serile la Mircești
... eroi prinși la luptă pe câmpul de onor, Și-n tainice saraiuri minuni orientale Ce-n suflete deșteaptă dulci visuri de amor. Apoi închipuirea își strânge-a sa aripă; Tablourile toate se șterg, dispar încet, Și mii de suvenire mă-ncongiuură-ntr-o clipă În fața unui tainic și ...
Mihai Eminescu - Umbra mea Umbra mea de Mihai Eminescu Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine . Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce ...
... Mă faci să-nnebunesc, Căci te urmez și totuși din suflet te urăsc". El o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se strânge de-o stranie durere. Ea ar țipa și glasul în gât i se îngaimă. Ea îl sorbea cu ochii, deși murea de spaimă... Și cum ...
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... mai râdea, Ci mereu zicea: ,,Manole, Manole, Meștere Manole! Ajungă-ți de șagă, Că nu-i bună, dragă. Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Trupușoru-mi frânge!" Iar Manea tăcea Și mereu zidea. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la gleznișoare, Pân' la pulpișoare, Pân' la costișoare, Pân ... Pân' la ochișori, Încât, vai de ea, Nu se mai vedea, Ci se auzea Din zid că zicea: ,,Manole, Manole Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Viața mi se stinge!" V Pe Argeș în gios, Pe un mal frumos, Negru-vodă vine Ca să se închine La cea mănăstire, Falnică zidire ... auzea Din zid că ieșea Un glas nădușit, Un glas mult iubit Care greu gemea Și mereu zicea: ,,Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Țâțișoara-mi plânge, Copilașu-mi frânge, Viața mi se stinge!" Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochii-i se-nvelea, Lumea se-ntorcea, Norii se ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... Să le dam ce cere, dar p-al lor cuvânt C-or ieși îndată din acest pământ... Mai târziu, cu timpul, oști mai mari vom strânge Și-al lor jug cu fală și folos vom frânge!" Astfel le vorbește domnul cel mintos. Cei mai mulți suscris-au actul rușinos. V Ana ... nchină țara ca s-o mântuiască D-armia străină ce va s-o robească. Așteptând să vie timpul priicios. Astfel, prin furtună un pilot mintos Strânge pretutindeni vălurile sale Și cu vijelia merge p-a lui cale. Însă numai domnul e răspunzător La străini de faptă-i; nu al ...
Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeași săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n- ...
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul
Ion Heliade Rădulescu - Ingratul Ingratul de Ion Heliade Rădulescu Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare, Copil fără rușine, din rămășiți hrănit, Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare Și rob de bunăvoie, de inimă lipsit, Ingrate, îmi calci pragul în mână c-o hârtie, Îmi spui că ți-e urâtă viața de slugar, Te rogi să-ți dau scăpare la simpla ta junie, Să-ți sprijin a ta râvnă ș-al versurilor dar. Din toată neaverea-mi, sperjur, ți-aduci aminte Că drumul învățării cu râvnă ți-am lesnit; La orice trebuință m-aveai ca p-un părinte Și hrană, -mbrăcăminte, nimic nu ți-a lipsit. Și vorbe rătăcite ți le puneam pe cale, Și rima-ți zbârnâindă mereu ți-o acordam, Și versuri șotâncate, ce n-au nici deal, nici vale, Pe legiuit semicol sudând le cumpăneam. Păgâne, stanțe groase, puțind de ateie, Le biciuiam cu totul din veacul lui Hristos, Și gânduri de pierzare, dovezi de nebunie Ți le-ntorceam în cuget creștin și omenos. Jelind creștine rude, în astfel de urlare Zbierai la Pluton, Cerber, chemai pe Apollon Și, vrând să-ți schimbi și limba la scurta-ți ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose Hagi-Tudose de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Zobie Zobie de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De-a lungul tufăriilor dese și verzi, printre plute bătrâne, sălcii tunse și scorburoase, Râul Târgului își răsfiră apele pe minunata sa albie, în fâșii șerpuite, reci și străvezii, că îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă verde, care trezește și întunecă mintea, înalță și sugrumă ...