Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMBRI
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 123 pentru UMBRI.
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...
Dimitrie Bolintineanu - Țuțora
Dimitrie Bolintineanu - Ţuţora Țuțora de Dimitrie Bolintineanu Către domnul Petru tânăra sa fată Într-o zi purcede tristă, dolorată. Își ridică vălul cu aur țesut. Ca o auroră chipu-i a părut. Ochii-umbriți de gene râur lacrimi line, Râură tezauri de grații divine. Vorba-i ca murmura aurei ușori Printre rozioare, delicate flori. Părul ei ce noaptea fața-i împrumută În ridente bucle sânul ei sărută. — ,,O, mărețe doamne, fii ascultător. Au venit cazacii, prad, robesc, omor. Fii cu bunăvoie pentru-această țară! Scoală-te și sparge ceata lor barbară!" — ,,Fiică, nu deschide sânu-ți frăgior Grijilor ce farâm omul pieritor. Inima fecioarei sub dureri s-abate Ca sfioasa floare prin furtuni turbate. Cel ce-ți dete viața ție ți-a lăsat Lumea cu dulci raze, unde necurmat Grijile-ncunună cugetele line Cu florile d-aur viselor senine. Te îmbată dulce de cerești visări Și ne lasă nou negrele vegheri!" — ,,Dar când omul uită drepturile-i sfinte, Nu-i iertat femeii să-i aducă-aminte?" Zice: ochii pleacă dulci și lăcrimați, Domnul îi sărută perii săi curați Și cu dalbe lacrimi: — ,,O, preadulce fiie! Îi vorbește domnul; Voia ta să ...
Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre
Dimitrie Bolintineanu - Avuşi tu zile mândre Avuși tu zile mândre de Dimitrie Bolintineanu I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de batelii în mână-ți strălucea, Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, Spuneau a ta mărire și fapte glorioase. Copiii tăi, o, țară, cu drag te dezmierdau. De dulcea-ți amicie străinii s-onorau. Atunci și fiii nobili erau stimați în lume, Iar fiicele-ți frumoase purtau mai dulce nume, Căci într-acele timpuri, o, țara mea, la noi Femeile române nășteau, creșteau eroi! II Dar brațul tău azi cade și corpul tău slăbește. Azi... inima supusă, de tine se-ndoiește, Iar zilele-ți voioase d-acuma s-au umbrit. E moartă bucuria pe sânul tău zdrobit! Plângi, patrie română, cu lacrime de sânge, Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge, Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat! Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde. Pe numele tău splendid uitarea se întinde. Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor, Când ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite, păru lui nainte Și-așa i-a vorbit: — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță A fost mai nainte frumoasă domniță Cu păr aurit. Un zmeu se răpise de chipu-i dorit, Dar juna fecioară l-a disprețuit. Atunci el îi schimbă popoarele sale În arbori ce formă dumbrava din vale, Dumbrava de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ...
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...
Dimitrie Bolintineanu - Două lupte
Dimitrie Bolintineanu - Două lupte Două lupte de Dimitrie Bolintineanu I Luna se înalță palidă și plină, Varsă peste taberi râuri de lumină. Somnul dulce plană pe combătători. Miriade păsări ciripesc prin flori. Apele le-ngână; caii-n nerăbdare Varsă-n sânul nopții lungă nechezare. Ionașcu singur e neliniștit. Ochii săi se-nturnă către răsărit, Apoi dă semnalul... Bravii săi s-adună... Pleacă să combată duși de blonda lună. Se duceau moldavii bărbătați de dor, Ca setoase păsări ce la râuri zbor. II Zorile se varsă. Pașa se trezește; Cheamă capii oștii și-astfel le vorbește — ,,Voi, credința noastră, voi, preanobili fii; Ieniceri de frunte, voi, siimeni, spahii! Vă puneți sub arme! Trâmbițele sune! Vulturii și corbii turme să s-adune! Soarele pălească pe umbrosul cer! Armia intre-n cărnuri până la mâner! Calul să turbeze în frâul ce-l strânge! Din dușmani să muște și să-noate-n sânge! Cum o vijelie risipește-un nor, Spulberați îndată rândurile lor! Sabia să cază peste ei c-urgie! Viața lor și-averea ale voastre fie!" Astfel zice pașa. Toți se pun la rând. Semiluna-n aer plană fluturând. Dar pe altă parte lonașcu vine, Pune spre bătaie cetele creștine. Intră ...
... mână, hai, Cu fuga după tine! La Baal-Hamon, la vii, să-mi dai Săruturi, fi-va bine? De, beți de multe sărutări, Ne va umbri smochinul, Știi tu, c-a tale dezmierdări Mai dulci sunt decât vinul? Întoarce-te să te privim La joc între fecioare! Voi, fete ...
George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem)
George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem) Înserarea (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu După culmi de piatră sură când își pleacă-ncet mărirea, Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea. Între brazi feriți de vânturi, lângă zid de stâncă drept, A durat-o-n vremuri grele domn viteaz și înțelept. Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă, Pe o lespede umbrită în privazul de firidă, Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic, Spune leatul și domnia voievodului cucernic. Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii... Dar acum încremenită poarta schitului rămâne, Când coboară seara, nimeni n-o mai mișcă din țâțâne. Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele, Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele, — Ci prielnic duhul păcii stăpânește-aici de veacuri... Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri, Ca un semn de biruință râde veselă-n culori Minunata strălucire a belșugului de flori. Și-n amurgul serii calde munții Coziei s-arată Cum își zugrăvesc pe ceruri muchea neagră și crestată, — Tot mai roșii scad în zare luminoasele văpăi, Vălul nopții se coboară tot mai negru ...
George Topîrceanu - Iubitei întristate
George Topîrceanu - Iubitei întristate Iubitei întristate de George Topîrceanu Aș vrea un cer albastru, și pace, și lumină, Ca-n basme să-mi răsară în față o grădină, Cu largi cărări umbrite, și flori de liliac, Și sălcii plângătoare pe-o margine de lac... Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari și limpezi, cu mijlocul subțire, Crăiasa mea iubită — regina florilor — Să-ți dau o veșnicie de nesfârșit amor! Să nu te văd iar tristă, — ci dornică de viață, Cu zâmbetul pe buze și rumenă la față, Să uiți c-ai mers odată pe-al vieții aspru drum, — Să nu te mai ajungă durerile de-
George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Pastel (Topîrceanu) Pastel de George Topîrceanu Din asfințit, de peste munte, Răsfrângeri roșii de amurg Se sfarmă-n licăriri mărunte Și-n Dunărea umbrită curg. Dar unda tulbure le-ngroapă Când, sub răchitele din vale, De-abia mai tremură pe apă Ca niște coji de portocale. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vârful unui minaret. Și parcă zugrăvit anume, Își culcă umbra până-n mal Ostrovul izolat de lume Ca un castel medieval. El pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte, Minune îndelung visată De valul Dunării cărunte! A așteptat în nopți senine Strălucitoarea dimineață, Când din adâncul apei line S-a ridicat la suprafață Ca o grădină plutitoare Cu pomi și păsări împreună, Cu florile-i ce râd în soare Și noaptea tremură sub
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...