Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STUDIUL ICOANELOR

 Rezultatele 31 - 34 din aproximativ 34 pentru STUDIUL ICOANELOR.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Linişte Liniște de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Mariei Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite. Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Pseudo-Kynegetikos (ΨΕΥΔΟ-ΚΥÎ�ΗΓΕΤΙΚΟΣ) de Alexandru Odobescu 1874 Cuprins 1 Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII 10 IX 11 X 12 XI 13 XII Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului DOMNULUI C. C. CORNESCU Amice, Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină. În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... cari nu ating întru nemic nici caracterul organic peste tot, nici diapazonul de expresiune în parte. Orice operă literară este până la un punct o icoană a autorului; dar într-un portret, fie originalul bătrân, fie tânăr, nu e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA ...

 

<<< Anterioarele