Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru UNDA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 107 pentru UNDA.

George Coșbuc - Vântoasele

George Coşbuc - Vântoasele Vântoasele de George Coșbuc Să ne ferească Dumnezeu Și-audă-ne din cer cuvântul! Mi l-a-nghițit acu pământul, Și-atâta om aveam și eu! Mi l-am întors în pat cu mâna, Și-am fost la babe și la vraci Și-am dat și milă la săraci — Și mi-a murit la săptămână! De suflet noi voiam să-l dăm Și-l dedem gata-n mâna morții! Era voinic; trăsese sorții, Și-am tot zorit să-l însurăm. Găsisem una mai de gazdă — Căci nu eram nici noi din drum Dintâi n-o vruse nicidecum Dar s-a mai dat și el pe brazdă. Și ne-am gătit după puteri, Cu lăutari s-aducem fata, Cu vin și chef, precum e data — Țin minte toate, ca de ieri. Și câți nuntași! Să-i spuie pragul! Și-afară ger, ca la Craciun. Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! Și-așa deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până ...

 

George Ranetti - Rapsodia Dâmboviței

George Ranetti - Rapsodia Dâmboviţei Rapsodia Dâmboviței de George Ranetti D-rei Elena Văcărescu Unde-i bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce, Că ești dulce și că cine te-a băut nu se mai duce?... Un poet spune cam multe. Pentr-o rimă, pentr-un fleac, El, senin, jertfește-o roză de hatâr’ unui dovleac, Și-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă! Adevăru-i că-ntre gârle tu ești cea mai proastă gârlă, Dâmboviță! Și Destinul a fost mare imbecil Când în București te puse și nu te-a pus la Mizil! [...] Apa îndeobște este prost lichid, nu mai e vorba: Scuza-i că din ea poți face baie ori o acră ciorbă... Însă niciodată apa nu s-a-nfățișat mai prost, Ca în Dâmbovița!... Lungă tocmai ca o zi de post, Cenușie și murdară ca manșeta unui june Pe care talentu-l-nalță și mizeria-l răpune; Dâmbovița parcă este un depozit secular Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar! Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor pește, Altele p-a căror prunduri praf de aur stralucește. Mai sunt gârle ce au ...

 

George Topîrceanu - Broaștele

... Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val, Păreau luceferi galbeni ...

 

George Topîrceanu - Cocostârcul albastru

George Topîrceanu - Cocostârcul albastru Cocostârcul albastru de George Topîrceanu 1921 Cu prilejul intrării dlui Mihail Sadoveanu la Academie. Răsună cobza și vioara, Fac gospodinele pomeni... Ce chef la noi în Viișoara, Ce praznic mare-n Rădășeni ! Chiar Hanul-Boului învie ! Iar jos, la Crâșma lui moș Precu, E-atâta zvon și veselie De parcă azi se lasă secu ! La vodă-Tomșa vin răzeșii Să afle astăzi crezământ. Șoimaru bea cu megieșii Izbind căciulile-n pământ Pe când Duduia Margareta, Rămasă singură-n ietac Să-și facă-n grabă toaleta, S-a-mpuns la deget cu un ac... Vuiesc pe Bistrița nahlapii Și cântă volbura la Toance. Plutașii dârzi, în sforul apei, Înfig prăjina, ca o lance. Spre-o lume care-a "fost odată" Duc vestea undele-n răspăr... Stă Zâna Lacului mirată, C-un nufăr galben prins în păr... Pe grindul unui lac sihastru, Din depărtări și din trecut Un mândru Cocostârc albastru Misterios a apărut... El vine cu mișcări atente, Înaintează fără glas, Făcând ușoare complimente Din cap, la fiecare pas. Și-n urmă zice către Zână, Oprindu-se într-un picior: — "Când falnic m-am lăsat din zbor Pe Academia ...

 

George Topîrceanu - Fantezie de toamnă

George Topîrceanu - Fantezie de toamnă Fantezie de toamnă de George Topîrceanu Acesta-i un cântec pe care de mult Am vrut să vi-l cânt dumneavostră. Natura-l repetă cu aspru tumult. Acesta-i un cântec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastră. Ca vechiul ceasornic cu muzică, port Cântare latentă în mine. Se pune-n mișcare un tainic resort Și-mi cântă romanța trecutului mort În freamăte lungi de suspine. Cu crengile ude și fără veșmânt Salcâmii la poartă se-ndoaie. Pe stradă se plimbă iernaticul vânt Și fluieră-n tactul aceluiași cânt Și plânge cu lacrimi de ploaie. În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, Începe să cânte întregul decor, — Ceasornicul bate măsura. Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt: Dulapul cu-o aripă frântă, Și patul, și soba, și scaunul rupt, Și vechile cadre cu flori dedesubt Se uită la mine și cântă. Ca undele mării izbite de dig Pereții-mprejur fredonează... Și numai o muscă surprinsă de frig Pe masă, alături de-un rest de covrig, Cu labele-n sus,

 

George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Lacul (Topîrceanu) Lacul de George Topîrceanu În grămezi greoaie, norii Dintr-o parte străbătură Și de chipul lor pătrunsă, Fața lacului e sură. Lângă apă, singuratic, Plopul trist, fără veșmânt, Jeluindu-și frunza moartă Se îndoaie după vânt. Pleacă unde după unde Și mișcarea lor domoală Colo-n trestie pătrunde, Legănând o luntre goală... Mult aș vrea în feeria Unei nopți de mai, senine, Să plutesc pe apa-ți clară, Cu iubita lângă mine, Și a undelor poveste Nesfârșită, s-o ascult... Dar așa, cum ești acuma, Lacule, îmi placi mai

 

Gheorghe Asachi - Jijia

... semnal,     Ș-amu plasele înoată ;     Trag plutașii tot vîrtos,     Ca s-agiungă pănă-n gios.     Plasele s-a înspumat     Și vuind acum o undă     De-alta iacă-a despicat     Și în lac se acufundă ;     Milianii trag mereu,     Că a prins nu-ș' ce prea greu ... tipărit     Și la tot nepotul spune :     Pentru patrie și zeu     Să prosfoare traiul seu !â€�     Cînd aceste-a încheiet,     Se încreață-n apei undă,     Și cu ziua, pe încet,     Plasele se acufundă ;     Nici alt om o mai văzut,     Dar legenda n-a tăcut ! ↑ Fiind în viață ...

 

Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan

Gheorghe Asachi - Privegherea ostaşului moldovan Privegherea ostașului moldovan de Gheorghe Asachi stând în viglă pe râpa Dunărei, când din altă parte urma epidemia egipteană, la 1837 Meditație Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-ntinde, De tăcerea cea adâncă orizonul se cuprinde; A pădurei tristul freamăt, râul care murmura, Prin acordul melancolic pe natură-adormita; Dar pe-o stâncă înălțată singuratic priveghează A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit, Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă A sumeței sale maice la ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...

 

Grigore Alexandrescu - Frumoasă e natura

Grigore Alexandrescu - Frumoasă e natura Frumoasă e natura de Grigore Alexandrescu Frumoasă e natura, frumoasă dimineața, Plăcut este al undei murmur melodios: Și roua și zefirul, și floarea și verdeața, Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos. A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor, Și vântul îți șoptește misterul de amor. Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire Și visuri fericite, iluzii îngerești, Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire, Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești. Când soarta nemblânzită m-adapă cu durere, Când lumea ș-orice bunuri aș vrea a le uita. Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere, Nimic nu mă mângâie decât iubirea ta. A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor, Și vântul îți șoptește misteruri de

 

Grigore Alexandrescu - Oglindele

Grigore Alexandrescu - Oglindele Oglindele de Grigore Alexandrescu    Am citit altădată, nu mai știu în ce carte, Că într-o țară mare, de aici nu departe, Plăcuta frumusețe trecea de urîciune: Cîți se-ntîmpla s-o aibă se socotea slutiți;         Iar frumoși de minune Se socotea aceia ce era mai pociți. Oglinzi ca să se vază nu se afla în țară, Și era poprit lucru să s-aducă d-afară.         Așa fieștecine         Socotea despre sine         Ceea ce auzea, Căci chiar undele gîrlei ce curgea prin cetate Era atît de negre ș-atît de-ntunecate, Încît nu putea omul nici umbra a-și vedea. Dar după multe zile și vreme-ndelungată, O corabie mare, cu oglinzi încărcată, Trecînd pe lîngă țara de care vă vorbesc, O apucă furtuna, o furtună cumplită, Sau ca să zic mai bine, furtună norocită, Pricină de prefaceri, de un folos obștesc; Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare         Nu mi se pare mare, Mai vîrtos cînd acesta nu s-atinge de mine. Împinsă de talazuri, corabia slăbită Se sfărîmă, dar marfă puțină s-a-necat; Oglindele mai toate le scoase la uscat.         Locuitorii țării, Cîți se afla atuncea pe țărmurile mării,          ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>