Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TINE (PE CINEVA) DE VORBA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 196 pentru TINE (PE CINEVA) DE VORBA.
... Emil Gârleanu - Fugitul Fugitul de Emil Gârleanu Aduși în odaie, de către aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față. E îmbrăcat într-un cojoc cu lâna ... Și mi-o povestit toată noaptea viața lui, săracul, petrecută printre străini, cioban la oi, că trecuse Prutul. Și-o venit că-l lovise dorul de mine, că el o fugit, dar era inimă bună, domnule căpitan. Tare m-am bucurat, că-s singură pe lume, și numai pe el vezi că-l am. Și după multe și multe, într-un târziu, l-am întrebat: Și acolo nu te-au luat la meliție, măi ... cum se duc, nu se mai întorc. Îs pustii satele! Iacă, țin minte vorbele iste ca și cum le-aș fi auzit în minuta asta de ceas. Și el ședea, cum îi colo în colț, pe pat, lângă cuptor, iar eu pe un scăuieș, aproape de
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... până ce cocoșii începură a vesti că vine alba în sat. A doua zi se înțeleseseră ei la cuvinte, și fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dânsul. - Tot meșteșugul este, zise hoțul într-una din zile, să ciordești, fără să te prinză cineva; să buzunărești și pe dracul, fără să te vază nici pui de om sau altă gadină; să n-apuce să cază și tu să găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu să iei și să păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând el că lucrurile îi merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci și la răcoare, ca să-și aromeze oarecum. Hoțul își așternuse ipângeaua. Deodată hoțul auzi miercăitul unui ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... de lumea Cea de pitici, ce virmuiește astăzi Pe țărâna ce-au locuit-o ei.  ,,Lasă-i pustiei, cine-ar fi crezut C-atât de mizerabilă a deveni. Semința cea din zei născută". Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă Ridică cupa lui cu mied:  ,,Ascultă, Nu mi-i ști spune ce mai face țara Ce Dacia se numea  regatul meu? Mai ... într-un labirint de neauă: Coloane nalte, bolți arcate splendid, Pe ele lune lin ardeau... și-n umbra Cea clar-oscură-a stâlpilor de neauă Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pân-la călcâie, haina-i albă Udă părea de moale  strălucită Cuprindea membrii ei dulci și zvelți, Mânile-i mici, ca doi crini albi, încearcă În van a împleti părul de ... ca de neauă: O închinare l-a tale picioare Mici, dulci și albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe fruntea ei coroană pune, mare,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... mi se tolănea d-a lungul spatelui?... Înțelesei că fericirea și libertatea mea periseră și, închizând ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se gândiseră că învățând carte multă vor ajunge bogați și fericiți, acei cari din întâmplare nu gustaseră farmecul mângâierilor și nu auziseră vorbă bună intrând pe ușa părinților lor... aceia nu vor înțelege de ce mă podidi plânsul și de ce somnul și odihna nu se lipiră de mine pân' la revărsatul zorilor. Mângâierea se preface în trebuință fatală a vieței; libertatea, gustată de mic copil, este viața însăși. Și nu vorbesc de libertatea care dă naștere la atâtea neînțelegeri și lupte. Libertatea mea?... Goana din câmpiile fără margini... șanțurile sărite dintr-o aruncătură... vârful dudului bătrân, în ... tovarăș d-ai lor țipând și bătându-și aripele smulse, prin curțile bogaților, mă gândesc că libertatea este dorul cel mai adânc al tutulor vietăților de pe ...
... 10 mai. Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat: - Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! - Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria. Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că "așa țin bărbații biletul". - Vezi ce bine-i șade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel? - Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel? - Da' cum? - Marinal... - Ei! ziceți voi cum știți ...
... Alexei Mateevici - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii ... nevasta pădurarului. Anicuța îndată, mai întai, la plâns, ș-apoi i-a spus tot drept cum a fost, ba încă și de bani i-a spus. Pădurărița s-a muiat la inimă. — Drăguța mea! Frumușico! Asta pe tine, așa de micuță, Dumnezeu te-a scăpat! Copilița mea dragă! Intră în casă să-ți dau măcar de mâncat! Prinsese, vrasăzică, a se linguși pe ...
... Anton Cehov - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii ... nevasta pădurarului. Anicuța îndată, mai întai, la plâns, ș-apoi i-a spus tot drept cum a fost, ba încă și de bani i-a spus. Pădurărița s-a muiat la inimă. — Drăguța mea! Frumușico! Asta pe tine, așa de micuță, Dumnezeu te-a scăpat! Copilița mea dragă! Intră în casă să-ți dau măcar de mâncat! Prinsese, vrasăzică, a se linguși pe ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte. Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep ... și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de ispită! Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, ai vântura țările și mările, pământul l-ai da de-a dura, lumea aceasta ai purta-o, uite așa, pe ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... le-a tălmăcit. Așa vă pot spune întocmai, după zisele măcăleandrului, povestea ciocănitorii:) — Demult, m-asculți, scatiule? începu măcăleandrul, demult tare, la-nceput, pe când oamenii erau puțini de tot, și poamele și mai puține, veverița a dat, într-o bună zi, peste un pom ciudat, cu roadă rotundă, tare, dar cu ... o bună dimineață, se zgârie la un picior într-o coajă. Caută, — coajă de alună! De unde? că ea nici nu se atinsese încă de merindele strânse. Cercetează: un sfert de alune mâncate! S-a mâhnit veverița, dar s-a și mâniat. S-a pus la pândă, să prindă pe ... Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut fără coadă, s-a
... atunci Iorgovan tace, face și așteaptă ca taică-său să se bucure, iar Busuioc e tată și se bucură și atunci când nu prea are de ce. Cu toate aceste, acum Busuioc stete pe gânduri. De mai cu minte era fiul său mai cu minte; acum însă nu era vorba de minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată lumea îl știa pe el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar ... numai de gândul că-i va părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... spun: fratele lui, unchiul meu. Un om foarte bun, cu un singur cusur: pierduse toată averea în cărți. Am găsit în hârtiile tatei o sumedenie de polițe de-ale lui, iscălite frumos, cu floare, dar neplătite. M-am apropiat de catafalc, convins că voi plânge cum nimenea nu mai plânsese. Casă părintească fără părinți! Cineva mă luă de mână și-mi zise, sărutându-mă pe amândoi obrajii: "Iorgule, Iorgule, plângi, Iorgule, pe acela care nu se va mai întoarce!" El. Unchiul cu polițele. Și când să mă podidească lacrimile, l-am privit. Mi-am întors ochii și ... iubeam așa de mult casele în care crescusem și pe unchiul meu care mă crescuse... Mai era cineva pe-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vârstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afară de case și de un câine lățos... mai era cineva... Ei, acest cineva pe câți ștrengari nu strânge de pe drumuri, pe câți timizi nu-i amețește, pe câți negustori nu-i preface în poeți, ...